22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMăsuri de prevenire a incendiilor în perioada Sărbătorilor de Paşte

Măsuri de prevenire a incendiilor în perioada Sărbătorilor de Paşte

(Foto: bzi.ro)
(Foto: bzi.ro)

Ca de fiecare dată în preajma marilor sărbători religioase, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltenia” al judeţului Dolj vin în sprijinul cetăţenilor cu sfaturi menite să îi ajute să aibă Sărbători Pascale fără incidente. Astfel, ISU Dolj a transmis un comunicat prin care face publice măsurile care trebuie respectate pentru prevenirea incendiilor de Paşte.

Astfel, pentru siguranţa persoanelor şi a bunurilor este indicat să fie respectate următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
– accesul persoanelor în incinta bisericilor se va face în limita capacităţii construcţiei;
– în timpul slujbelor religioase se menţin uşile de acces/evacuare în poziţie deschisă;
– lumânărilor aprinse în lăcaşul de cult vor fi folosite cu atenţie, la distanţă de siguranţă de persoanele din jur, evitând contactul cu hainele sau părul acestora;
– parcarea autoturismelor se face astfel încât acestea să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau accesul autospecialelor serviciilor de urgenţă;
– transportul la domiciliu al lumânărilor aprinse – „lumina sfântă” – se va realiza numai cu ajutorul unor protecţii speciale din materiale incombustibile. Se va evita transportul lumânărilor aprinse în mijloacele de transport public sau personale;
– amplasarea lumânărilor şi a candelelor în încăperi se va face cu ajutorul suporturilor ce nu se pot aprinde şi la distanţă de perdele, draperii, ornamente sau alte materiale combustibile.

În cazul izbucnirii unui incendiu în lăcaşele de cult, evacuarea din clădire trebuie făcută cu calm şi în ordine, prioritate având copiii şi persoanele în vârstă, care necesită ajutor. Evenimentul trebuie anunţat imediat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112, iar pentru stingerea incendiului, în faza iniţială trebuie utilizate stingătoarele de incendiu din dotarea lăcaşului de cult .

Pentru utilizarea grătarului în condiţii de siguranţă trebuie să respectaţi următoarele măsuri, spun reprezentanţii ISU Dolj.

Prepararea tradiţionalelor grătare se va face numai în locuri special amenajate şi la distanţe de siguranţă, după cum urmează:
– 10 metri faţă de locurile în care există materiale solide combustibile: lemn, textile, hârtie, bitum, etc;
– 40 metri faţă de locurile în care există pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, explozivi, vapori inflamabili;
– 100 metri faţă de culturile de cereale păioase în perioada coacerii şi recoltării sau de zonele împădurite.

Aprinderea focului se face cu atenţie, fără a utiliza pentru această operaţiune substanţe inflamabile. Pentru prepararea alimentelor nu se vor aprinde focare direct pe sol. Este recomandat să aveţi la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu, o rezervă de apă etc. Se va evita utilizarea focului în perioadele de uscăciune excesivă ori în condiţii de vânt, iar copiii vor fi urmăriţi permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia.

Arderea va fi supravegheată continuu, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată.

În plus, înainte de plecare, locul preparării grătarului va fi verificat cu mare atenţie luându-se următoarele măsuri: se sting cu apă flăcările, jarul, cărbunii încinşi; se acoperă cu pământ resturile de ardere şi toate resturile, deşeurile, sticlele, hârtiile se depun în locurile special amenajate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS