10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljImprimeria „Oltenia“, somată să elibereze sediul

Imprimeria „Oltenia“, somată să elibereze sediul

În curtea Imprimeriei „Oltenia“ se pregătesc lucrările de demolare (Foto: GdS)
În curtea Imprimeriei „Oltenia“ se pregătesc lucrările de demolare (Foto: GdS)

Clădirea imprimeriei de stat din Craiova a fost vândută în 2014 ca activ imobiliar unor speculatori imobiliari. Ea va fi demolată pentru a fi construit în loc un hipermarket Kaufland. Noul sediu al imprimeriei, din Craiovița Nouă, este încă în stadiul de proiect. În consecință, salariații au fost trimiși acasă. Afacerea este cercetată de DNA.

Compania Națională a Imprimeriilor (CNI) Coresi SA, societatea de stat care patronează imprimeriile naționale de la București, Cluj, Oradea și Craiova, a intrat în insolvență la sfârșitul anului 2013, pentru datorii de circa 5.000.000 de euro. După declanșarea procedurii de insolvență la cerere, activele importante ale companiei au început să fie vândute fără licitație, cu acceptul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), unul dintre principalii creditori. În aprilie 2014, Imprimeria „Oltenia“ (14.402 mp) din cartierul craiovean 1 Mai a fost vândută prin negociere directă către Dapo Euro Imob SRL, o firmă de imobiliare din Galați, pentru suma de 1,68 milioane de euro inclusiv TVA. După ce a vândut Imprimeria „Oltenia“ fără licitație, CNI Coresi a cumpărat un teren de 3.300 mp în cartierul Craiovița Nouă, unde își va construi un nou sediu, întreaga operațiune fiind estimată la 1,2 milioane de euro. În mai 2014, cumpărătorul Dapo Euro Imob SRL a virat în conturile Coresi SA suma de 545.000 de euro inclusiv TVA, moment în care se consideră „transmisă proprietatea imobilelor către societatea cumpărătoare“.
Conform unui act adi­țional, transmisia posesiei imobilelor urma să aibă loc pe 18 aprilie 2015, cu condiția plății integrale a prețului de vânzare. Potrivit cărții funciare (CF) a imobilului, Dapo Euro Imob SRL a făcut o promisiune de vânzare a acestuia către Alpha Property Development București, dezvoltator imobiliar care lucrează în România pentru concernul german Lidl&Schwartz, proprietarul magazinelor Lidl și Kaufland. Firma care lucrează pentru Kaufland a obținut deja o autorizație de construire (10 aprilie 2015) pentru a devia canalul colector din curtea imprimeriei, operațiune necesară pentru construirea viitorului supermarket.

Variante pentru salariați: concediu sau șomaj tehnic

Între timp, trebuia construit și noul sediu al Imprimeriei „Oltenia“, lucrarea fiind încredințată firmei Road and Civil SRL Craiova, contra sumei de 742.000 de euro. Cu toate că lucrările au fost contractate de anul trecut, antreprenorul nu a reușit nici acum să obțină autorizația de construire. Reprezentanții Road and Civil SRL acuzau instituțiile că au prelungit până la limita legală de 30 de zile acordarea avizelor necesare. După data de 18 aprilie 2015, Dapo SRL a somat CNI Coresi să elibereze urgent imprimeria pentru a putea demola construcția. „Ne-au trimis o somație, în care ni se spunea că ne vor tăia curentul dacă nu vom elibera sediul“, au afirmat surse din cadrul Imprimeriei „Oltenia“. Conducerea CNI Coresi ar fi solicitat o amânare, însă se pare că Dapo SRL nici nu vrea să audă de așa ceva, fiind la rândul ei presată de Kaufland, care vrea să-și deschidă cât mai curând supermarketul din cartierul 1 Mai. În ultima lună, cele două părți nu s-au putut întâlni pentru a semna un protocol. La ora actuală, salariații Imprimeriei „Oltenia“ se află acasă, pentru că nu mai au de lucru. Variantele care li se vor propune în zilele următoare vor fi: concediu de odihnă, șomaj tehnic sau zile libere plătite în avans pentru orele suplimentare care se vor efectua.
Afacerea „Imprimeria Oltenia“ face obiectul unui dosar de cercetare aflat la DNA Craiova, în care a fost reclamat modul de înstrăinare a activelor CNI Coresi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS