12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: 49 de asociaţii din Drobeta Turnu Severin rămân fără apă rece

Mehedinţi: 49 de asociaţii din Drobeta Turnu Severin rămân fără apă rece

Mii de locuitori de la 49 de asociaţii de proprietari din Drobeta Turnu Severin rămân fără apă rece la robinete, din cauza datoriilor pe care locatarii le au la operatorul de apă şi canal din oraş, debranşările urmând să se facă în perioada 15 – 19 decembrie.

În municipiul Drobeta Turnu Severin sunt asociaţii care au datorii record şi care de aproape doi ani nu au mai făcut nici o plată către operatorul de apă şi canal. În aceste condiţii reprezentanţii societăţii furnizoare au anunţat că au stabilit un plan de oprire a apei reci.
„Vor fi debranşate primele două asociaţii de proprietari, Asociaţia numărul 81 şi Asociaţia 105 în data de 15 decembrie, în 16 decembrie vom debranşa încă 18 asociaţii de proprietari, în 17 şi 18 decembrie încă 16, iar în 19 decembrie vom trece la debranşarea unui număr de 13 asociaţii de proprietari. Printre asociaţiile cu cele mai debite restante putem enumera asociaţia de proprietari numărul 9, cu un debit restant de 119.777 de lei şi un număr de 20 de luni de facturi restante, iar pe locul doi am putea spune, asociaţia de proprietari 49 cu un debit restant de 63.307 de lei şi cinci luni restanţă la plata facturilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al societăţii de apă şi canal din Drobeta Turnu Severin, Aida Guran.

Reprezentanţii SECOM au mai precizat că îi aşteaptă la discuţii pe reprezentanţii asociaţiilor de proprietari pentru a discuta reeşalonarea datoriilor restante astfel încât să nu se ajungă la oprirea apei reci.

Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS