16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljS-a semnat contractul de proiectare: Apă de Izvarna la robinetele din Craiova, din 2017

S-a semnat contractul de proiectare: Apă de Izvarna la robinetele din Craiova, din 2017

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat semnarea contractului de proiectare  pentru aducțiunea firului II Craiova - Izvarna. Acesta ar urma să fie funcțional din anul 2017. (Foto: Anca Ungurenuş)
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat semnarea contractului de proiectare
pentru aducțiunea firului II Craiova – Izvarna. Acesta ar urma să fie funcțional din anul 2017. (Foto: Anca Ungurenuş)

Compania de Apă Oltenia a semnat, ieri, contractul de proiectare a aducțiunii firului II Izvarna – Craiova. Anunțul a fost făcut de către primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, într-o conferință de presă. Primarul a explicat că este o investiție necesară pentru Craiova și că, în anul 2017, toți locuitorii orașului ar urma să aibă apă de calitate la robinet. Mai mult, costul apei ar trebui să scadă după realizarea acestei aducțiuni.

Realizarea aducțiunii de apă a firului II Izvarna – Craiova începe să se concretizeze. Compania de Apă Oltenia a semnat, ieri, contractul de servicii pentru proiectarea celui de-al doilea fir, dar și pentru completarea sistemului de canalizare menajeră în municipiul Craiova, cu asocierea de firme SC Fichtner Environment SRL – SC Interdevelopment SRL. Valoarea acestui prim contract de servicii este de 9.750.532,52 de lei fără TVA.

Aducerea apei de Izvarna, un vis început în anii ‘60

Anunțul a fost făcut ieri de către primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, în cadrul unei conferințe de presă. Primarul a explicat că acesta este cel mai mare contract în ceea ce privește cuantumul de la începutul mandatului său și a făcut o scurtă istorie a alimentării cu apă de la Izvarna. „Investiția de alimentare cu apă a orașului Craiova din sursa Izvarna își are originile la nivelul anilor 1957-1958, când au început demersurile necesare în scopul realizării acestora. În cadrul acestei investiții s-au efectuat, între anii 1964-1967, lucrări de anvergură cuprinzând, în principal, captarea acestui mare izvor (1.000 – 1.100 l/s) și introducerea unei magistrale cu diametrul de un metru și lungime de 117 kilometri, cea mai lungă din țară. Astfel, realizarea firului II de aducțiuni din sursa Izvarna, ce va asigura alimentarea cu apă de calitate și suficientă cantitativ pentru 385.933 de locuitori reprezintă cea mai mare investiție pentru municipiul Craiova din ultimii 60 de ani. Valoarea sa se ridică la 123.640.000 de euro fără TVA. Menționez că un contract de o asemenea valoare vizând aducțiuni de apă nu s-a mai semnat în alte localități din România“, a precizat Lia Olguța Vasilescu. Fondurile acestei investiții provin din finanțare europeană, prin Programul Operațional Sectorial Mediu.

„În momentul aducțiunii, teroretic, apa ar trebui să ne coste mai puțin“

Primarul a explicat că, la ora actuală, în Craiova, nimeni nu bea apă de Izvarna, dar că, din 2017, ar urma ca toți locuitorii municipiului să aibă astfel de apă la robinet.
„Sunt mulți cetățeni care își închipuie că în cartierul lor se bea apă de Izvarna de la robinet. Nu bea nimeni. Este o singură fântână inaugurată de noi acum trei ani care are astfel de apă și, desigur, fabrica de bere, dar, în rest, cetățenii se alimentează cu o combinație între Izvarna și apă din Jiu.
Așadar, în anul 2017, la robinetul tuturor craiovenilor va curge apă de Izvarna. Urmează să facem proiectarea, iar de anul viitor să înceapă deja execuția pentru această lucrare“, a spus Vasilescu. Conform edilului, costurile apei ar trebui să scadă, deși, prin masterplanul de apă și canalizare, Compania de Apă Oltenia trebuie să mărească tariful odată la ceva timp.
„În momentul în care vom avea această aducțiune, teoretic, apa ar trebui să ne coste mult mai puțin, pentru că are nevoie de mai puțină tratare și, fiind vorba de o conductă nouă, nu ar trebui să mai avem pierderile pe care le avem acum, după 60 de ani de când a fost dată în funcțiune conducta cealaltă. Era proritară pentru Craiova și pentru mine aducțiunea firului II, fiindcă firul I are mari probleme. El a ieșit din uz de 20 de ani. Asta înseamnă că el este în continuare folosit, dar ar fi trebuit să fie înlocuit încă de acum mulți ani“, a mai spus primarul.
Apa de Izvarna constituie varianta de asigurare a deficitului de apă pentru municipiul Craiova și alte localități din județul Dolj și județul Gorj, cea mai bună din punct de vedere cantitativ, calitativ și economic. Sursa Izvarna are o calitate superioară a apei, având o compoziție apropiată de cea a apei plate. Nu necesită tratare, ci numai dezinfecție cu doze reduse de clor pentru a fi distribuită la consum ca apă potabilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS