12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPreţul cărnii de miel în pieţele din Mehedinţi şi Vâlcea

Preţul cărnii de miel în pieţele din Mehedinţi şi Vâlcea

Un kilogram de carne de miel costă, în pieţe, între 20 şi 28 de lei, în timp ce în unele supermarketuri ajunge chiar şi la 37 de lei, preţurile fiind similare celor de anul trecut. Mielul viu, cumpărat direct de la crescători, se vinde cu preţuri cuprinse între 9 şi 15 lei kilogramul, scrie Mediafax.

În Mehedinţi, au fost autorizate de DSVSA să funcţioneze temporar trei centre de sacrificare a mieilor – în Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Strehaia. În Târgul Veterani din Drobeta Turnu Severin, preţul cărnii de miel, în viu, porneşte de la 20 de lei pentru un kilogram, dar clienţii pot negocia până la 18 lei. În magazinele din municipiu, preţul cărnii de miel porneşte de la 26,99 lei kilogramul şi poate ajunge până la 30,99 de lei kilogramul.

În Vâlcea, carnea de miel se vinde cu preţuri care pornesc de la 25 de lei pe kilogram. Autorităţile sanitar-veterinare au dat aviz şi anul acesta, la fel ca şi anul trecut, pentru funcţionarea unui centru temporar de sacrificare a mieilor în Râmnicu Vâlcea. Aici, producătorii aduc animalele care vor fi sacrificate, acestea sunt controlate de către specialişti, după care sunt sacrificate şi pot fi vândute. Centrul temporar de sacrificare a mieilor din Râmnicu Vâlcea va fi deschis până sâmbătă, cu o zi înainte de Paşte.
Carnea de miel se mai vinde în Vâlcea şi în supermarketuri şi carmangerii. În târguri nu este permisă comercializarea animalelor sacrificate, ci doar vânzarea animalelor vii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS