10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCampanie umanitară "Dar din Dar se face Rai" pentru sinistraţii din Olt

Campanie umanitară „Dar din Dar se face Rai” pentru sinistraţii din Olt

Asociația „Prietenii omului – umanism, cultura” implementează în perioada 1 octombrie2014 – 1 octombrie 2015 , în Slatina, judeţul Olt,  campania „Dar din Dar se face Rai”. La acest  proiect  participă tinerii voluntari din unităţile şcolare slătinene (colegii, şcoli gimnaziale, grădiniţe), instituţii, companii, cetăţeni.
Campania urmăreşte promovarea voluntariatului în rândul tinerilor, prin descoperirea şi cunoaşterea unor probleme din societatea civilă şi prin adoptarea unei atitudini creştine, marcată de compasiunea pentru aproapele.
În vara acestui an, gravele inundaţii au produs pagube imense în comune precum: Corbu, Coloneşti , Optaşi-Măgura şi Icoana.
Această campanie umanitară a apărut la iniţiativa unor tineri voluntari din cadrul Asociaţiei “Prietenii Omului – Umanism, Cultură”, care, în urmă unor investigaţii recente la faţă locului, au stabilit că 12 familii locuiesc în module de plastic.
Rezultatele campaniei în acest moment: cu ajutorul voluntarilor din Colegiul Naţional “Radu Greceanu”, am reuşit să cumpărăm materiale necesare pentru construirea primei locuinţe din comună Corbu: fier beton, plasa metalică, saci ciment, BCA, cherestea, tablă, etc.
Tinerii voluntari din domeniul construcţii şi lucrări publice din cadrul Colegiului Tehnic “Alexe Marin” Slatina au prestat muncă de voluntariat la construirea locuinţei amintită mai sus.
Ţinta acestei campanii este reprezentată de strângerea de: fonduri financiare, materiale de construcţii, sobe, lemne, mobilier necesare ajutorării celor 12 familii.
Şcoala gimnazială “Eugen Ionescu” susţine un spectacol caritabil în dată de 18 decembrie 2014, ora 16.00 în amfiteatrul Colegiului „Ion Minulescu”.
Campania promovează iniţiativele tinerilor voluntari şi susţine cooperarea dintre aceştia şi societatea civilă.
Cont banca:RO38BTRLO2901205FO6604XX ;Banca Transilvania –Sucursala Slatina , România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS