22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljŞcoala altfel la Muzeul Olteniei Craiova

Şcoala altfel la Muzeul Olteniei Craiova

Programului  „Școala  altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, ce se va derula în perioada 6 – 10 aprilie, constituie cadrul oportun dezvoltării parteneriatelor educaţionale între instituţiile de învăţământ şi Muzeul Olteniei Craiova şi mai ales, al familiarizării elevilor cu obiecte unice aparţinând patrimoniul cultural expoziţional, prezervat de instituţia muzeală.

Cu această ocazie, specialiştii Muzeului Olteniei invită cadrele didactice şi elevii la o vizită cu totul specială în spaţiile istorice din cele trei locaţii expoziţionale în care îşi desfăşoară activitatea: Secţia de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu, nr. 14), Secţia de Etnografie-Casa „Băniei” (Str. Matei Basarab, nr. 16), Secţia de Ştiinţele Naturii – str. Popa Şapcă, nr. 8).

Spaţiile expoziţionale de impact, traseele tematice şi tururile ghidate de-a lungul a secole de evoluţie ştiinţifică şi eco-sistem, dezvoltate la Secţia de Ştiinţele Naturii,  va oferi, celor peste 1680 de elevi (programaţi până în prezent în cadrul proiectului, numai pentru vizitarea  acestei secţii), ocazia de a percepe, într-o manieră interactivă, non-formală,  informaţia  acumulată în cadrul orelor de curs.
Vizibilitatea acţiunilor culturale organizate de către specialiştii Muzeului Olteniei Craiova, a determinat, ca şi în acest an, în cadrul activităţilor specifice Programului „Şcoala altfel”, să se înscrie unităţi de învăţământ din Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea, Balș, Pitești ș.a.

Copiii detaşaţi de presiunea şi rutina claselor de curs, vor fi antrenaţi în discuţii interactive pe teme legate de etnografie, tradiţii, istorie, arheologie, geologie, forme de viaţă, actuale şi fosile, protecţia mediului, univers și sistem solar etc,  specialiştii muzeului creând astfel, un prilej de cunoaştere, formare şi informare bine venit pentru tineri.

Tematicile  expoziţionale abordate şi prezentate într-o manieră deosebită, la nivelul celor trei secţii ale Muzeului Olteniei Craiova,  acoperă tematici diverse şi fascinante, precum:
Secţia de Ştiinţele Naturii, „Oltenia Terra Fossilis”, „Tipuri de
ecosisteme – Flora şi fauna Olteniei”, „Flori de mină”, „Obiective turistice şi arii protejate din Oltenia”, „Universul și Sistemul Solar”.

Documentarele rulate la Planetariu, abordează nouă tematici de mare interes: La marginea universului, Planetele, A.L.M.A., Două bucățele de sticlă, Călătorie spre Terra, Schimbări climatice, Originea vieții, Apa – o aventură cosmică și Misiune pe Marte;
Secţia de Etnografie (Casa Băniei) vă invită să descoperiţi tainele expoziţiilor „Ritmurile vieţii”, „Facerea pâinii” şi „Memoria păpușilor jucate”.  De asemenea, vor  fi organizate ateliere creative de:  Sculptură lemn, (marți, 15,00 – 17,00), pictură lemn (vineri, 9,00 – 11,00; sâmbătă, 9,00 – 11,00), bijuterii  (miercuri, 10,00 – 11,00; 14,00 – 16,00), icoane  pe sticlă (sâmbătă, 11,00 – 13,00), ceramică/olărit (sâmbătă, 9,00 – 11,30);
Secţia de Istorie-Arheologie vă întâmpină cu  expoziţiile temporare:
„Expoziţia „Muzeul Olteniei – 100 de ani de istorie”  ,„Comori pierdute, comori regăsite…”, „Oltenia boierilor Craioveşti”, ”Prezentări antropomorfe şi zoomorfe” , „Manuscrise din colecţia Muzeului Olteniei”, „Istoria la feminin”,”Artă fotografică, Victor Boldâr”
Vizitarea spaţiilor din cele trei locaţii ale Muzeului Olteniei Craiova va avea loc în perioada 6-10 aprilie, interval orar 9.00 – 17.00, tariful pentru şcolari/preşcolari fiind de 2,5 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS