12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi :Femeie moartă de frig, sub dărâmăturile casei distruse de un incendiu

Mehedinţi :Femeie moartă de frig, sub dărâmăturile casei distruse de un incendiu

O femeie în vârstă de 67 de ani a fost găsită decedată în gospodăria proprie, vecinii care nu au mai văzut-o de aproape două săptămâni fiind de părere că aceasta a murit de frig, întrucât nu avea acoperiş deasupra capului. Casa i-a fost distrusă într-un incendiu iar de doi ani, femeia dormea sub dărâmăturile locuinţei arse.

Femeia în vârstă de 67 de ani a fost găsită, sâmbătă în jurul prânzului, decedată sub dărâmăturile casei de pe strada Tabla Buţii din Drobeta Turnu Severin, care îi arsese într-un incendiu în anul 2012. Oamenii spun că acolo locuia de doi ani, fără acoperiş deasupra capului, cu doar câteva pături peste lemnele casei care arsese. Când şi-au dat seama că nici un vecin nu a mai văzut-o pe femeie de aproximativ două săptămâni, oamenii au căutat-o sâmbătă în curte, unde ştiau că doarme şi au descoperit-o fără suflare.

„În 31 decembrie am strigat chiar eu la ea şi nu mi-a răspuns. Apoi au strigat şi ceilalţi vecini, până la urmă am luat iniţiativa să o căutăm. E decedată, cred că din cauza gerului, din cauza frigului”, a declarat o vecină a victimei.

„Nemâncată, nespălată, nedormită, îngheţată, a stat acolo în frig, n-a mai rezistat. Au fost temperaturi scăzute, acum de Revelion”, a spus un alt fecin al femeii.

La faţa locului au fost chemaţi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenă Mehedinţi, care au scos trupul femeii de sub dărâmături şi au predat cadavrul Serviciului de Mehedicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

“S-a intervenit cu un echipaj al pompierilor pentru scoaterea unei persoane de sex feminine de sub dărâmături. Este vorba despre un incendiu de câţiva ani de zile. Dânsa nu mai avea un alt domiciliu unde să se adăpostească şi stătea sub acele dărâmături. Vecinii ar fi venit să îi aducă mâncare, au văzut că nu mai este şi în final au găsit-o sub dărâmăturile acelea.2, a declarat plutonier adjutant Dumitru Păun din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.

Poliţiştii au deschis şi ei o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a murit femeia, primele ipoteze arătând că decesul a survenit cu câteva zile în urmă.

În preajma sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, în cursul nopţilor, la Drobeta Turnu Severin s-au înregistrat temperature cuprinse între -10 şi -20 de grade Celsius.

Femeia are un nepot în Craiova şi un frate care locuieşte în Bucureşti. Cel mai probabil ei se vor ocupa de înmormântare.

Editor: Mariana Butnariu

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS