17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProprietarii au închis magazinele de frica ANAF

Proprietarii au închis magazinele de frica ANAF

Restaurantul Vişina, unul dintre cele deja închise de inspectorii antifraudă  pentru lipsa bonului fiscal (FOTO: Eugen Măruţă)
Restaurantul Vişina, unul dintre cele deja închise de inspectorii antifraudă
pentru lipsa bonului fiscal (FOTO: Eugen Măruţă)

De frica inspectorilor antifraudă, comercianţii din Târgu Jiu au început să îşi închidă magazinele. Acest lucru s-a întâmplat sâmbătă seară în zona centrală a municipiului Târgu Jiu, unde oprise o maşină cu inspectori ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Direcţiei Regionale Antifraudă. Echipele de control au apucat să intre doar într-o singură societate comercială, pentru că restul au pus lacătul pe uşă şi au plecat, deşi mai aveau până la închiderea programului, conform anunţurilor afişate în loc vizibil. Patronii magazinelor mici de cartier preferă să închidă decât să stea faţă în faţă cu echipele de inspectori antifraudă şi să afle că ar putea să rămână 30 de zile fără afacere. În situaţia respectivă se află trei patroni din Gorj care au fost vizitaţi de angajaţii Direcţiei Antifraudă. Un restaurant din Bumbeşti-Jiu un bar şi o cafenea din Târgu Jiu au fost închise pentru o lună pentru că nu eliberau bon de casă. În alte localităţi din ţară, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a suspendat activitatea mai multor agenţi economici pentru lipsa unor sume infime din casă sau pentru neeliberarea bonului pentru cumpărăturile făcute.

Se pregăteşte schimbarea legislaţiei

Direcţia Regională Antifraudă are sediul central la Târgu Jiu şi efectuează controale în toate judeţele Olteniei. Anul trecut, verificările în mai multe centre comerciale din Craiova s-au lăsat cu scandaluri şi maşini incendiate. Guvernul a promis că va modifica legislaţia care vizează eliminarea evaziunii fiscale, prin impunerea unor plafoane, care, dacă vor fi depăşite, patronii ar putea achita amenzi de zece ori mai mari decât suma neînscrisă în contabilitate. Pentru un plus de 400 de lei în casă, amenda ar putea fi de 4.000 de lei. Abia la a doua vizită inspectorii antifraudă vor închide şi unitatea, dacă vor depista din nou nereguli. „Nu vreau să cădem în extrema cealaltă, a unor abuzuri şi lucruri duse la extrem, motiv pentru care am decis să facem nişte reglaje. Măsura suspendării activităţii unei companii să poată fi luată doar dacă diferenţele găsite de ANAF sunt plus/minus 300 sau 500 de lei, altfel se plăteşte doar amendă. Atunci când se ia măsura suspendării activităţii, aceasta să poată fi revocată în aceeaşi zi dacă se plăteşte o amendă de zece ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate. Ai 400 de lei în plus în casă? Plăteşti 4.000 de lei şi prima dată te iert. A doua oară – asta rămâne să discutăm – putem să punem de 20 de ori suma respectivă şi a treia oară să nu mai existe nici o amendă şi să se suspende activitatea“, a declarat premierul Victor Ponta, săptămâna trecută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS