scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Amenzi, în loc de condamnări în dosarul „ELCFU Motru“



Judecătoria Târgu Jiu i-a achitat pe toţi inculpaţii judecaţi în dosarul de delapidare care a vizat Exploatarea de Livrări Căi Ferate Uzinale (ELCFU) Motru, ce aparţine Complexului Energetic Oltenia (CEO). Astfel, Lidia Popescu, fosta casieră a unităţii care se subordonează Diviziei Miniere, a fost achitată pentru acuzaţia de delapidare şi a fost sancţionată administrativ cu amendă în valoare de o mie de lei. De precizat că femeia avea deja la activ o condamnare la închisoare rămasă nedefinitivă, într-un alt dosar cu prejudiciul de 270.000 de lei. În dosarul în care s-a ales cu achitare, Lidia Popescu a fost judecată alături de alți cinci inculpați, printre ei fiind Nicolae Giuran, șef departament tehnic la ELCFU Motru, fostul consilier județean Alexandru Glomnicu, dar și Ioana Mihăilă, șef birou contabilitate. Instanța a dispus achitarea acestora, primind o amendă tot de o mie de lei. Soluţii de achitare au mai primit Gabi Răducu şi Marian Pescaru, obligaţi fiecare la plata unor amenzi în valoare de 700 de lei.

Înscrisuri false anulate


Judecătoria Târgu Jiu a mai dispus anularea tuturor înscrisurilor şi menţiunilor false. „Dispune anularea tuturor înscrisurilor şi menţiunilor false. Ia act că partea vătămată SC Complexul Energetic Oltenia SA nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât prejudiciile s-au reparat integral. Cu drept de apel în termen de zece zile de la comunicare“, s-a stabilit la Judecătoria Târgu Jiu. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, Lidia Popescu a fost judecată pentru delapidare, Gabi Răducu, Ioana Mihăilă și Nicolae Giuran, pentru complicitate la delapidare, Alexandru Glomnicu și Marian Plescaru, pentru instigare la delapidare. Ancheta a apărut ca urmare a unor nereguli depistate de Corpul de Control al Complexului Energetic Oltenia. Raportul de control a scos în evidenţă recepţionarea şi plata în plus a unor porţii de mâncare pentru mai mulţi salariaţi, precum nereguli în eliberarea biletelor de odihnă şi tratament. Astfel, în perioada ianuarie 2012 – februarie 2013, s-a constatat că au fost comandate şi recepţionate în plus 1.915 porţii de masă, în valoare totală de 28.420 de lei. De asemenea, în anul 2012, șapte salariați nu au solicitat bilete de odihnă sau tratament, nu au completat cereri şi nu au beneficiat de bilete, dar figurau în registrul de evidență ca fiind beneficiari ai acestora.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 19 ianuarie 2015

Actualitate

» Procurorii DNA cer pedepse peste media prevăzută de lege în dosarul lui Dan Adamescu
» Craiovenii cu repartitoare se încălzesc la aragaz
» Doctorul şi artistul Horia Pârvănescu, la o nouă expoziţie
» Manifestaţie împotriva islamului violent la Copenhaga la apelul mişcării Pegida
» Primele date, la un an de la accidentul din Apuseni: Motoarele aeronavei nu aveau anomalii tehnice
» Mehedinţi: Dosarul baronului PSD, Adrian Duicu, reîntors la DNA
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Nou maxim pentru francul elveţian: 4,47 lei
» Sindicatele dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii

Interviu

» Vasile Ciurchea: „Doar 50 de oameni se ocupă de control şi anti-fraudă“

Local

» Polițist acuzat de viol
» Şoferii mehedinţeni, sancţionaţi cu amenzi de peste 62.000 de lei
» Zilele municipiului Slatina
» Un bărbat a fost găsit mort într-un pârâu dintr-o comună vâlceană

Dolj

» Elevii pot contesta notele, iar managerii pot fi schimbaţi de profesori
» CAS Dolj începe astăzi eliberarea cardului de sănătate
» Mafia imobiliară din Craiova, pe masa DNA
» Ford scade producția de mașini la Craiova
» Ce rate plătim pentru credite în franci elvețieni, euro, dolari sau lei
» Studentul acuzat că a furat un pistol, sub control judiciar
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Waterpark-ul e 80% gata
» Elevii pot contesta notele primite la clasă
» Craiova începe să își revină
» Craiova: O femeie a fost accidentată pe trecerea de pietoni, pe strada Caracal
» 746 de locuri de muncă vacante în Oltenia
» Cetăţeană din Afganistan depistată la PTF Calafat cu documentele altei persoane

Gorj

» Locatarii ANL preferă chiria în locul actului de proprietate
» Deszăpezirea pe decembrie a costat 450.000 de lei
» Anunţuri de închidere a unor magazine Succes
» Bilanţul ITM arată că angajatorii nu au renunţat la munca „la negru“
» Aproximativ o mie de câini fără stăpân umblă liberi pe străzi
» Gorj: Elev judecat în stare de arest pentru proxenetism

Mehedinţi

» Singurul tomograf al Spitalului Judeţean din Severin funcţionează în sistem de avarie

Sport

» CSM Vâlcea a intrat în regim de cantonament în Zăvoi
» Costel Bârsan a descoperit meseria de antrenor în Kuweit
» Drum liber spre semifinale pentru Halep
» Energia are meci greu în Kazakhstan
» Craiova a dat lovitura cu Boltic
» Fotbal – Costin Lazăr a semnat cu Panaitolikos
» Egal în primul amical
» SCM Craiova, învinsă pe teren propriu
» Baschet (m): Arbitrii partidei CSU Sibiu – Energia Târgu Jiu, suspendați câte șase etape
» Fotbal – Briceag: M-am adaptat perfect, parcă aş fi de-o viaţă la CS Universitatea
» Fotbal – Îi așteaptă o săptămână grea pe jucătorii de la CSU Craiova

Bani & Afaceri

» Francul elveţian, menţinut la valoarea de 3,8 lei la Volksbank, timp de trei luni

Educatie

» Ministrul Educației: Elevii de clasa I vor avea abecedare noi în prima zi de școală din semestrul al II-lea

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» “AFERIM!” în regia lui Radu Jude în competiţia oficială la Berlinale 2015

Top