Infracţiunile financiare, ţinute sub control de poliţiştii doljeni



În anul 2014 activitatea de combatere a criminalităţii economico-financiare s-a circumscris planurilor de acţiune ale IGPR, obiectivelor prioritare stabilite de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi obiectivelor stabilite de Inspectoratul de Politie al Judeţului Dolj, avându-se în vedere mai ales infracţiunile ce au drept consecinţă directă diminuarea bugetului consolidat al statului prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Prin eforturile conjugate ale tuturor poliţiştilor din inspectoratul nostru s-a reuşit descoperirea şi documentarea unui număr crescut de infracţiuni economice – mai multe cu 377 faţă de anul 2013, ceea ce reprezintă o creştere procentuală de 9%.

Dintre faptele de natură economico – financiară, evaziunea fiscală a continuat sa reprezinte infracţiunea preponderentă, atât prin numărul însemnat de fapte de acest gen comise, 3147 de fapte, (cu 980 mai multe ca în anul 2013), cât şi prin cuantumul prejudiciului adus bugetului de stat.

De asemenea, des întâlnite au fost şi cazurile din domeniul achiziţiilor intra-comunitare (cu aproape întreaga gamă de mărfuri), comerţul ilegal cu produse agricole,  deşeuri feroase şi neferoase etc.

În ceea ce privește activităţile întreprinse pe linia criminalităţii economico-financiare de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au înregistrat creşteri pe cele trei paliere de acţiune, după cum urmează:

– achiziţii publice – 39 infracţiuni (+30 %),

– contrabandă cu produse din tutun – 31 infracţiuni (+41%),


– domeniul drepturilor de proprietate intelectuală – 102 infracţiuni (+38%)

Au fost cercetate pentru comiterea infracţiunilor din aceste domenii 231 persoane, dintre acestea fiind reţinute 26 persoane.

Contrabanda cu produse din tutun a reprezentat un domeniu care s-a aflat în permanenţă în atenţia conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj dispunând măsuri pentru în combaterea acestui fenomen.

În acest context la nivelul IPJ Dolj s-a reuşit înregistrarea a 21 dosare penale privind contrabanda cu produse din tutun , au fost cercetate 43 persoane din care 15 au fost reţinute/ arestate preventiv.

Au fost confiscate 1.264.200 bucăţi ţigarete, luându-se măsura indisponibilizării a 11 mijloace de transport folosite la comiterea faptelor.

În consecinţă, prin natura prerogativelor conferite de legislaţia în vigoare, ordinele şi regulamentele de organizare ale Politiei Romane, poliţiştii inspectoratului nostru vor desfaşura şi în acest an, cu aceeaşi fermitate şi profesionalism de care au dat dovadă în anul anterior, activitati de creare a unui climat de linişte şi siguranţă pentru dezvoltarea mediului de afaceri.


Galerie foto


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 28 ianuarie 2015

Actualitate

» Ordonanța „Ponta“, neaplicabilă
» Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei(APCE) cheamă la continuarea luptei împotriva terorismului
» CSM: Raportul MCV evidenţiază consecvenţa Consiliului în responsabilizarea sistemului judiciar
» Preşedintele Iohannis: Raportul MCV a fost preponderent pozitiv
» Procesul de monitorizare în cadrul MCV va continua şi în 2015
» Guvernul lui Alexis Tsipras pregăteşte schimbarea tuturor managerilor de la marile bănci – Piraeus, Alpha Bank, Eurobank şi Alpha Bank
» Conferinţa Regională Europeană INTERPOL, organizată la Bucureşti
» A scăzut numărul angajaţilor la negru
» Nu vor admitere în clasa a V-a
» Regulile pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale
» Noi reglementări privind combaterea violenţei în familie

Local

» Ziua şi protestul pentru drumuri la Drobeta Turnu Severin
» Vâlcea: Hoţ prins cu ajutorul unui foc de avertisment
» Altă zi, alte proteste pentru drumuri
» Accident pe centura Severinului
» Mehedinţi: Șase persoane cercetate pentru furt

Dolj

» Licitație anulată în mod suspect de Primăria Craiova
» Precizare
» Elevi puşi să semneze în locul părinţilor pentru ora de religie
» Povestea asasinatului la comandă din comuna Cârcea
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Infracţiunile financiare, ţinute sub control de poliţiştii doljeni
» Craiova: Sute de locuri de muncă au fost create cu sprijinul OTIMMC
» Dolj: 52 de angajatori, sancţionaţi pentru muncă la negru
» Craiova: Program de prevenire a violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive
» Facultatea de Teologie din Craiova își sărbătorește Ocrotitorii spirituali

Gorj

» Vehicul de intervenţie pe șenile pentru Rânca
» Bătaie pe locurile de muncă de la Bursa căpşunarilor
» Operele lui Brâncuşi, promovate la mall
» Peste 500 de mineri au protestat împotriva conducerii CEO
» Afaceristul Ion Rădulescu, reţinut pentru evaziune fiscală
» Gorj: Adolescentă de 17 ani, dată dispărută
» Gorj: Peste 500 de mineri protestează în centrul municipiului Târgu Jiu
» Sentinţă în pronunţare pentru Surupăceanu, fostul deputat de Gorj

Sport

» „Punem preţ pe Cupa Ligii“
» De ce le-a fost frică nu au scăpat
» Handbalistele de la SCM, fără punct în trei meciuri
» Craiova a trecut la nivelul următor în Liga Balcanică
» Fotbal – Burlacu şi Marcu vor merge în cantonamentul CSU din Antalya
» Volei (m): SCM-U Craiova a învins CSM Bucureşti în Cupă
» Tenis – Halep, Begu, Niculescu și Dulgheru, în echipa de Fed Cup a României pentru întâlnirea cu Spania
» Fotbal – Cristian Dulca, noul selecționer al reprezentativei Under 21
» Fotbal – Vâlcenii s-au impus la Piteşti
» Fotbal – Luis Figo şi-a anunţat candidatura la preşedinţia FIFA
» Fotbal – FRF a dezafiliat cluburile Gloria Bistriţa şi UTA Arad
» Craiova, pe locul doi in Liga Balcanica

Bani & Afaceri

» Șocul francului elvețian și falimentul personal
» Gorj: Sute de femei speră să prindă un loc la cules de căpşuni în Spania

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top