21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Distribuirea alimentelor de la UE ar putea începe săptămâna aceasta

Mehedinţi: Distribuirea alimentelor de la UE ar putea începe săptămâna aceasta

Distribuirea alimentelor primite sub formă de sprijin pentru nevoiaşi, din partea Uniunii Europene, ar putea începe în cursul acestei săptămâni, potrivit prefectului Nicolae Drăghiea, judeţului Mehedinţi fiindu-I distribuite aproximativ 140.000 de pachete.

Prefectul, Nicolae Drăghiea, a anunţat că în perioada următoare va începe distribuirea alimentelor de la Uniunea Europeană pentru persoanele cu venituri reduse.
„După cum este planificarea, cred că începând din această săptămână se vor distribui. Totul este pregătit pentru a putea fi distribuite aceste alimente. Vreau să vă spun că sunt în jur de 140.000 de asemnea pachete pe care le vor primi beneficiarii din judeţul Mehedinţi”, a declarat Nicolae Drăghiea.
Pentru prima dată anul acesta, alimentele de la UE se distribuie în baza unor cupoane primite de beneficiari de la Ministerul Muncii. Persoanele care din diferite motive nu au primit tichetul în baza cărora îşi pot ridica sprijinul primit din partea Uniunii Europene nu au fost uitate. În depozitele fiecărei primării au ajuns alimente mai multe tocmai pentru ca pe liste suplimentare, realizate de primari, să fie trecute şi acele persoane care se încadrează în categoria celor care au dreptul de a primi acest sprijin.
Pentru ridicarea ajutoarelor sub formă de alimente, cei care au dreptul să le primească trebuie să se prezinte la depozite cu tichetul primit prin poştă şi cu un act de identitate valabil.

Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS