Comuna Schela adună povești de viață de ieri, când mina asigura traiul bun al multora dintre cei care se stabiliseră pe aceste meleaguri, și de azi, când oamenii încearcă să facă rai din ce au.
De îndată ce ai ieșit din Târgu Jiu, după câțiva kilometri ajungi în Sâmbotin, sat al comunei Schela din județul Gorj. Peisajul se schimbă odată ce drumul se îngustează și începi să urci pantele. Pe lângă şosea, râul Sâmbotin curge cu zgomot, ducând parcă mai departe poveștilor oamenilor din Schela.
Casele gorjenilor vechi și noi, cu căpițele ce tronează în curți, completează tabloul naturii. Susurul apei e întrerupt doar de cântecul păsărilor. Ești parcă într-o altă lume.
Trecem ușor de punctul de poliție din Sâmbotin și continuăm să urcăm spre satul Arsuri. Din pădurea deasă, pe culmi, undeva în dreapta răsare o căsuță mică din lemn. Pare că cineva își duce traiul acolo, căci fumul iese pe horn. În curte, câteva vaci rumegă liniștite. Niște câini ne ies în întâmpinare. Primesc cei câțiva covrigi pe care li-i dăm în încercarea noastră de a fi prietenoși. Se uită cu ochi pierduți spre noi. Nu sunt singurele patrupede pe care aveam să le întâlnim în drumurile noastre prin comuna Schela. De la un om al locului aflăm despre prezența lor în număr destul de mare pe cărările străjuite de fagii falnici.
„Viață amărâtă în Schela! Oameni bătrâni… Tineretul a plecat la vale, băbetul o luat-o la cimitir. Să vă spun așa, omenește: Uitați-vă aici! Asta e pustie, aia e pustie, ăștia sunt la Sadu, ăilalți sunt la Târgu Jiu, ailaltă e casa pustie. Îs mai multe căși pustii… Dacă mă duc la biserică, n-am către cine să dau «Bună dimineața», dar câini sunt. Au ieșit să caute de-ale gurii, că cine să le mai arunce o bucată de pâine?!“, ne explică Angelica Avramescu.
Viile, pomii fructiferi și creșterea animalelor – preocupările localnicilor
Ținem drumul drept, captivați de spectacolul pe care ni-l oferă natura, dar și de casele vechi, construcții ce îmbină lemnul cu piatra. Glasul apei ce curge la vale se aude undeva în depărtare. E acoperit de behăitul mioarelor ce pasc liniștite în ograda unui gospodar. Ne oprim să cunoaștem povestea celui care veghează asupra lor.
„De când mă știu, de la părinți, am avut grijă de animale. Am avut mereu oi, vaci. Tata a lucrat la exploatarea minieră de la Schela. S-a dus la Cel de Sus și am rămas noi, copiii, să avem grija animalelor. Așa ne-am obișnuit! Așa e în zona noastră de munte. Am aici 60 de oi și 20 de miei. Mai trebuie să fete. Am și cinci vaci acasă. Folosesc acum laptele de la ele pentru miei, că a fost iarna capricioasă. Prin mai urcăm sus, la munte. Până atunci, le paștem prin grădinile oamenilor. Ne mai lasă până pe la Sfântul Gheorghe. E greu, dar când faci ceva cu drag, Dumnezeu te ajută și toate merg așa cum vrei. A fost exploatarea asta minieră. Așa mai câștigau oamenii o pâine. Pământul nu e bun, așa că agricultură nu prea poți face. Pomii, vița-de-vie, animalele mai merg pe la noi pe aici. Toată lumea din Schela mai are o vacă, două, câteva capre“, ne spune Vasile Ciulavu.
După altă bucată de drum, o întâlnim pe Luminița Pătrășcoiu. A ieșit cu vacile pe care le crește împreună cu soțul și copiii. Ni le prezintă și nouă cu mândrie: „E Bibica. Pe alta o cheamă Micuța, o bălțată, una Sânziana, că-i născută în ziua de Sânziene. Am început cu o vacă de lapte și am ajuns acum la patru. Am accesat un proiect pe Măsura 141. Avem acum în gospodărie patru vaci și trei viței, zece capre și zece iezi. E greu să le creștem că la noi fânul este mai aspru, n-avem lucernă. Dar dacă faci totul cu pasiune, parcă nu mai e așa greu“, ne explică Luminița Pătrășcoiu.
Creșterea animalelor, dar și viile și pomii fructiferi pe care îi îngrijesc le asigură localnicilor un trai decent.
Alt popas, la altă gospodărie din satul Schela, din comuna cu același nume, ne întărește convingerea că omul gospodar are de toate.
„Nouă ne place aici. E zonă de munte, e aer curat. Sunt oameni foarte muncitori prin aceste locuri. Noi avem în gospodărie vite, vaci, cai, păsări, porci. Vara facem fânețe pentru porci, boabe, ce ne trebuie. Trebuie să muncim ca să avem. Nu cumpăr ouă, pentru că am. Am carnea, brânza mea, laptele meu. Sunt produse pe care eu nu le cumpăr niciodată. Am ceapa mea, cartoful meu, pentru că muncesc în grădină“, ne arată cu mândrie gospodăria sa Liliana Nițulescu, ridicată și ținută cu sudoarea muncii. Are o singură nemulțumire. „Ar trebui locuri de muncă să nu mai plece în lume ai noștri. Și în țara noastră e de muncit. Am avut mină. A fost foarte multă lume angajată aici, dar, dacă s-a închis… Cine știe dacă s-or mai schimba lucrurile“. Femeia lasă viitorul urbei și al țării în seama celor ce ar trebui să-i poarte de grijă și se întoarce la orătăniile sale.
Îndrăgostiți
de spectacolul naturii
În comuna Schela, spectacolul naturii este unic: fagii, mestecenii, brazii înalți parcă mângâie cerul, alintaţi de adieri calde de vânt, susurul apei se contopește cu glasul păsărilor. Așa că oamenii ce au ajuns prin aceste locuri au fost cuceriți, iar unii și-au ridicat aici căminul. E cazul unui tânăr din Vâlcea, care a cutreierat lumea. Într-o zi, destinul l-a adus la Schela.
„A venit cu cățeaua și căruța de la Vâlcea“, glumește un localnic. Venise în țară pentru trei luni, dar s-a îndrăgostit de aceste locuri. Nu a mai vrut să plece. Stă cu familia undeva, într-o gospodărie încropită în pădure. Crește păsări și are grijă și de cei zece câini. Are nevoie de ei pentru că lupii mișună prin zonă. Uneori îl țin departe și pe Moș Martin. „S-a trezit din hibernat. I-am văzut urmele la deal săptămâna trecută“, ne destăinuie tânărul care s-a stabilit în Schela. De aici, din mijlocul naturii, din Schela, nu ar mai pleca niciodată. Casa lui e acum acolo.
O gospodărie frumoasă și-a ridicat pe ruinele fostei case părintești și o familie de ingineri. Au stat la Târgu Jiu, dar la pensie au venit în Schela. E un loc în care sunt răsfățați de frumusețile naturii. „Casa era foarte veche. Noi am refăcut-o. A fost a mamei. Ei se ocupau cu creșterea animalelor. Eu am stat la oraș și acum 20 de ani am revenit și am început s-o refacem. Era dărăpănată. Vara e și mai frumos. Am întreținut-o, am făcut o baie, am băgat apă, încălzire centrală“, ne spune femeia care s-a întors în casa părintească, în timp ce îl mângâie pe creștet pe unul dintre câinii ce patrulează asemenea unui soldat.
Amintiri din Mina Schela
În satul Schela, o răscruce de drumuri. Unul te duce spre biserică, altul spre fosta mină. Îl alegem pe al doilea. După ce trecem de o ultimă gospodărie, drumul îngust e mărginit de pe o parte de prăpastia adâncă, de unde se aude curgând cu viteză Hărăborul și de cealaltă parte de muntele de pe care se scurg șiroaiele de apă. Ne călăuzește spre gura de intrare a fostei mine Ion Stoica. A lucrat și el la mină, ca mecanic pe locomotivă.
„Scoteam vagoanele cu locomotiva din mină. Nu se excava cu mașina. Se perfora, se pușca, se încărcau la lopată vagoanele și la scoteam cu locomotiva. Nu greu, era foarte greu să lucrezi în mină. Era o mină foarte periculoasă. Două zile lucram pe galerii, în rest pe principală. Aduceam câte 20 de vagoane pe locomotivă. Era cam singura de unde se extrăgea antracit, dar la un moment dat nu au mai avut piață de desfacere și au închis-o“, ne povestește în timp ce ne conduce spre gura minei.
Mina Schela a asigurat ani buni traiul celor din comună. Pe lângă antracit și praf negru în plămâni, mina a oferit generațiilor de mineri și o pâine.
Unii au plătit un preț prea mare pentru ea: viața. Ca orice mină și cea de la Schela și-a cerut periodic tributul. Cele trei cruci stau și astăzi mărturie la gura minei și îi avertizează pe cei ce trec prin apropiere că pântecele hămesit al muntelui poate cere în continuare suflete noi. Brazi falnici au fost plantați, după cum ne povestește Ion Stoica, în amintirea celor nouă băieți morți în mină în urma unei explozii ce a avut loc în urmă cu 45 de ani.
Viața în mină lasă urme greu de șters. Gheorghe Camciu a lucrat 14 ani în mină. A venit la 17 ani în Schela tocmai din Suceava.
„A fost greu. Acolo știi când intri. Nu se știe când mai vii sau dacă mai vii. De unde și vorba aceea: «Noroc Bun!». Eu intram cu drag, dar e cea mai grea viață. La suprafață aveai aer, acolo primeai cu porția. Nu pot să spun nimic de bine. Au fost explozii. Au murit mulți. A fost o mină gazată. Puteai pieri în orice minut. Trebuia să știi unde să intri, pentru că erau locașuri în care era interzis să pășești. Unii au intrat și au rămas acolo. Nu mai vreau să aud de mină, că am trecut prin greutăți mari și nu mi-a folosit la nimic. Sunt bolnav. Nu pot răsufla noaptea. De câte ori nu era să mor. N-am aer. Am 67 de ani, poate oi mai duce-o un an, doi… Domnu-i mare! Nu se știe! M-am întors la Schela pentru că mi-e dragă. E mai frumos prin părțile mele, dar acolo nu mai am pe nimeni. M-am obișnuit aici!“, ne povestește Gheorghe Camciu.
Dincolo de spectacolul naturii, comuna Schela ascunde povești triste. Tinerii au părăsit locurile, copii sunt din ce în ce mai puțini, așa că la școli se pun lacăte. Peste cei rămași în Schela după închiderea minei praful negru pare să se așterne încet. Doar vântul cald primăvăratic îl mai împrăștie în văzduh, iar o urmă de speranță se mijește printre crengile înalte ale brazilor și fagilor. Oamenii locului încearcă să facă rai din ceea ce au.
Planuri pentru 2015 în comuna Schela
La Primăria Schela se drămuiesc banii pentru rezolvarea celor mai importante probleme ale comunității. „Trebuie să rezolvăm în acest an problema alunecărilor de teren. În satul Schela vor începe lucrările săptămâna viitoare. Trebuie remediată situația și în satul Gornăcel, unde se află stația și bazinele de magazinare a apei. Dacă nu se acționează, vor rămâne fără apă satele Sâmbotin și Gornăcel. Avem proiect pentru alunecarea de teren din preajma bazinelor de apă. Pentru lucrarea în sine vom vedea dacă vom reuși să ne încadrăm în bugetul pe care îl avem pe anul acesta. Mai avem prinși bani în buget pentru asfaltarea a încă 400 de metri de drum în satul Schela. Deocamdată atât. Ar fi nevoie de asfaltarea a doi kilometri. Am mai făcut în 2014, 400 m, diferența rămâne pe 2016. Bugetul de anul acesta a fost împărțit doar pentru cele două lucrări care au în vedere remedierea alunecărilor de teren, pentru că sunt foarte importante“, a precizat viceprimarul comunei Schela, Ana Vâlceanu.
