10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljȘi-a ucis soția cu arma de vânătoare

Și-a ucis soția cu arma de vânătoare

Anchetatorii au stabilit  că bărbatul a intrat în casă  și și-a împușcat soția  cu o pușcă de vânătoare (Foto: GdS)
Anchetatorii au stabilit
că bărbatul a intrat în casă
și și-a împușcat soția
cu o pușcă de vânătoare (Foto: GdS)

Un bărbat din comuna doljeană Cârcea și-a împușcat mortal soția, duminică seară, după care a încercat să-și pună capăt zilelor, însă nu a reușit. Autorul, care este cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, a fost internat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Craiova.

Supărat pentru că femeia cu care se căsătorise în urmă cu aproape zece ani vroia să divorțeze, un bărbat de 52 de ani din comuna Cârcea a ucis-o cu o pușcă de vânătoare. Crima a fost comisă în localitatea Zănoaga, duminică seară, în jurul orei 18.30.
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Ștefania și Constantin Cristofir se căsătoriseră în urmă cu aproape un deceniu, însă în ultima vreme cei doi se certau tot mai des. Înainte de Crăciun, femeia a plecat din Cârcea la mama sa, în localitatea Zănoaga. După primele cercetări, procurorii doljeni au stabilit că, duminică seară, Constantin s-a dus la Zănoaga hotărât să o ucidă pe Ștefania. În jurul orei 18.30, bărbatul și-a parcat mașina, un Daewoo Cielo, pe o uliță, la câteva zeci de metri de casa părintească a soției. Avea la el o pușcă de vânătoare Baikal, pe care o deține legal și o dosise într-un sac. Bărbatul a smuls câteva scânduri din gard, a intrat în curte și a ajuns în casă, unde se aflau numai Ștefania și mama sa.
După un schimb de replici, Constantin a tras un foc de armă în tavan, după care a împușcat-o mortal pe Ștefania. Apoi și-a reîncărcat pușca, a mai tras un foc în aer, după care și-a pus arma sub bărbie și a apăsat pe trăgaci.
Întreaga scenă s-a petrecut sub privirile mamei Ștefaniei, care le-a explicat anchetatorilor că, deși casa se umpluse de fum, a văzut cum fiica sa a fost împușcată de Constantin. Alertați de împușcături, vecinii au ieșit să vadă ce s-a întâmplat, iar când au aflat că Ștefania a fost împușcată mortal au sunat la 112. Constantin Cristofir a fost găsit în viață și a fost transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul de Urgență Craiova. Medicii spun că bărbatul a fost adus la unitatea medicală în stare gravă. „Pacientul în vârstă de 52 de ani a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe în stare gravă, duminică seară, în jurul orei 20.00, cu o ambulanță. A fost diagnosticat cu o plagă împușcată cu distrucția semifeței drepte. După ce a fost investigat, în jurul orei 22.45, pacientul a fost transferat la Secția de Terapie Intensivă, unde a rămas internat“, a precizat pentru GdS medicul Cristiana Geormăneanu.

Și-a sunat fiul înainte de crimă

Anchetatorii spun că autorul crimei este cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, dar și că, înainte de a-și împușca soția, și-a sunat fiul dintr-o căsătorie anterioară și i-a spus că o omoară pe Ștefania după care își pune capăt zilelor.
Vecinii mamei Ștefaniei susțin că bărbatul era gelos și agresiv, mai ales după ce bea câteva pahare. „Din câte am auzit, el era foarte gelos, dar și violent la băutură. Au locuit împreună, dar ea l-a părăsit și a venit la mama ei. Gelozia l-a determinat să vină peste ea. A împușcat-o pe ea, după care s-a împușcat și el“, a declarat un vecin al mamei Ștefaniei.
În schimb, vecinilor lui Constantin din comuna Cârcea nu le venea să creadă că bărbatul a fost în stare să-și împuște nevasta cu sânge rece. „Vorbea frumos cu mine, era calm și nu a făcut nici un fel de probleme. Femeia a fost plecată în Italia și după ce s-a întors a plecat la mama ei, la Zănoaga. De dimineață am auzit ce a făcut, dar nu ne-a venit să credem. Dacă a făcut această faptă să răspundă“, a spus Vasile Marin.
De asemenea, Valerică Pupăză, primarul din comuna Cârcea, a explicat că Constantin Cristofir era o persoană retrasă, care nu ieșea în evidență. „Nu se implica în activitățile din comună. Îl știu numai din vedere, pentru că îl mai vedeam când trecea cu mașina. Nu pot să spun prea multe despre el, pentru că era destul de retras“, a explicat edilul din Cârcea.
Procurorii doljeni au mai precizat că urmează să se facă o expertiză balistică în acest caz, dar și necropsia victimei. Dacă Constantin Cristofir va scăpa cu viață, acesta va fi deferit justiției pentru comiterea infracțiunii de omor calificat.

Omorul calificat

Potrivit Codului Penal, omorul calificat este cel săvârşit cu premeditare, din interes material, asupra a două sau mai multe persoane, asupra unei femei gravide sau prin cruzimi. Omorul calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau pe viaţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS