8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPeste patru tone de petarde, descoperite într-un garaj de pe Calea București

Peste patru tone de petarde, descoperite într-un garaj de pe Calea București

Polițiștii au confiscat sâmbătă peste patru tone de petarde, rachete și candele care urma să ajungă pe piața articolelor pirotehnice din Craiova
Polițiștii au confiscat sâmbătă peste patru tone de petarde, rachete și candele care urma să ajungă pe piața articolelor pirotehnice din Craiova

Polițiștii Secţiei 3 Craiova au descoperit, sâmbătă seară, peste patru tone de articole pirotehnice, deținute ilegal într-un garaj de pe Calea București din Bănie.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, poliţiştii de la Secţia 3 au fost sesizaţi că două persoane încearcă să spargă un garaj de la parterul blocului N24, de pe Calea Bucureşti din Craiova. Poliţiştii care au fost trimiși la adresa indicată au identificat suspecții pe strada Eustaţiu Stoenescu, la aproximativ 500 de metri de blocul N24, într-un autoturism Seat, condus de Vlăduț Plugărescu, de 21 de ani, din comuna doljeană Giurgiţa. În mașina condusă de tânărul de 21 de ani a mai fost identificat Răzvan Turculeanu, de 20 de ani, din comuna Bârca, iar în urma controlului au fost găsite 24.232 de bucăţi (285 kg) de articole pirotehnice – petarde, rachete, baterii şi candele romane, din categoria a II-a, care fuseseră sustrase din garajul de la parterul blocului N24. Ulterior, polițiștii s-au întors la garaj și au găsit lacătul tăiat, dar și zeci de cutii de articole pirotehnice. La faţa locului au fost chemați ofițerii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au stabilit că este vorba de 230.784 de bucăţi (3.800 de kilograme) de articole pirotehnice, toate din categoria a II-a.
Potrivit polițiștilor doljeni, proprietarul garajului a explicat că a plecat de câțiva ani din Craiova, însă a lăsat cheia de la garaj unui amic, care urmează să fie identificat de oamenii legii.
Reprezentanții IPJ Dolj au mai precizat că întreaga cantitate de articole pirotehnice, în total 4.085 de kilograme, a fost confiscată, iar pe numele lui Plugărescu și Turculeanu a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi încălcarea legii privind regimul materiilor explozive.
Potrivit legii, se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, dar și comercializarea către public a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
În categoria a II-a intră articolele pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut, care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS