5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRazie de amploare a poliţiştilor doljeni

Razie de amploare a poliţiştilor doljeni

În municipiile Băilești, Calafat și în secțiile de poliție rurală aflate în responsabilitatea acestora a fost organizată azi noapte o razie pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă şi a altor fapte antisociale ce se comit în zona discotecilor, barurilor şi a altor unităţi similare precum şi a abaterilor la regimul circulaţiei rutiere.

Peste 120 poliţişti de la formaţiunile de  ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, criminalişti şi luptători de la SAS au participat la razie, fiind totodată sprijiniţi şi de jandarmi.
Au fost instituite 7 filtre rutiere în care poliţiştii au acţionat, astfel fiind verificate şi controlate peste 300 autovehicule. De asemenea, s-au desfăşurat controale şi la 3 discoteci şi 60 baruri, peste 650 persoane fiind legitimate de către oamenii legii, iar dintre acestea 170 au fost controale corporal.

În cadrul raziei au fost constatate trei fapte de natură penală, situaţii în care au fost întocmite dosare penale în conformitate cu prevederile legale şi aplicate 77 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depăşind 32.000 de  lei. Totodată, au fost reţinute în vederea suspenpării 6 permise de conducere reţinute  (toate pentru alcool) şi retrase 3 certificate de înmatriculare.

Lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Cetate în timp ce executau supravegherea şi controlul traficului rutier într-un dintre filtrele instituite, pe DN56A, au depistat un bărbat de 57 de ani, din comuna Poiana Mare, Dolj, conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Poliţişti din cadrul Formaţiunii Rutiere Băileşti au depistat în trafic pe un bărbat de 38 ani, din Băileşti, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

În cadrul raziei poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa împreună cu jandarmi din cadrul GJMb Craiova au depistat în flagrant doi bărbaţi de 43 de ani şi respectiv de 41 de ani, ambii din Pleniţa, în timp ce sustrăgeau 12 şpalieri dintr-o plantaţie de viţă-de-vie. În cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru infracţiunea de furt calificat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS