scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Cum pot fura unii comercianți statul chiar și cu casa de marcat

Comercianții pot să ascundă venituri de Fisc chiar și cu ajutorul casei de marcat (nefiscale)
Comercianții pot să ascundă venituri de Fisc chiar și cu ajutorul casei de marcat (nefiscale)


Un specialist în comercializarea caselor de marcat a dezvăluit în cadrul emisiunii „Economia Sudului“ că unele firme au două case de marcat, dar numai una e fiscalizată. De pe aceea se emit clienților nenumărate bonuri nefiscale, pe când pe casa de marcat fiscală sunt trecute doar anumite vânzări, mult mai mici decât cele reale.

Un proiect de act normativ prevede ca toți comercianții să își conecteze casele de marcat fiscale la serverele ANAF. Dar adoptarea unui astfel de act normativ nu ar putea elimina evaziunea fiscală din teritoriu, pentru că, dacă, în prezent, unii comercianți nu își evidențiază veniturile în acte, tot așa vor proceda și de acum înainte. Întrebat în emisiunea „Economia Sudului“, de la alege Tv și Radio Sud, dacă se va elimina evaziunea fiscală în cazul în care Fiscul introduce astfel de prevederi legislative, Aurel Tobescu, asociat unic al firmei Decarom Service Craiova, care se ocupă de comercializarea și service-ul caselor de marcat, a precizat că se va mai putea introduce marfă „la negru“ în magazine: „Există această posibilitate… Ar exista această posibilitate doar în momentul în care respectivii comercianți își mai cumpără o casă de marcat și nu o fiscalizează. În momentul acela nu o mai poate conecta la un server al ANAF-ului, prin urmare nu poate să emită bonuri fiscale. Casa de marcat înregistrează ceea ce se tastează“.

Atenție la bonul nefiscal!

Aurel Tobescu a dezvăluit și metode mai sofisticate ale comercianților de a nu înregistra veniturile în contabilitate, deci de a nu plăti impozite la stat. El a spus că un comerciant are două case de marcat, una fiscalizată, iar alta nefiscalizată. Doar înregistrările de pe una dintre casele de marcat sunt trimise la ANAF, iar de pe cea nefiscalizată nu sunt trimise. Consumatorii pot primi bon nefiscal, care nu are nici o valoare fiscală. Evidența reală se ține pe casa nefiscalizată, iar la stat ajung doar vânzările înregistrate în casa de marcat fiscalizată, mai mici decât cele existente în realitate.


„El taie bonuri nonstop de pe casa nefiscalizată, dar dă la Fisc doar înregistrările de pe casa din spate, care este fiscalizată. (…) Fiscul poate să verifice, pentru că fiecare casă de marcat emite o serie și are un număr de ordine, dar lucrurile sunt complicate pentru Fisc. În momentul în care casele de marcat vor fi conectate (la serverele ANAF – n.r.), atunci lucrurile vor deveni mai simple. Sunt comercianți care au dat bon nefiscal mult timp“, a precizat Tobescu. Atunci când clienții vor cere bon fiscal și îl vor folosi, abia atunci vor dispărea casele de marcat nefiscale, pentru că însuși cumpărătorul se va sesiza dacă primește bon nefiscal, pentru că nu va putea participa cu acela la loteria pregătită de ANAF, la care se pot câștiga premii în bani prin tragere la sorți de către cei care trimit bonurile fiscale la ANAF, dacă va trece ordonanța propusă în acest sens.

Specialistul în case de marcat a precizat cum putem identifica un bon fiscal și ce date conține acesta, astfel încât se poate ști de către  ce firmă a fost emis. „Orice bon fiscal are la sfârșit un cod. Apare Dj, pentru Dolj, urmat de patru cifre care arată tipul de casă de marcat, iar alte șase cifre care dezvăluie identitatea fiscală a comerciantului, astfel că peste tot în țară, Finanțele vor ști că acel bon fiscal a fost eliberat din Craiova, de pe strada X“, a spus Tobescu.

Proiectul de act normativ, aflat în dezbatere publică, prevede că trebuie să existe o conexiune a caselor de marcat ale comercianților cu serverele ANAF, dar nu precizează dacă respectiva conexiune trebuie să fie continuă sau trebuie să se „verse“ la ANAF doar o dată pe zi raportul zilnic de gestiune înregistrat de fiecare casă de marcat fiscală. Aurel Tobescu spune că pentru a exista, pentru a fi posibilă această conexiune cu ANAF, comerciantul trebuie să plătească. El a mai spus că în cătunele cele mai îndepărtate, dacă nu este semnal wireless, atunci nu se pot conecta acele case de marcat fiscale la serverele ANAF.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 23 decembrie 2014

Actualitate

» Videoconferinţă cu prefecţii
» Mehedinţi: Aglomeraţie la Vama Porţile de Fier I înainte de Sărbători
» Astăzi se marchează trei ani de la intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea în România a sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice
» Ce îşi doresc profesorii de la 2015?
» Modificări ISU: Şefii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă vor trebui să lucreze lângă prefect
» Scandalul de plagiat al Olguței Vasilescu ia amploare
» Şeful SIPI Suceava, reţinut 24 de ore în dosarul privind fapte de corupţie
» Şeful Inspectoratului General de Aviaţie din MAI, eliberat din funcţie
» Comisia de Etică a Universității București a publicat referatul de expertiză privind teza de doctorat a Olguței Vasilescu
» Ministrul de Interne: Procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi reanalizate, elicopterele SMURD rămân la sol
» Raport: Numărul de jurnaliști străini uciși în întreaga lume a crescut în 2014
» Andrei Hrebenciuc, cercetat în arest la domiciliu, Viorel Hrebenciuc rămâne în arest preventiv

Local

» Sărbători fericite, acasă
» Olt: Cadouri de Crăciun oferite de jandarmi pentru 15 familii nevoiaşe
» Mehedinţi: Proiectil neexplodat, ridicat de pompierii de la ISU Drobeta

Dolj

» 2014, un an bun pentru Aeroportul din Craiova
» Când dispare șantierul de la Rond?
» Brabova, o comună tristă de Sărbatori
» Craiova: Firmă de la Marlorex prinsă cu peste 1.000 de litri de vin contrafăcut
» Craiova: Ami şi Grasu XXL cântă la Craiova, de Revelion
» Craiova: Programul mijloacelor de transport în comun în perioada Sărbătorilor de iarnă
» Dolj: Jaf la o benzinărie din comuna Teasc
» Craiova: Program normal de lucru pentru colectarea gunoiului de Sărbători
» Craiova: Copiii defavorizaţi, invitaţi la film de Cinema Colours
» Dolj: Peste 700 de persoane nevoiașe au fost sprijinite de Asociația Vasiliada în preajma sărbătorilor de iarnă
» Craiova: Zece expoziţii deschise la Muzeul Olteniei, în perioada Sărbătorilor de iarnă
» Craiova: La volan cu o alcoolemie de 0,83 mg/l, pe Aleea 4 Şiminic
» Bănia și-a premiat scriitorii
» Semafoarele „inteligente“ din Craiova, undă verde la haos
» Ce schimbări cer profesorii în noua Lege a Educației
» Factura la căldură s-a încins puțin
» Ziua victoriei Revoluţiei, marcată şi la Craiova
» Cerșetoria, meseria copilului lipsit de noroc
» Dr. Maria Moța: Avem bolnavi care din cauza condițiilor refuză internarea
» Solomon și Nicoleta Miulescu, la judecată pentru abuz în serviciu
» Un sfert dintre agricultorii din Brabova, fără subvenția de la APIA

Gorj

» Cod Galben de vânt în Gorj şi Vâlcea
» Gorj: Cadouri pentru familiile din Polovragi afectate de inundaţiile din această vară
» Gorj: Lovit de maşină pe trecerea de pietoni
» Eroii-martiri din 1989 au fost comemorați la Târgu Jiu

Sport

» Fotbal – Costel Pantilimon, în echipa etapei din Premier League
» Baschet (m): SCM-U Craiova a pierdut pe terenul penultimei clasate
» Fotbal – Pandurii Târgu Jiu şi-a stabilit programul precompetiţional
» Fotbal – CFR Cluj şi Astra Giurgiu, excluse din cupele europene în următoarele trei sezoane
» Fotbal – Adrian Mutu vrea să se antreneze cu AC Fiorentina
» Tenis – Cristina Ene s-a calificat în optimile turneului ITF de la Pune (India)
» Incertitudinea planează asupra ACSVM Craiova
» Donose vrea sănătate și pe CSU în Liga Europa

Sanatate

» Cutremur în Sănătate: Sub ameninţarea conflictului de interese, zeci de medici demisionează din comisiile Ministerului Sănătăţii de care depind câştigurile industriei farmaceutice

Magazin

» A murit cântărețul Joe Cocker

Top