24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj Gorj: Amendaţi pentru că au vândut ilegal animale

Gorj: Amendaţi pentru că au vândut ilegal animale

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj a amendat cinci fermieri pentru că şi-au vândut animalele fără să aibă avizele necesare din partea instituţiei.

Un număr de cinci persoane au fost amendate cu 2.000 de lei fiecare pentru că au vândut animale fără avizul sanitar-veterinar obligatoriu. De asemenea, alţi doi fermieri au primit avertismente.

Potrivit legii, pentru vânzarea unui animal este necesar un document întocmit de către medicul veterinar, în care se completează datele animalului din crotalii şi din evidenţele circumscripţiei sanitar-veterinare. De altfel, animalele vândute nici nu pot fi transportate la locul de destinaţie dacă proprietarul nu are asupra sa documente justificative din partea medicului veterinar privind schimbarea proprietarului animalului şi mutarea cabalinei sau a bovinei în altă localitate.

De altfel şi cumpărătorul ar trebui să ştie faptul că este nevoie de avizul medicului veterinar pentru ca tranzacţia să fie legală. Dacă este prins de poliţie cu un transport ilegal de animale, noul proprietar este, de asemenea, sancţionat.

Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS