Morminte supravegheate pe net

Cimitirul parohial Romaneşti este singurul cimitir din Craiova în care locurile de veci pot fi supravegheate prin internet chiar și de la mii de kilometri distanță. Preotul împreună cu enoriașii au hotărât să împânzească cimitirul cu camere de luat vederi după ce mormintele și biserica au fost prădate de hoți. Enoriașii pot solicita preotului parola și ID-ul și astfel pot vedea locurile de veci de acasă, de pe calculator sau telefon.

Cimitirul parohial Romanești este singurul din Craiova și din localitățile învecinate, și chiar din Oltenia, așa cum a declarat preotul paroh, supravegheat video. Preotul Florin Mihail împreună cu enoriașii au luat hotărârea să pună camere de luat vederi după ce mormintele erau periodic vandalizate. Hoții furau florile și coroanele de pe morminte, fierul din construcțiile funerare și tot ce putea să le aducă un ban. Nici biserica, aflată în perimetrul cimitirului, nu a scăpat, hoții au furat până și cristelnița.

„Eu am fost numit aici preot paroh în urmă cu trei ani, într-o vineri. A doua zi, sâmbătă, am fost anunțat că biserica a fost spartă și au furat cazanul pentru botez, cristelnița. Am fost nevoit atunci să montez alarmă“, a spus preotul paroh Florin Mihail.

Erau tâlhăriți până și oamenii care veneau să aprindă o lumânare la mormântul celor dragi. „Am avut un caz când unei doamne venite să aprindă o lumânare la mormântul părinților i-au luat geanta de pe mormânt. Noi anunțăm poliția, în astfel de cazuri, dar degeaba“, a mai spus preotul.

Nici măcar paza nu a pus capăt furturilor din cimitir. „Iarna trecută, într-o noapte ne-au furat fierul de la 15 morminte. Am mers cu poliția, am identificat punctul de colectare fier, dar prejudiciul oamenilor cine îl plătește? Biserica a suportat refacerea locurilor de veci“, a spus Florin Mihail, preotul parohiei Romanești.


Vor să monitorizeze din străinătate mormintele

În cele din urmă, preotul și consiliul parohial au găsit o rezolvare: să monteze camere de luat vederi în cimitir. Nu s-au oprit aici, sistemul de supraveghere este conectat la rețeaua de internet, iar enoriașii pot oricând și de oriunde să vadă locurile de veci ale celor dragi. Tot ce trebuie să facă este să solicite preotului ID-ul și parola.

„După toate aceste întâmplări neplăcute, unul dintre membrii consiliului parohial, Mihai Ignat, a venit cu ideea să punem camere de supraveghere. Am fost de acord și enoriașii au fost încântați, mai ales când le-am spus că sistemul de supraveghere va fi conectat și la rețea de internet și vor putea vedea de acasă, de pe calculator sau telefon. Prin urmare, am montat opt camere și urmează să mai montăm alte opt. Cele opt camere acoperă perimetrul din zona capelei, din zona bisericii și intrarea principală din cimitir. Sala de monitorizare este chiar în biserică, pentru că aici avem alarmă. Camerele au cablu separat, dacă va fi distrusă una dintre ele, celelalte vor prelua imaginile. Ele sunt activate în prezent, cimitirul se poate supraveghea din biserică și de pe telefonul mobil“, a explicat preotul.

Totodată, acesta a spus cum funcționează întreg sistemul și de la cine a primit solicitări să se conecteze la rețea. „Avem în biserică un DVR cu un hard care înregistrează trei luni, apoi datele se șterg. Avem și contract cu o rețea de cablu și cei interesați pot vedea din orice colț al lumii locurile de veci ale celor dragi. Există un user și o parolă cu ajutorul cărora cei interesați se pot conecta. Surprinzător, am primit solicitări de la persoane aflate în străinătate să le dau userul și parola. Sunt persoane plecate din țară care au părinții înmormântați aici și vor să vadă dacă s-au făcut stricăciuni la locul de veci, dacă persoanele cărora le-au lăsat în grijă mormântul se îngrijesc de el. Este o investiție bună și rezultatele se văd. Am lăsat intenționat, de două săptămâni, toate florile și coroanele pe un mormânt și sunt acolo și în acest moment, pentru că s-a dus zvonul că am montat aceste camere“, a spus Florin Mihail.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 9 decembrie 2014

Actualitate

» ASOCIAȚIA „CRAIOVA CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ 2021“ – COMUNICAT DE PRESĂ
» Curtea Constituţională din Republica Moldova a validat rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie
» Silviu Ionescu, fost consul al României în Singapore, a murit în Spitalul Penitenciar Rahova
» Aproape 1.500 de hectare de teren şi sute de gospodării inundate în judeţul Olt
» Sorescu, omagiat la Biblioteca “Aman”
» Apele Tesluiului au blocat un drum la Pieleşti
» Proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă a fost respins
» Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu
» Klaus Iohannis va depune jurământul ca preşedinte al României pe 21 decembrie
» Afaceristul Cătălin Chelu, decedat în Iordania, ar urma să fie înhumat la Craiova
» România, Grecia şi Bulgaria vor să construiască o infrastructură regională de gaze

Publireportaj

» Activitate intensă pentru consiliul judeţean în ultimul trimestru al anului

Local

» Mehedințiul, fără centru de procesare a laptelui
» Cornel Stroescu – preşedinte Asociaţia Producătorilor Agricoli Mehedinţi: Fermierii din Mehedinţi nu au unde să vândă laptele animalelor
» Mehedinţi: 54 de centre pentru efectuarea analizelor la carnea de porc

Dolj

» DNA sapă după retrocedările ilegale de la primărie
» Străzile Craiovei, sub domnia gropilor
» Monografia “Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic in România”, lansată la Craiova
» Turism durabil la Dunărea de Jos
» Alaiul datinilor „din bătrâni, din oameni buni“ sosește în Bănie
» Codul galben de ploi a alertat autoritățile
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Judecat pentru complicitate la fraudarea fondurilor europene
» Un copil de cinci ani şi jumătate are nevoie de sprijinul nostru
» Mergeţi la medic pentru consultaţia preventivă gratuită!
» Reținuți pentru furt de benzină și motorină
» Turism durabil la Dunărea de Jos
» Capcane în bălţile de pe străzile Craiovei
» Comuna Melinești, ocolită de investitori
» Trupa Compact concertează la Craiova şi la Drobeta Turnu Severin

Gorj

» Fost primar condamnat la închisoare cu suspendare
» Soţia suspectului de crimă din Bărbăteşti ameninţă că îşi dă foc
» Spitalul Judeţean Târgu Jiu ar putea pierde o parte din fondurile alocate pentru achiziţia de aparatură medicală
» Gorj: Acuzaţie de viol la interviul de angajare
» Gorj: Târgujienii nu mai caută brazi de Crăciun naturali
» Gorj: Profesor reclamat la Poliţie pentru că ar fi bătut un elev

Sport

» Andreea Cârlig: Locul patru, unul amar
» Campionii Doljului, premiați cu 121.000 de lei
» Tilihoi: Echipa m-a făcut fericit!
» Handbal (f): România – Danemarca, scor 29-29, la EURO
» Fotbal – Pele: Nu mi-a fost teamă că o să mor
» DJST premiază cei mai buni sportivi
» Pomana porcului la CSU Craiova
» Fotbal – Sergiu Jurj şi Cristian Andrei, convocați la naționala Under 17
» Volei (f): România, printre cele 12 echipe calificate la Jocurile Europene
» Fotbal – Dusan Uhrin jr. a renunţat să o preia pe FC Braşov

Bani & Afaceri

» Craiova: Educaţie financiară la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
» Gorj: CEO a ajuns la pierderi de 290 milioane de lei

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top