16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Procesiune de Bobotează la Drobeta Turnu Severin

Mehedinţi: Procesiune de Bobotează la Drobeta Turnu Severin

Preoţii şi credincioşii din municipiul Drobeta Turnu Severin pornesc în procesiune de Bobotează, spre portul dunărean, acolo unde are loc slujba de sfințire a Aghiasmei Mari.

Tradiţionala procesiune de Bobotează începe marţi, după încheierea Sfintei Liturghii în jurul orei 11.00, când grupurile de preoți și credincioși vor pleca în mod organizat de la bisericile din oraș către port. Procesiunea va trece mai întâi pe la Catedrala episcopală, de unde se vor adăuga alte câteva sute de credincioşi, alături de soborul de slujitori, în frunte cu ierarhul locului.
Ajunși în port, credincioșii vor lua parte la slujba sfinţirii Aghiasmei Mari, ce va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, într-un loc special amenajat. Atunci vor fi sfințite și apele fluviului, iar cei mai îndrăzneți creștini vor recupera crucea florală din Dunăre.
Alături de Episcopia Severinului și Strehaiei, la buna desfășurare a evenimentelor de Bobotează își vor aduce contribuția autoritățile locale, Căpitănia Portului Drobeta Turnu Severin și Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS