12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjImpozitele şi taxele locale din Târgu Jiu rămân neschimbate

Impozitele şi taxele locale din Târgu Jiu rămân neschimbate

Consilierii locali au votat în ultima şedinţă menţinerea impozitelor şi taxelor locale din Târgu Jiu la acelaşi nivel. Astfel, în 2015, locuitorii municipiului Târgu Jiu vor achita aceleaşi impozite şi taxe ca în 2014. Direcţia Publică de Venituri Târgu Jiu nu a propus majorarea vreunei taxe, astfel încât se mizează că se va încasa din impozite şi taxe aproximativ aceeaşi sumă ca în anul curent. În plus, se vor adăuga amenzile neîncasate din anii trecuţi sau cele din anul 2014 care încă nu au fost plătite de cei sancţionaţi. Recuperarea amenzilor reprezintă, de fapt, una din principalele probleme cu care se confruntă Direcţia Publică de Venituri din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Este vorba de amenzi rutiere sau alte sancţiuni aplicate de Poliţia Locală. În încercarea de a nu pierde sumele respective, Direcţia de Venituri a reuşit să transforme câteva sute de amenzi în ore de muncă în folosul comunităţii. În câteva cazuri, instituţia s-a văzut nevoită să transforme aceste ore în amendă, având în vedere că cei vizaţi nu au prestat munca la care fuseseră obligaţi prin decizii judecătoreşti.

Penalizări pentru cei care nu îşi achită parcările de reşedinţă

Dacă impozitele şi taxele locale au rămas neschimbate, consilierii locali au îmbunătăţit, în ultima şedinţă de pe acest an, regulamentul de funcţionare al parcărilor de reşedinţă şi modul de plată a taxei. Cuantumul acesteia este de 120 de lei pe an, respectiv 10 lei pe lună. Întrucât nu exista o evidenţă clară a celor care plăteau taxa de parcare către municipalitate, consiliul local a decis ca toate contractele cu beneficiarii să fie încheiate pe durată nedeterminată. Cei care nu vor achita la timp taxa respectivă vor fi penalizaţi: „Contractul e pe durată nedeterminată. Dacă până la 31 martie nu se plăteşte, se aplică penalizări şi se va achita mai mult. Permisul de parcare se va elibera de către Direcţia Publică de Venituri Târgu Jiu. Deci nu se mai reziliază contractul, ci se calculează penalizări. De asemenea, dacă beneficiarii merg şi îşi fac o eşalonare a datoriilor la taxe, pot obţine un loc de parcare în continuare“, a declarat Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS