10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSamsarii din piețe, izgoniți de lege?

Samsarii din piețe, izgoniți de lege?

Nu întotdeauna roșiile pe care le cumpărăm de la tarabă sunt produse în gospodăria celui care le vinde. O nouă lege impune verificări mai stricte ale celor care se dau drept producători agricoli. (FOTO: arhiva GdS)
Nu întotdeauna roșiile pe care le cumpărăm de la tarabă sunt produse în gospodăria celui care le vinde. O nouă lege impune verificări mai stricte ale celor care se dau drept producători agricoli. (FOTO: arhiva GdS)

De anul acesta au apărut reguli mai aspre pentru emiterea certificatului de producător agricol. O formă de asociere agricolă sau un sindicat pot să verifice dacă un așa-zis producător are suprafața necesară pentru a produce miile de kilograme de legume pe care le vinde în piețe sau deține animalele care să asigure producția pe care el o vinde. A apărut o lege în acest sens, care are rolul de a diminua numărul intermediarilor din piețe și de a face loc adevăraților producători să-și vândă legumele sau laptele.

Pe finalul anului 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 145 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol. Astfel că, de anul acesta, se schimbă modul de eliberare a certificatelor de producător. Noua lege ar avea menirea să sprijine adevărații producători agricoli și să le ofere cu adevărat posibilitatea să își vândă produsele în piețe și târguri, unde nu mai au loc de atâția samsari, intermediari, care fac comerț cu produsele agricole și nu le produc. Sunt cazuri în care samsarii au certificat de producător agricol, dar pe acel certificat vând și alte produse, cumpărate din altă parte și nu produse în gospodăria proprie. Astfel de practici sunt interzise de Legea nr. 145/2014.
Costel Coșoveanu, președintele AGROSTAR Dolj, a precizat, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, de la alege tv, că nu pot să existe producători care să asigure în piață exact aceeași cantitate de lapte și de brânză pe toată perioada anului și nici legumele produse la nivel local nu pot fi livrate în aceeași cantitate și vara, și iarna, semn că aceia sunt comercianți, intermediari și nu producători. „Un comerciant – așa-zis producător – nu poate să vândă de primăvara până iarna și iar primăvara aceeași cantitate de lapte și de brânză. Este imposibil! Înseamnă că aceștia nu sunt adevărați producători. Producătorii adevărați, când vin pe piață, ar trebui să vină cu fișa, cu analiza laptelui, să spună ce produc și cât produc. Dacă cineva consumă un produs luat de la o persoană și se îmbolnăvește, atunci poate să se știe exact că a cumpărat de la producătorul «X» și se poate duce la Direcția Sanitar-Veterinară. Acum a apărut Legea nr. 145, pe care Direcția Agricolă a studiat-o și o cunoaște perfect, care spune ca certificatul de producător să îl elibereze primăria, dar semnătura trebuie să fie și a unei forme asociative, a unui grup de producători, a unei cooperative, a unui sindicat (din agricultură – n.r.) și acesta, în speță, verifică și el pentru a doua oară dacă producătorul deține atâtea vaci în gospodărie câte spune…“, a precizat președintele AGROSTAR Dolj, Costel Coșoveanu. El a adăugat că noul act normativ ajută producătorul să fie ferit de amenzi sau de confiscarea mărfii: „Conform Legii nr. 145 pe care eu am studiat-o, producătorul merge în piață, i se cântărește marfa. El trebuie să aibă o foaie de plecare din gospodărie în care e trecută marfa, pentru ca, dacă pe drum este oprit de poliție, el să spună ce marfă are ca producător“.

Trebuie evitați „falșii producători“

Ion Gavrilescu, inspector principal în cadrul Direcției Agricole Dolj, a spus că noile prevederi legislative sunt binevenite, pentru a se evita „falșii producători“. „Trebuie să existe o transparență totală în cazul producătorilor agricoli: evidențe, registre, starea de sănătate a animalului. Pentru că trebuie să dispară și evaziunea fiscală, care încă este o plagă pentru economia națională. Deci, dacă avem transparență totală pe acest circuit, atunci toată lumea va avea de câștigat: și producătorul, și statul, dar și consumatorul. Acest act normativ va face să fie mai mulți producători agricoli decât sunt acum. Este bine ca pe certificatul de producător să fie și semnătura unei forme asociative, pentru a evita falșii producători, adică intermediarii. Întotdeauna a existat această problemă a intermediarilor, care au făcut să crească prețurile și să existe o categorie parazitară. Omul care lucrează în câmp de îi crapă cămașa-n spate dând la sapă câștigă foarte puțin în comparație cu intermediarul care vine și vinde pe piață la preț dublu sau chiar triplu și ia profitul“, a declarat Ion Gavrilescu în cadrul emisiunii „Economia Sudului“.

Piețele craiovene, pline de intermediari

Adevărații producători nu au loc în piețe și târguri să își vândă produsele agricole la prețurile pieței, pentru că spațiile respective sunt ocupate de intermediari. Anul trecut, potrivit datelor transmise de SC Piețe și Târguri SRL Craiova către GdS, din cele 223 de persoane care vindeau în piețele craiovene, doar 33 aveau certificat de producători, iar cea mai mare parte a celor care aveau rezervate mese erau intermediari, comercianți. La vremea respectivă, roșiile care plecau de la producătorii doljeni erau vândute comercianților cu prețuri de la 1,2 la 1,3 lei pe kilogram, în timp ce acei intermediari revindeau tomatele în Piața Centrală din Craiova la prețuri de 2,5-3,5 lei pe kilogram. Rămâne de văzut dacă noua lege va diminua numărul intermediarilor și va crește numărul producătorilor din piețe.

Ce spune legea cea nouă despre certificatul de producător

La articolul 4 din Legea nr. 145/2014 se prevede: „(1) Atestatul de producător se eliberează de către primar în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul consultativ al structurilor asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz, constituite potrivit legii și organizate la nivel local și județean, care se înregistrează la primăriile comunelor, orașelor, municipiilor sau ale sectoarelor municipiului București și care nominalizează cel puțin un reprezentant în acest scop“. Totodată, se verifică la fața locului dacă producătorul agricol care cere certificat de la primărie are sau nu suprafața de teren declarată, adică dacă poate să producă acea cantitate de produse asumată prin certificat. Potrivit articolului 3 din lege, „(3) Atestatul de producător se eliberează, la cerere, persoanelor fizice care optează pentru desfășurarea unei activități economice în sectorul agricol, după verificarea cu privire la existența suprafețelor de teren, respectiv a efectivelor de animale pentru care se solicită eliberarea atestatului de producător. (4) Verificările prevăzute la alin. (3) se fac în condițiile legii, atât pe baza datelor din registrul agricol, cât și în teren, la fermele/gospodăriile agricole deținute de solicitanți, de către reprezentanți împuterniciți, prin dispoziție a primarului comunei, orașului, municipiului, sectorului municipiului București, după caz, și de către reprezentanți ai oricărora dintre entitățile prevăzute la art. 4“. Dar atenție! Producătorii adevărați nu trebuie să fie membri în structurile asociative patronale din agricultură care trebuie să verifice în gospodărie dacă chiar se cultivă legume sau se cresc animale. Certificatul de producător se eliberează în aceleași condiții, chiar dacă micii producători sunt sau nu membri ai unor patronate sau sindicate ale producătorilor.
Patronatele sau sindicatele din agricultură dau un aviz consultativ către primării, în care recomandă dacă acea persoană care a cerut certificat de producător poate obține acel certificat sau nu. Pentru a putea controla micii producători agricoli, sindicatele și patronatele din agricultură trebuie să se înscrie la primării. Dacă la o primărie nu se înscrie nici un reprezentant al unei forme asociative din agricultură, atunci verificările în teren, în gospodăriile micilor producători, se vor face doar de către primării și de către reprezentanții direcțiilor agricole.
Emisiunea integrală în care s-a discutat și despre ceea ce se întâmplă cu producătorii de lapte din Dolj poate fi urmărită pe internet, fie pe site-ul Gazetei de Sud, www.gds.ro, fie pe portalul televiziunii, www.alege.tv.

Producătorii vor avea un carnet de comercializare

Micii producători vor avea carnete de comercializare, pentru ca un consumator să știe în orice moment de la cine a cumpărat produsele. Potrivit Legii 145, filele din carnetul de comercializare a produselor se întocmesc în trei exemplare: primul exemplar se înmânează cumpărătorului, al doilea se păstrează de vânzător, iar al treilea exemplar se păstrează la carnet. 

Apel la producătorii agricoli: să se asocieze, pentru a răzbi pe piață!

Atât reprezentantul AGROSTAR Dolj, cât și reprezentantul Direcției Agricole Dolj au îndemnat agricultorii să se asocieze în diverse asociații ale crescătorilor de animale, ale producătorilor de lapte, ale celor care cultivă diverse suprafețe și altele, după modelul celor din Banat, Ardeal și Transilvania. Doar prin asocieri pot avea producătorii locali un cuvânt greu de spus în fața supermarketurilor, în fața altor structuri, spun specialiștii în agricultură citați. Doar dacă sunt deschiși formelor asociative pot avea acces la finanțări din fonduri europene (fie prin PNDR, fie la ajutoare de minimis) etc. Ion Gavrilescu a precizat că de ajutoarele de minimis pentru zootehnie acordate anul trecut au beneficiat doar patru crescători de animale din Dolj, din cauză că alții nu au putut aduce documente justificative și nu au putut îndeplini cerințele legale pentru a beneficia de ele. Au existat acte normative care spuneau că producătorii de lapte pot beneficia de sprijin pentru achiziționarea tancurilor de răcire a laptelui, dar în Dolj fermierii nu s-au putut asocia, astfel că nu s-a achiziționat nici un tanc de răcire a laptelui cu sprijin de la stat, din cauză că producătorii sunt reticenți în a se asocia, în a avea o voce unitară. „Fac un apel la toți producătorii agricoli să se asocieze, că altfel se deschide ușa autorităților în fața unuia care este într-o asociație!“, a spus Costel Coșoveanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS