Craiova: Încă şase persoane reţinute în dosarul furtului de produse petroliere

Polițiștii au ridicat aproape 8.000 de litri de benzină și motorină în urma perchezițiilor făcute luni în Dolj, Olt, Mehedinți, Argeș și Dâmbovița (Foto: GdS)
Polițiștii au ridicat aproape 8.000 de litri de benzină și motorină în urma perchezițiilor făcute luni în Dolj, Olt, Mehedinți, Argeș și Dâmbovița (Foto: GdS)


Poliţiştii doljeni au reţinut aseară încă şase persoane suspecte de săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dosarul furtului de produse petroliere, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj într-un comunicat. Astfel, numărul total al persoanelor reţinute sau arestate în acest dosar a ajuns la 18. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul IPJ Argeş.

Lucrători din cadrul Secţiei Poliţie Rurală 1 Craiova continuă cercetările în dosarul furtului de produse petroliere, iar în zilele de 17 şi 18 decembrie, cu sprijinul poliţiştilor craioveni din cadrul Biroul Investigaţii Criminale, au efectuat şase percheziţii, în judeţele Argeş şi Dolj, la sediul sau punctele de lucru ale unei societăţi comerciale, precum şi la alte persoane suspecte. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 170 de litri benzină şi mai multe mijloace materiale de probă, şi au sigilat în vederea expertizării mai multe cisterne aparţinând societăţii respective.

Au fost duse la sediul poliţiei şase persoane suspecte, cu vârste cuprinse între 38 şi 46, din judeţul Argeş, bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat. Împotriva celor şase suspecţi a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introduşi în arestul IPJ Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă.


Reamintim că pe 8 decembrie 2014 au fost efectuate 45 de percheziţii în acest dosar, au fost aduse pentru audieri 12 persoane şi au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri şi sume de bani – 8 tone combustibil, 11.000 de euro, 101.000 de lei -, dar şi unităţi PC şi o armă deţinută ilegal. De asemenea, au fost indisponibilizate trei autovehicule cu privire la care s-a stabilit că au fost folosite la transportul şi comercializarea produselor petroliere. Percheziţiile au avut loc la sediile unor societăţi comerciale, puncte de lucru ale acestora, dar şi la domiciliile şi reşedinţele unor persoane fizice bănuite de comiterea infracţiunii de furt în cinci judeţe Dolj, Argeş, Mehedinţi, Olt şi Dâmboviţa, la care au participat peste 150 poliţişti din cadrul IPJ Dolj şi celelalte inspectorate judeţene de poliţie.

În seara zilei de 8 decembrie, în acest dosar au fost reţinuţi opt suspecţi. Toţi cei opt, angajaţi ai unei firme de distribuție de produse petroliere, suspectaţi că furau benzină și motorină atât în timpul transportării, cât și în timpul descărcării la staţiile PECO, au fost arestaţi preventiv. Pe 11 decembrie poliţiştii doljeni au reţinut alţi patru bărbaţi implicaţi în dosarul furtului de produse petroliere.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 19 decembrie 2014

Actualitate

» Ambra continuă lupta cu viața
» Cartea de weekend: Volume dedicate lui Ştefan Petică Editura AIUS 2014
» Artist plastic handmade, Caminescu Miruca: Lucrez cum porunceşte sufletul
» Crăciunul interbelic
» Martor în dosarul retrocedărilor: Bica, nervoasă că nu i se răspundea la comenzi: “Cum pot eu să mă duc la Elena şi să-i spun că am pus o dezaxată la ANRP?”
» Programul marilor magazine de sărbători
» Proiect de lege privind securitatea cibernetică a României: Autorităţile vor putea inspecta orice calculator şi cere orice documente
» A plagiat sau nu primarul?
» 2014, an cu ghinion pentru Oltenia
» Concert de colinde la Filarmonică
» Moş Crăciun a ajuns la Şimnicu de Sus

Local

» Baronul Duicu rămâne în arest la domiciliu
» Şi-a ucis soția și apoi a încercat să se omoare
» Crimă înainte de Crăciun în Mehedinți
» Colindători la Jandarmeria Olt
» Jandarmii olteni comemorează Eroii Revoluţiei din 1989

Dolj

» Dottoressa Olguţa?
» ABA Jiu, bilanț pe 2014 și proiecte pentru 2015
» Aproape 800 de cazuri de pneumonie într-o săptămână
» Sile Drăgușin, zece ani de pușcărie
» Condamnat după ce a înşelat zeci de persoane
» Rectificare de 3,65 de milioane de lei pentru drepturi salariale
» Doljul are 26.316 şomeri
» CAO despre străzile din Romanești: Și vremea e de vină
» Dolj: Un tânăr din Băileşti a fost accidentat grav pe trecerea de pietoni
» Moș Crăciun a venit de la Primărie
» Ultima rectificare bugetară a CL
» Craiova: Amenzi de peste 31.000 de lei pentru comercianţii de legume şi fructe aflaţi în ilegalitate
» Sile Drăgușin, condamnat la 10 ani de închisoare
» Craiova: Concert de colinde şi recital de pian la Filarmonica “Oltenia”
» Craiova: Încă şase persoane reţinute în dosarul furtului de produse petroliere

Gorj

» Alaiul obiceiurilor de iarnă a poposit în Târgu Jiu
» Două ambulanţe noi la SJA
» A fost inaugurat noul sediu al AJOFM
» Minerii şi energeticienii au luat vacanţă
» Preşedinte nou la PNL Târgu Jiu
» Gorj: Sindicatele se opun concedierilor de la UMC Berbeşti

Sport

» Moș Crăciun a fost Pro Junior(i)
» Reprezentanții CSU, atenți cu copiii de la DGASPC Dolj
» Dați cu plușuri în steliști!
» Voleibalistele înfruntă campioana
» Moş Crăciun „alb-albastru“, in acțiune
» A lăsat fotbalul pentru box și a luat medalie de aur
» Daruri pentru micuții de la Pro Junior Craiova
» Ştefania Priceputu și Geri Mitroi, laureații Galei Sportului Școlar Doljean
» Fotbal – Burleanu: Am redus cu un milion de euro cheltuielile pe 2014

Magazin

» Bancul zilei
» Obiceiuri ciudate de Crăciun din lumea întreagă
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită!

Top