17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Proiectul pentru construcţia centurii oraşului Slatina a primit finanţare

Olt: Proiectul pentru construcţia centurii oraşului Slatina a primit finanţare

Proiectul centurii ocolitoare a Slatinei a fost inclus în bugetul pe 2015 şi a primit o finanţare de 1,9 milioane de lei, după ce deputaţii Daniel Bărbulescu şi Emil Moţ au depus un amendament la bugetul Ministerului Transporturilor. Amendamentul a fost votat în plenul Parlamentului, iar, în curând, proiectul tehnic al centurii va fi gata, potrivit olttv.ro.

Pentru că, iniţial, proiectul centurii Slatinei nu a fost inclus pe lista de investiţii prioritare din 2015 a Ministerului Transporturilor, deputaţii Daniel Bărbulescu, Emil Moţ şi Viorel Ştefan au făcut un amendament la propunerea de buget a ministerului. Acesta a fost prezentat şi aprobat în dezbaterile din Comisia de Buget şi investiţia a fost trecută în anexele Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi. Parlamentarii au votat bugetul Ministerului Transporturilor care cuprinde şi finanţarea de 1,9 milioane de lei pentru centura ocolitoare a Slatinei.

Investiţia totală se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS