Titlul de Profesor Emerit pentru două cadre didactice ale Universităţii din Craiova



Senatul Universității din Craiova a acordat astăzi titlul de Profesor Emerit, pentru excelență didactică și de cercetare, profesorilor universitari Emilia Parpală Afana (Facultatea de Litere din cadrul UCV) și Aurel I. Câmpeanu  (Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul UCV ).

Emilia Parpală Afana este absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Timişoara, 1970, cu teza Simbolul apei în poezia lui Eminescu, coordonată de eminescologul Eugen Todoran. Este doctor în Filologie din 1983, cu teza Structuri artistice în poezia lui Tudor Arghezi, coordonată de Acad. Ion Coteanu, Universitatea din Bucureşti. Emilia Parpală Afana a promovat cercetarea fundamentală, interdisciplinară şi exploratorie din România, prin lucrări de referinţă, prin iniţiative instituţionale, prin conferinţe şi publicaţii în străinătate şi prin conducerea unui proiect de cercetare de înalt nivel ştiinţific. Contribuţia sa la dezvoltarea mediului academic, din punct de vedere ştiinţific, educaţional, cultural şi social a fost continuă şi s-a intensificat în ultimul deceniu, având un aport de imagine major la percepţia Universităţii din Craiova, a Facultăţii de Litere şi a cercetării româneşti în ţară şi în străinătate.


Aurel I. Câmpeanu a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, specialitatea “Maşini şi aparate electrice” în anul 1958, iar în 1969 şi-a luat doctoratul cu teza “Studiul a două maşini sincrone cuplate mecanic, conectate la reţea”, o cercetare în premieră absolută. Este din 1992 titular al Grupului de Lucru WG28 al Comitetului Electrotehnic Internaţional. A primit titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău, Universitatea de Nord din Baia Mare, Universitatea “Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Iași, precum și de la Universitatea“Eftimie Murgu” din Reşiţa.  Aurel I. Câmpeanu a făcut studii de specializare în Franţa (Universitatea “Jean-Monnet” din St. Etienne, Centrul Naţional de Cercetări de la Grenoble, Universitatea HEI Lille), Belgia (Universitatea Liberă din Bruxelles, ECAM-Bruxelles), Italia (Politehnica din Padova), Spania (Universitatea din Zaragoza), Germania (Universitatea Tehnică din Dresda şi Politehnica din Ilmenau), Canada (Universitatea din Montreal).



Comenteaza acum

Alte stiri

13 decembrie 2017

Doljeni prinși la furat în supermarketuri craiovene

O echipă de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Craiova l-a depistat, aseară, în flagrant pe I. Robert, de 24 ani, din Craiova, care a sustras din incinta unui hypermarket craiovean situat în cartierul 1 Mai, , mai multe

Sumarul ediției de joi, 29 ianuarie 2015

Actualitate

» 7 morţi, inclusiv copii, în urma unei explozii la o maternitate din Ciudad de Mexico
» România recuperează de două ori și jumătate mai puțină energie din deșeuri incinerate decât media UE
» Persoanele cu handicap, scutite de la plata impozitului pe venit
» Adriean Videanu, reținut de DNA
» Ford Fiesta nr.1 în Europa pentru al treilea an consecutiv
» Prejudiciu de 14,3 milioane euro cauzat prin comercializarea de uleiuri minerale drept motorină
» Pensionarii vor beneficia de sejururi de tratament balnear, începând cu 16 februarie

Publireportaj

» Cursuri de calificare pentru vopsitorii din toată țara
» MRC ajută fermierii să obţină subvenţii de la APIA

Local

» Procurorii DNA au descins la APIA Mehedinţi
» Termo Craiova, sub anchetă
» Un elev vâlcean, premiat la un concurs european de desene despre sateliţi
» Vâlcea: Tâlhar prins cu ajutorul camerelor video ale Primăriei
» Vâlcea: Cercetaţi pentru furt de curent electric
» Vâlcea: Transportau marfă fără a avea documente de provenienţă
» Vâlcea: Începe licitaţia pentru spaţiile de vânzare a mărţişoarelor
» Vâlcea: Prinşi conducând fără permis
» Vâlcea: Circulaţie pe un singur sens pe DN67-B Măciuca

Dolj

» Scandal între șefii de la Buletine
» Jonglerii cu fondurile asociației de proprietari
» Jocurile de noroc, impozitate indiferent de câștig
» Trei ore de discuții și două proiecte picate la vot: Ședință istorică la Consiliul Local din Bănie
» Investește în oameni!
» Directorul SC Apavil SA Vâlcea, judecat pentru luare de mită
» Distribuitori de etnobotanice, condamnați definitiv
» Un vis frumos trăit pe acorduri de pian
» Vacanță petrecută în lumea poveștilor
» Mari actori pe scena Naționalului craiovean
» Craiova: Atelier de fotografie, la Centrul social pentru copii „Best Life”
» Dolj: Doi angajaţi ai primăriei Moţăţei, cercetaţi pentru delapidare
» Dolj: Alunecare de teren în comuna Bulzeşti
» Dolj: Ultimul termen de depunere a declaraţiilor fiscale este 2 februarie

Gorj

» Sarcină a ajuns la trei dosare de insolvenţă
» Copil de șase ani, ucis de microbuzul şcolar
» Gorj: Potârcă îşi aşteaptă sentinţa într-un alt dosar
» Gorj: Minerii au protestat pentru a doua zi în centrul municipiului Târgu Jiu
» Toni Greblă nu se dezice de Bârcină

Sport

» Trupa lui Nelu Petrişor, victorie clară cu „GP“ la juniori B
» Scor „alb” la Podari – ACSVM Craiova
» Povestea unui supertransfer pe care l-a ratat CS Universitatea
» SCM-U, cu un pas în semifinalele Cupei
» Scandal între consilieri pe finanţarea echipelor de handbal şi fotbal
» Fotbaliştii de la Tăcerea Craiova vor să câştige Liga Campionilor
» Fotbal – Pandurii Târgu Jiu a câştigat primul amical din Antalya
» Fotbal – Alb-albaștrii au efectuat primul antrenament de la revenirea în Antalya

Educatie

» Studenţi economişti, instruiţi despre nevoile pieţei muncii
» Elevii cu performanţe şcolare, aşteptaţi la Centrul de Excelenţă

Magazin

» Horoscop
» Oraşul îngheţat din Siberia
» Bancul zilei

Top