17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjRăzboi fratricid în PNL

Război fratricid în PNL

În interiorul organizaţiei judeţene a PNL Gorj domnesc conflictele. Liberalii şi democrat-liberalii par să nu se mai înţeleagă şi transmit comunicate de presă unii împotriva altora. Cu toate că nu mai există decât un singur partid şi teoretic o agendă comună de lucru, în realitate se țin lanț în interiorul filialei şi chiar au devenit publice. Prima ieşire a avut-o Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL şi fost preşedinte al PDL Gorj. Acesta a declarat că colegul său de şefie a PNL, senatorul Dian Popescu, ar trebui suspendat din partid, conform statutului, ca urmare a condamnării primite în dosarul „Pavel“, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe 27 noiembrie 2014. Sentința Înaltei Curți nu este însă definitivă, fiind atacată deja cu apel la Completul de cinci judecători din cadrul aceleiași instanțe. Replica lui Dian Popescu nu a întârziat să apară şi i-a adus lui Vâlceanu o serie de jigniri. Cei doi copreşedinţi nu mai au teme comune de discuţie, iar starea de incertitudine domneşte şi între membrii partidului.

Un partid, două comunicate de presă

Politicienii din PNL au început să organizeze şi şedinţe separate şi să transmită şi comunicate de presă în mod separat, în care promovează idei total opuse. Acest lucru s-a întâmplat vineri, când liberalii conduşi de Dian Popescu au transmis un comunicat în care au criticat conferinţa de presă a colegilor lor din PDL, susţinând că nu reflectă punctul de vedere al PNL, partidul rămas după contopirea celor două formaţiuni politice. „Urmare a conferinţei de presă organizată pe 8.01.2015 de către doamna Şuţă Denisa, în calitatea de «purtător de cuvânt al PNL Gorj», Biroul Politic Judeţean al PNL Gorj face următoarele precizări: noul Partid Naţional Liberal – filiala Gorj nu a desemnat un purtător de cuvânt, ca urmare Domnia sa poate avea doar opinii personale; conferinţele de presă se organizează cu acordul celor doi copreşedinţi, în prezenţa acestora, sau de către persoanele desemnate şi împuternicite de aceştia. În consecinţă, toate cele prezentate în respectiva conferinţă de presă nu au caracter oficial, fiind doar opinii şi consideraţii strict personale din partea Domniei sale. Biroul Politic Judeţean al PNL – filiala Gorj“, potrivit unui comunicat de presă.

Replică de la liberalii democrat-liberali

Replica liberalilor lui Dan Vâlceanu nu a întârziat să apară. Democrat-liberalii gorjeni, de câteva luni deveniţi liberali, consideră că au exprimat punctul de vedere al partidului în respectiva conferinţă de presă: „Informaţiile prezentate în cadrul conferinţei de presă susţinută pe 8.01.2015 la sediul PNL Gorj, de către vicepreşedintele Denisa Şuţă, nu sunt consideraţii personale, ci sunt informaţii oficiale, dat fiind faptul că purtătorul de cuvânt Denisa Şuţă a fost desemnată să susţină această conferinţă de presă şi să prezinte public Deciziile nr. 02 şi 05 din 05.01.2015 ale Comisiei organizatorice de unificare ale PNL… Legat de faptul că doamna Denisa Şuţă nu ar fi purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, se impune următoarea precizare: Denisa Şuţă a fost aleasă, pe 16.11.2013, în cadrul şedinţei CCJ a PDL Gorj, vicepreşedinte al PDL Gorj responsabil cu Departamentul Imagine, Comunicare şi purtător de cuvânt al PDL Gorj şi, de asemenea, în perioada campaniei electorale a fost purtătorul de cuvânt al Alianţei Creştin-Liberal PNL-PDL, desemnată de copreşedinţii Alianţei, iar din acel moment nu a survenit nici o modificare. Doamna Denisa Şuţă a remis şi până acum comunicate de presă şi nu a fost contestat nici conţinutul, nici calitatea doamnei de purtător de cuvânt al PNL Gorj. Fac un apel la toţi membrii PNL, fie că provin din vechiul PDL, fie din vechiul PNL, să încerce să treacă peste discuţiile care au avut loc în ultima periodă, întrucât continuarea unei asemenea atitudini îngreunează procesul de fuziune şi produce deservicii marelui PNL“, potrivit comunicatului PNL Aripa Vâlceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS