6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSatul din Dolj uitat de autorități

Satul din Dolj uitat de autorități

O reorganizare administrativ-teritorială pe Legea nr. 84 din 7 aprilie 2004 a adus satul Cârstovani la un pas de izolare.

În 2004 avea loc înființarea comunei Pleșoi și împărțirea satelor între comuna Predești și nou înființata administrație teritorială. Predești a rămas cu Predeștii Mici (Dia) și Bucicani, iar comunei Pleșoi i-au revenit satele Milovan, Cârstovani, Pleșoiu și Frasin. O împărțire neinspirată, după cum o numesc edilii de la cârma comunei Predești, căci această organizare administrativ-teritorială nu este de bun augur pentru locuitorii din Cârstovani. Ei se află între cele două sate ale Predeștiului, Predeștii Mici și Bucicani, iar cea mai apropiată cale de acces este spre Predești. Cu acest lucru se mulțumește primarul comunei Pleșoi, care lasă în seama comunei vecine soarta oamenilor din aceste locuri.

La mâna destinului

O sesizare primită pe adresa redacției Gazeta de Sud ne-a condus spre satul Cârstovani. Reclamaţia era însoţită de un filmuleț realizat de unul dintre localnici care ne înfățișa un sat cu ulițe pline de noroi, cu mașini împotmolite, tractoare scoase din noroi de alte tractoare. Am pornit la drum, în prima zi de iarnă adevărată din acest sfârșit de an, după o noapte în care a nins continuu. O oprire la Primăria Predești avea să ne lămurească asupra faptului că accesul până în satul Cârstovani, sat ce aparține comunei Pleșoi, nu se poate face cu mașina, ci cu un utilaj de deszăpezire. Am pornit, conform indicațiilor, cu un tractor cu lamă pentru a ajunge la Cârstovani, pe câmp, pe un drum căruia i s-a pierdut urma din cauza zăpezii căzute. Ar fi trebuit să parcurgem o distanță de aproximativ șase kilometri, după cum a explicat angajatul Primăriei Predești, care ne însoțea.
Nu a fost însă posibil. Când porțiunea de drum pietruit s-a terminat și a trebuit să cotim spre stânga, spre Cârstovani, după o distanță destul de mică, tractorul cu lamă a rămas blocat în noroi. În zare se puteau vedea câteva case. Satul Cârstovani. A fost imposibil să ajungem. Tractorul cu lamă ar fi trebuit să-și continue drumul de la Cârstovani, spre satul Bucicani, pentru a face o cale de acces și celor câțiva locuitori de acolo. Nu a fost posibil. Zăpada reușise să acopere noroaiele greu de răzbit, făcând imposibil accesul. „E nevoie ca pământul să înghețe pentru ca să poată ajunge cineva în acele locuri“, explică şoferul tractorului.

Ajutorul vine de la comuna vecină

Drumuri comunale impracticabile chiar și cu tractoare, aceasta este trista realitate. Reprezentanții Primăriei Pleşoi, în competența cărora intră rezolvarea problemei căilor de acces, a drumurilor comunale și a stării ulițelor, se mulțumesc să declare: „Cei din Cârstovani au o variantă de comunicare cu Predești printr-un drum parțial pietruit. Anul viitor avem un plan de pietruire și punere în legătură a satului cu centrul satului Pleșoi. Nu am avut în 2014 fondurile aferente pietruirii deoarece nu am avut prins în buget drumul respectiv. Oamenilor din Cârstovani le e mai la îndemână să comunice cu restul localităților, cu orașul, prin Predești“, a precizat primarul comunei Pleșoi, Ion Ionescu.
Nici în propria bătătură, în satul Pleșoiu, unde se află sediul primăriei comunei, lucrurile nu stau mai bine. O singură porțiune de drum (drumul comunal Milovan – Pleșoi, care face legătura dintre DJ 606 și centrul satului Pleșoi -n.r.), trei kilometri și 300 de metri este asfaltat. Restul este doar pietruit. Acum, la căderea zăpezii, mersul cu mașina e o aventură. S-a folosit pentru deszăpezirea uliței principale un utilaj, căreia primăria îi plătește combustibilul, după cum a precizat primarul comunei. Cât despre ulițele secundare, nici nu se pune problema. La orele prânzului, utilajul plecase să deszăpezească drumul ce leagă satul Pleșoiu de Frasin. Cârstovaniul mai poate aștepta. Rămâne satul uitat de autorități.
Le întind o mână de ajutor cei din comuna Predești.
„Cârstrovani a fost sat al comunei Predești până în anul 2004, când s-a făcut împărțirea administrativ- teritorială. De atunci, a devenit sat al comunei vecine, Pleșoi. Ca să poți să ajungi la Cârstovani trebuie să traversezi pe teritoriul Pleșoiului. Noi, cei din Predești, nu putem investi pe acele drumuri care nu ne aparțin. Noi le înlesnim accesul celor din Predeștii Mici, Dia, satul nostru, care se învecinează cu Cârstovani. Drumul comunal care face legătura între Predești și Predeștii Mici l-am pietruit, dar iarna pentru că este o coastă acolo, este mai greu de circulat. Cu utilajul de deszăpezire am mers cât s-a putut de aproape de Cârstovani, dar acolo este o vale, în care se strânge multă apă, și nu se poate trece nici cu tractorul. Ar fi necesar un pod. Dacă o să înghețe vom face deszăpezire la Predeștii Mici și așa să poată ajunge și cei din Cârstovani la Predești“, a precizat viceprimarul comunei Predești, Maria Sărăcin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS