6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinți: Primarul din Broșteni a accidentat mortal un biciclist

Mehedinți: Primarul din Broșteni a accidentat mortal un biciclist

Primarul comunei mehedințene Broșteni, Alexandru Borugă, a ucis un biciclist, în timp ce se deplasa cu mașina spre casă. Accidentul a avut loc marți seara, pe DN 67A, între localităţile Broşteni şi Strehaia.

„Pe DN 67A, în afara localităţii Broşteni, a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate un autoturism şi un biciclist. În urma accidentului, biciclistul a decedat”, a declarat Ionuţ Popa de la Serviciul Poliţiei Rutiere Mehedinţi, potrivit Mediafax.

Primarul comunei Broşteni, Alexandru Borugă, care plecase de la locul de muncă şi se îndrepta spre casă, a declarat imediat după accident că biciclistul a ieşit în faţa autoturismului său și nu a mai putut să-l evite.

„A intrat în faţa mea cu bicicleta, cred că era şi băut, că de regulă aşa umblă. Nu am putut să-l evit, nu am avut viteză. Fiind aproape, el a intrat în faţa mea, s-a urcat pe capotă. Necazul este mare fiindcă este vorba de un om. Maşinile care au venit din faţă au plecat, că aşa sunt şoferii, care cred că l-au orbit, el nu avea semnalizare absolut deloc”, a spus primarul. Primarul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Victima, Mircea Cârnog, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Imoasa, comuna Broşteni, a murit pe loc, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis o anchetă, întocmind dosar penal pentru ucidere din culpă. Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS