6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCupa „Rotary“ din Rânca şi-a desemnat câştigătorii

Cupa „Rotary“ din Rânca şi-a desemnat câştigătorii

Radu Manoniu a câştigat din nou Cupa „Rotary“ de la Rânca (Foto: Eugen Măruţă)
Radu Manoniu a câştigat din nou Cupa „Rotary“ de la Rânca (Foto: Eugen Măruţă)

Zeci de competitori s-au aflat sâmbătă pe pârtie la Cupa „Rotary“ din Rânca. Organizatorii au ales pârtia Păpuşa pentru desfăşurarea concursului. La linia de start s-au aflat peste 50 de concurenţi, care s-au înscris la cele două probe ale Cupei „Rotary“. Este vorba de concursul tradiţional de schi şi un concurs de snowboard. Organizator a fost Clubul „Rotary“ din Târgu Jiu, precum şi Serviciul Judeţean al Salvamont Gorj, care a supervizat competiţia şi a centralizat rezultatele, în urma contabilizării celor mai buni timpi înregistraţi în cele două probe. Potrivit lui Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj, au primit diplome de participare şi medalii toţi concurenţii de la schi şi snowboard. Primele trei locuri de la cele două probe ale Cupei „Rotary“ au beneficiat însă şi de cupe, în funcţie de poziţia pe podium.

Acelaşi câştigător ca anul trecut

În privinţa câştigătorului, Cupa „Rotary“ a fost obţinută şi în acest sezon de Radu Manoniu. Tânărul a obţinut cel mai bun timp din concurs şi a repetat performanţa de anul trecut, când a ieşit tot pe primul loc. De altfel, schiorul şi-a anticipat evoluţia bună de pe pârtie şi, înainte de start, a declarat că el va câştiga din nou concursul de schi. „A fost un concurs reuşit, ca şi cel dedicat Cupei Sănătăţii. A fost cea de-a doua competiţie a sezonului şi a avut loc sâmbătă, de la ora 11.00. Înscrierile s-au făcut pe loc şi am avut 50 de concurenţi. Concursul tradiţional a fost cel de schi, însă competiţia de snowboard a atras şi ea competitori şi a fost spectaculoasă. Nu am avut accidente multe şi grave. Au fost sâmbătă doar două accidente uşoare. Este vorba de o entorsă şi o luxaţie. Nu au fost multe evenimente pe pârtii pentru că atunci când se organizează concursuri este o disciplină mai mare şi mai sunt mulţi turişti care vin ca spectatori. Zăpada a fost foarte bună. A mai nins şi zăpada depăşeşte 50 de centimetri pe pârtie. În rest, sunt zone în care ajunge şi la un metru. Stratul de omăt depinde foarte mult de fluctuaţiile de temperatură. De acum am intrat în primăvară şi putem avea oricând o zi cu temperaturi mai ridicate. În acelaşi timp ne putem trezi şi cu ninsori consistente“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS