8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTribunalul Dolj va fi predat la cheie în Ajunul Crăciunului

Tribunalul Dolj va fi predat la cheie în Ajunul Crăciunului

Victor Ponta și ministrul justiției, Robert Cazanciuc (stânga), în vizită pe șantierul noii clădiri a Tribunalului Dolj (FOTO: Traian Mitrache)
Victor Ponta și ministrul justiției, Robert Cazanciuc (stânga), în vizită pe șantierul noii clădiri a Tribunalului Dolj (FOTO: Traian Mitrache)

Prim-ministrul Victor Viorel Ponta a făcut vineri, alături de ministrul justiției Robert Cazanciuc, o scurtă vizită la Tribunalul Dolj de pe strada Brestei din Craiova, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor la noua clădire a instanței.
Trebuie spus că ideea construcției unui Palat al Justiției în Craiova a apărut, pe hârtie, ca proiect, încă din anul 1999, clădirea urmând să găzduiască activitatea magistraților de la Curtea de Apel Craiova și a celor de la Tribunalul Dolj. Ulterior, în ianuarie 2006, Guvernul României a încheiat cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) acordul de împrumut nr. 4811 – RO privind implementarea proiectului „Reforma Sistemului Judiciar“.
Prima dintre componentele acestui proiect a fost reabilitarea infrastructurii instanţelor, aici fiind inclusă și extinderea Tribunalului Dolj.
Demararea lucrărilor de execuție s-a făcut pe 18 iulie, anul trecut, în prezența ministrului justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrului apărării naţionale, Mircea Dușa, dar și a lui Valeriu Zgonea – președintele Camerei Deputaților, a Mihaelei Elisabeta Cotora – președinta Curții de Apel Craiova, a Adinei Elvira Ghiță – președinta Tribunalului Dolj, precum şi a reprezentanților instanțelor de judecată și ai autorităților locale.
La eveniment trebuia să participe și prim-ministrul Victor Ponta, însă cu numai două ore înainte de eveniment, Biroul de presă al guvernului a anunțat că Ponta și-a anulat vizita la Craiova.
Cu acea ocazie, ministrul Cazanciuc a precizat că executantul a promis că va ridica clădirea în numai 12 luni (până în iulie 2015). De atunci și până în prezent, constructorul a reușit să termine structura de rezistență a noii clădiri, care are patru etaje și cuprinde șase săli de ședință, opt camere de consiliu, o cameră pentru audierea martorilor sub acoperire, spații pentru arhivă, spații pentru deținuți, birouri pentru judecători, vicepreședinți și grefieri, o sală de ședințe, una de conferințe și o bibliotecă.

A doua vizită, un nou termen

Vineri, același Robert Cazanciuc a avansat un nou termen – decembrie 2015.
„În decembrie, anul acesta, clădirea poate fi gata, cu șase luni mai devreme față de termenul contractual“, a declarat Robert Cazanciuc. Aranjându-și o cască de protecție pe cap, Victor Ponta l-a întrebat: „Cine zice că termină mai repede?“, iar ministrul Cazanciuc a răspuns: „Ritmul, constructorul și noi, ca finanțatori“.
A urmat o scurtă descriere a proiectului, făcută de ministrul justiției și de arhitectul Viorel Botezatu, șeful de proiect. Acesta din urmă a fost autorul unui moment amuzant atunci când a început să povestească istoria noii clădiri. A început prin a spune că „acest proiect a avut parte de trei hotărâri de guvern. A fost vorba de guvernul domnului Năstase, guvernul domnului… așa… și s-a finalizat…“, fiind întrerupt de râsete. A intervenit Victor Ponta și a lămurit lucrurile.
Dacă lucrările au început în iulie 2014, clădirea e făcută de actualul guvern.
În încheiere, Viorel Botezatu a explicat că noua clădire a Tribunalului Dolj va fi predată la cheie pe 24 decembrie anul acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS