17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAdrian Mititelu, audiat la DNA

Adrian Mititelu, audiat la DNA

Adrian Mititelu,  patronul fostei echipe de fotbal craiovene, FC Universitatea Craiova,  s-a prezentat, în această dimineaţă, la Direcția Națională Anticorupție Bucureşti, pentru audieri, potrivit b1.ro.

Omul de afaceri a declarat, în urmă cu câteva zile, că a făcut plângerea la DNA împotriva preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, legat de modul în care FRF a reziliat contractul cu fostul selecţioner Victor Piţurcă, fără că acesta să achite despăgubiri.

„Eu am făcut plângerea la DNA împotriva lui Burleanu. Pentru că ar fi trebuit să-i ia banii lui Piţurcă, care a luat cinci milioane de euro, şi el l-a lăsat să plece aşa… Chiar dacă a fost sau nu a fost trecută decizia de a modifică acel contract al lui Piţurcă prin Comitetul Executiv, tot va face puşcărie. Burleanu a păgubit Federaţia Română de Fotbal cu cel puţin un milion de euro. E vorba de o infracţiune de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În plus, eu suspectez că e vorba şi de corupţie, dar nu am dovezi. Bănuiesc că s-a plătit o suma de bani la negru”, a declarat Adrian Mititelu, potrivit Hotnews.

Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală în rem cu privire la rezilierea contractului dintre Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Victor Piţurcă, fără că fostul selecţioner al echipei naţionale să achite despăgubiri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS