14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDupă gratii pentru evaziune fiscală

După gratii pentru evaziune fiscală

Prejudiciul în urma unor tranzacţii fictive cu cereale este de peste 2,5 milioane de lei
Prejudiciul în urma unor tranzacţii fictive cu cereale este de peste 2,5 milioane de lei

Polițiștii doljeni au prins și dus în arest un bărbat din comuna Cerăt, căutat de la sfârșitul lunii octombrie, când a fost condamnat definitiv la patru ani și jumătate de închisoare pentru evaziune fiscală

Cercetările în acest dosar de evaziune fiscală au fost începute de ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi ai Poliţiei Segarcea în octombrie 2009, când oamenii legii au obţinut informaţii despre un grup de persoane care a emis mai multe facturi fiscale fictive privind livrarea de cereale către diverse societăţi comerciale de pe raza judeţului Dolj. După primele cercetări, polițiștii au ajuns la Cristian Burcă, de 32 de ani, Cătălin Florea, de 29 de ani, din Craiova, şi Ionuţ Staicu, de 25 de ani, din Târgu Jiu. Potrivit anchetatorilor, între anii 2007-2009, cei trei craioveni, în calitate de administratori la cinci societăţi comerciale – SC AGROFIC SRL, SC FLO AGRI SRL, SC VIOTRANS SRL, SC SHOBBYTRANS SRL și SC STAVANGER SRL, au emis mai multe facturi fiscale fictive privind livrarea de cereale către diverse societăţi comerciale fără a trece însă în contabilitate tranzacţiile respective. Oamenii legii au stabilit că, în acest fel, firmele administrate de cei trei craioveni nu au plătit către bugetul de stat aproape trei milioane de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. În baza probelor strânse de polițiștii doljeni, pe 8 octombrie 2009, Judecătoria Segarcea a emis pe numele lui Burcă şi Florea mandate de arestare preventivă pentru 15 zile, iar pe numele lui Staicu pentru o periodă de 30 de zile, inculpații find acuzați de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. După arestarea celor trei bărbați, polițiștii doljeni au continuat cercetările și au identificat și restul persoanelor implicate în „afacerea“ fictivă cu cereale. Ofiţerii de la Investigarea Fraudelor au stabilit că, în aceeași perioadă, între anii 2007 – 2009, Nicolae Stancu, de 57 de ani, din Castranova, şi Cornel Zană, de 50 de ani, din Craiova, au înregistrat în contabilitatea societăţilor pe care le administrau operaţiuni fictive privind aprovizionarea de cereale de la firmele reprezentate de Burcă, Florea şi Staicu. Anchetatorii au stabilit că scopul tranzacţiilor a fost cel al deducerii fără drept a TVA-ului şi diminuării impozitului pe profit, producând în acest mod un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 2.541.000 de lei.

Condamnați pentru evaziune fiscală

Ulterior, în iulie 2010, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au încheiat cercetările în acest dosar și au trimis în judecată șapte inculpați, pe lângă Cristian Burcă, Cătălin Florea, Ionuţ Staicu, Nicolae Stancu și Cornel Zană fiind deferiți justiției și Viorel Mihail și Claudia Ene.
În noiembrie, anul trecut, Tribunalul Dolj i-a condamnat la câte patru ani și șase luni de închisoare cu executare pe Zană, Stancu și Viorel Mihai, iar ceilalți patru inculpați au primit câte trei ani de închisoare, tot cu executare.
Cei șapte inculpați au formulat apel împotriva hotărârii Tribunalului Dolj, iar pe 27 octombrie, magistrații de la Curtea de Apel Craiova au dat o hotărâre definitivă în acest dosar. De data aceasta, Cornel Zană și Nicolae Stancu au fost condamnați la câte patru ani de închisoare, iar Viorel Mihail a rămas cu pedeapsa de patru ani și șase luni de pușcărie. Florea, Burcă și Staicu au fost condamnați tot la câte trei ani de închisoare, iar Claudiei Ene i-a fost scăzută pedeapsa la doi ani și șase luni de închisoare. În plus, instanța a hotărât ca inculpații să achite statului suma totală de 4.980.445 de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA și a menținut sechestrul pus pe bunurile acestora.
După pronunțarea sentinței definitive, cinci dintre inculpați au fost duși în arest. Claudia Ene era deja după gratii, având de executat o pedeapsă de trei ani de închisoare primită în decembrie 2013 într-un alt dosar de evaziune fiscală. Viorel Mihail a fost prins după două luni de la condamnare, sâmbătă, pe 27 decembrie. „Pe 27.12.2014, în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au depistat şi introdus în arestul IPJ Dolj, pe M. Viorel, de 37 de ani, din comuna Cerăt, pe numele căruia magistraţii Tribunalului Dolj au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la patru ani și șase luni închisoare pentru fapte de evaziune fiscală“, au comunicat reprezentanții IPJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS