După crucile de pe marginea drumului și după bisericile frumoase se vede credința oamenilor din Turburea. În schimb, problemele gospodărești și lipsa locurilor de muncă își pun amprenta puternic asupra bunăstării localnicilor. Un castel cu iz medieval așezat pe o colină face peisajul de vis în satul Poiana. Acolo, sportul „rege“ este atletismul, pentru că sătenii se mândresc cu faptul că două campioane mondiale la maraton s-au născut și au crescut în localitate, iar tinerii încearcă să le calce pe urme.
În miezul județului Gorj, între comunele Țânțăreni și Aninoasa, se află comuna Turburea. La o oră la care gerul încă nu se ridicase, în satul Poiana din comuna respectivă, trei femei stăteau de vorbă pe marginea drumului. Ne primesc cu zâmbetul pe buze și ne vorbesc de ulițele pline de nămol și apă prin care umblă zi de zi. O femeie mărunțică și plină de umor ne răspunde la tot ce întrebăm într-un limbaj viu, colorat. „Ce e pe la Alina Gogolici… Le-a pârșcoit pe acolo. Când m-am dus pe la ea mi-a zis: «Rodico, tu, ce e pe aici?» Și io i-am zis: «Ce e, fă, Gagalino?». «Păi nu vezi, fă, ce mi-au pus pe aici, pe drum?»“, zice cu patos Ilinca Butișteanu, zisă Rodica, în vârstă de 66 de ani. Îmbrăcată într-o haină de blană artificială și cu broboadă pe cap, imaginea femeii contrasta puternic cu satul în care trăia.
Fiecare localnic pe care îl întâlnim are problemele lui și fiecare ne spune durerea în felul lui. „Uite, unii aduc piatră de la peco pentru drumuri și vin alții noaptea cu căruța și o fură. Am să-i spun domnului primar când mă întâlnesc cu el că nu e corect. Păi eu cu ce să iau piatra, cu poala, dacă nu am cu ce?“, se plângea și tanti Maria Căpraru, la cei 71 de ani ai săi. „Cine poate oase roade!“, o completează și vecina ei, Rodica.
„Pădurea de cruci“ de pe marginea străzii
Comuna Turburea din județul Gorj se întinde pe o suprafață impresionantă și este compusă din cinci sate: Turburea, Șipot, Spahii, Poiana și Corcova.
Cât vezi cu ochii, satele se întind pe o zonă de șes și pe una de dealuri. Sunt 35 de kilometri de drumuri sătești, 42 de kilometri de conducte de apă și 1.860 de gospodării, în care trăiesc circa 5.000 de suflete.
Creștini în majoritate, sătenii din Turburea și-au făcut un obicei în a-și venera morții prin ridicarea unor cruci de lemn, care se amplasează în fața porților. Colorate, pictate, sculptate, crucile se văd la orice pas pe ulițe și pe strada principală. „Crucile se pun după ce moare omul, dar până la 40 de zile. O cruce se pune la poartă, iar alta la cimitir. Se face o troiță acoperită cu tablă, pentru că se spune că acolo se adăpostește mortul de vânt, de ploaie. Eu așa am pomenit și de la mama, și de la soacra mea“, mai spune tanti Rodica.
Pe fântânile publice din comună se găsesc icoane pictate de oamenii din sat. Pe unele fântâni sunt bătute în cuie chiar și câte două icoane. „Care au posibilități le pictează, care nu le dau doar cu vopsea“, arată tanti Maria, întinzându-și mâna către o icoană atârnată de grinda fântânii și colorată cu albastru. „Așa e obiceiul să ne cinstim morții. Se pune icoana la fântână, ca să aibă mortul apă și pe lumea cealaltă“, a mai spus Ilinca Butișteanu.
Tinerii nu au unde să lucreze
Și tinerii din Turburea se confruntă cu problema lipsei locurilor de muncă. „Am doi copii și nu au unde să lucreze. Eu n-am bani nici să iau o pâine. Mai îmi trimite fata de la Filiași câte un ban. Copiii lucrează și ei pe unde pot, cu ziua prin sat, pe la tăiat de lemne…“, spune și Maria Lăcătușu.
Câțiva tineri mâncau semințe pe marginea drumului. „Nu avem serviciu. Unde să muncim, dacă nu este de lucru?“, spune unul dintre ei, fără să se oprească din spart semințe. Pe timpul verii, mai lucrează cu ziua și câștigă 50 de lei pentru o zi de muncă, dar iarna este foarte greu.
În comună sunt 42 de firme cu activitate de comerț și o firmă care are 9 hectare cu panouri fotovoltaice și mai există schela de gaze (sunt în comună două instalații de deetanizare și GPL -n.r.) unde mai activează circa 150 de oameni. În rest, tinerii nu au unde să se angajeze în comună. Câțiva mai fac naveta la Complexul Energetic.
Oamenii vor drumuri și utilități
Turburea este o comună mare, cu mulți oameni gospodari. De asemenea, localnicii au multe neajunsuri și așteaptă investiții din partea autorităților. Fiecare își spune păsul și își pune speranța că se va rezolva ceva.
Deși de pe câmpurile din jur se extrag gaze naturale, o parte din comuna Turburea nu este alimentată la o conductă de gaze. În satele Turburea, Șipot și Spahii, oamenii își încălzesc locuințele cu gaze naturale de ani buni, dar sătenii din Poiana și Corcova nu beneficiază de aceste utilități. „Vrem și noi să ne bage gaze în sat, dar nu știu de ce nu se face conducta“, spune o localnică din satul Poiana.
„Avem și o aprobare de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru a continua această conductă către satele Poiana și Corcova. Am făcut și un proiect tehnic, dar suntem în proces cu furnizorul de gaze. Acum, prin noua lege a energiei, se spune clar că în satele componente ale comunelor în care există conductă de gaze se vor face acte adiționale la contracte și, în mod obligatoriu, aceste sate vor avea gaze naturale. Există deja o conductă de cinci kilometri trasă mai demult. Trebuie doar să ne dea gaze pe acea conductă și ar fi gaze până la Școala din Poiana“, a explicat edilul comunei Turburea, Ion Bîrcă.
Nea Istrate merge să ne arate gunoaiele care se depozitează la câteva zeci de metri de casa sa. „Doamnă, vin din comună și aruncă aici gunoaiele. Sunt peste tot. Vara nici nu vă imaginați ce e aici“, se plânge omul. În replică, primarul localității promite că va duce beneficiarii de ajutor social să curețe zona și să ridice gunoaiele de la marginea drumului.
Lucrările la canalizare încep în câteva săptămâni
Localnicii privesc utilitățile ca pe o dovadă a civilizației și consideră că au nevoie și de canalizare. „Cum să nu avem canalizare că, dacă avem apă, vrem să avem și canalizare, că așa e normal. Nu mai stăm cu haznalele în curte, că nu e igienic“, mai spune un cetățean din comună.
Primarul comunei Turburea susține că deja s-a declarat câștigătorul licitației pentru lucrările de canalizare, iar lucrările vor începe în circa două săptămâni, imediat ce vremea va permite. Întreaga lucrare de canalizare se va întinde pe 16 kilometri, va fi finalizată în trei ani și are o valoare de 6,1 milioane de lei. Pe aceeași rută a conductei se va reabilita și drumul pe o porțiune de câțiva kilometri.
Gazon artificial în curtea școlii
La Școala din satul Poiana, elevii se joacă în curte pe un gazon artificial. Primarul Ion Bîrcă spune că investiția a fost făcută cu fonduri din bugetul local, iar acel gazon a costat în jur de 100.000 de lei.
Școala din satul Turburea a fost reabilitată cu fonduri de la Banca Mondială, în valoare de 3,3 milioane de lei, spune primarul Bîrcă, și o bază sportivă în apropiere. În viitor, se va face o clasă de profesională la Turburea, pentru a pregăti meseriași de care ar avea nevoie Complexul Energetic Oltenia.
În localitate s-a făcut și un centru de evidență a populației, astfel încât localnicii să nu mai meargă 40 de kilometri pentru a-și face cărțile de identitate.
O comună în care au trăit campioane mondiale
Localitatea are o tradiție impresionantă în atletism. Campioana olimpică la maraton în 2008, Constantina Diță-Tomescu, a copilărit pe ulițele din Turburea. Mama campioanei, Elena Diță, în vârstă de 83 de ani, trăiește în Turburea. Femeia vorbește cu pasiune atât despre fiica sa, Constantina, care a dus numele României pe podiumuri internaționale de atletism, cât și de ceilalți cinci copii ai săi. „Când era mică, la școală, Constantina mergea să pască vacile pe câmp și alerga de colo-colo. Nu stătea nici o clipă. Au urmat și alte fete din sat care s-au dus la atletism, dar s-au lăsat de sport, că s-au măritat. Constantina stă acum în America. Vine în vara asta acasă“, spune mama campioanei, Elena Diță. Casa campioanei se află pe aceeași stradă cu cea a mamei sale, o vilă impozantă, cu steagul României la poartă.
Și maratonista Lidia Șimon, care a participat la multe maratoane olimpice, a crescut tot în comuna Turburea din Gorj. Ea a locuit la câteva case depărtare de Constantina Diță.
Și primarul localității este mândru de campioanele care au plecat de mult din Turburea. Edilul are în birou tablouri uriașe cu cele două sportive. „Sunt aproape de aceeași vârstă cu Constantina Diță. În vacanțele de vară ne duceam la strânsul baloților de pe câmp, la strânsul recoltelor. Avea aceeași fire sportivă de mică. Tot timpul era într-o continuă alergare. O cunosc de mică și pe Lidia Șimon, îi cunosc și părinții“, a povestit primarul Ion Bîrcă.
Unii copii de la școlile din comună au încercat să le calce pe urme atletelor, iar alții se mândresc cu faptul că au avut sportive de excepție în comună și astfel își dedică timpul și sportului. „Sportul este una dintre materiile mele preferate. Eu practic și handbal în timpul liber. Constantina Diță este una dintre marile noastre atlete și ne mândrim cu astfel de sportive“, a spus Gabriel Rentea, de 14 ani.
Castelul din poveste, pe o coastă de deal
Un conac impresionant se înalță pe un deal din satul Poiana. Sătenii îi spun castel datorită arhitecturii și înălțimii. Se vede în depărtare de pe strada principală. Întâmplarea a făcut să întâlnim un sătean care cunoștea întreaga istorie a clădirii. „Conacul a aparținut unui boier, Roșianu, care a avut 800 de pogoane de pământ pe aici (400 de hectare – n.r.), în 1920-1927, când a făcut construcția cu niște italieni. El era avocat la Curtea Regală. Cam prin 1939, înainte de al Doilea Război Mondial și înainte să vină naționalizarea, boierul a vândut conacul la două boieroaice, Vârvoreanu. Roșianu a simțit că vin comuniștii și și-a înstrăinat moșia înainte de naționalizare. În ‘48 a fost naționalizarea. Pământul a fost dat la «giaseu» (fost IAS) și castelul a rămas. Comuniștii l-au reamenajat. Au făcut un dispensar, apoi au făcut o casă de nașteri. Erau câte doi medici și era un personal format din șapte – opt persoane pe tură“, a povestit Ion Istrate, din satul Poiana. După Revoluție, castelul a rămas în paragină. „Acum mai vin cu miresele și le filmează pe aici și mai vin oameni și din Craiova, chiar de la Teatrul Național. Au venit actori și au mai filmat pe aici, pentru că arată ca un castel medieval“, a mai spus localnicul.
La orele dimineții era forfotă în toate satele comunei, dar după orele amiezii liniștea se așterne peste Turburea. Apele pârâului Cocorova sunt și ele liniștite, în ton cu viața acestei comune.
Drama unei femei care trăiește pe marginea drumului
O casă aproape dărăpănată se arată pe marginea drumului între Poiana și Turburea. Pare părăsită, dar firele de curent electric, o antenă de televior și câteva găini care umblă prin curte ne arată că este locuită. Pereții sunt cojiți și înclinați, acoperișul vechi și peticit e prins cu proptele. Pe ușa strâmbă iese o femeie ce pare să aibă în jur de 70 de ani. Constanța Vlad își duce traiul singură de circa trei ani în căsuța părăginită, într-o curte fără gard și fără nici un pom. Uitată de familie și de autorități, femeia trăiește în căsuța din paiantă, care în orice clipă se poate prăbuși peste ea. Îi țin companie cele câteva găini și o pisică. Un nepot îi mai aduce câte o găleată cu apă din sat. Pomii din curte i-a tăiat ca să îi pună pe foc. Din două în două săptămâni, doi preoți din Dolj ajung la ușa femeii cu două pâini. Tanti Constanța spune că preoții îi lasă și zece lei, să își ia de-ale gurii.
