scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Craiova: Educaţie financiară la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

bursa doingbusiness ro
(Foto: doingbusiness.ro)


Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii din Craiova organizează joi, 11 decembrie 2014, un nou eveniment dedicat educaţiei financiare. Acesta va avea loc la Sala 228 din Clădirea Centrală, începând cu ora 9:30, fiind desfăşurat în cadrul programului “Educaţia financiară – provocări şi soluţii”.

În prima parte, Radu Mihai Ghinea – şef în cadrul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Craiova va vorbi despre Parteneriatul Public-Privat pentru IMM-uri şi despre crearea de noi locuri de muncă.

În partea a doua, Remus Stoica – reprezentant al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) va aborda o serie de teme dedicate, în special, studenţilor de la programul de studii Finanţe şi Bănci precum “Ce este bursa?”, “Rolul acesteia în economie”, “Economisirea în România” şi Concursul BVB IQ. De asemenea, Mihai Babau – reprezentant al SSIF Broker va prezenta următoarele teme: “Fundamentele analizei tehnice – recomandări investiţionale”, “Sentimentul investitorilor”, “Oportunităţi şi tendinţe”, “Impulsuri comportamentale”. Coordonatorul programului “Educaţia financiară – provocări şi soluţii” este prof. univ. dr. Cristi Spulbăr, care va fi şi moderatorul evenimentului.


Despre concursul BVB IQ

Concursul de tranzacţionare online, BVB Invest Quest (BVB IQ) reprezintă un proiect educaţional amplu, care urmăreşte pregătirea viitoarei generaţii de investitori de pe piaţa de capital. IQuest este dedicat persoanelor peste 18 ani, neiniţiate pe piaţa de capital, dar care sunt interesate de funcţionarea acesteia şi de luarea unor decizii investiţionale bazate pe informare temeinică. Participanţii se pot familiariza şi pot testa diferite strategii de investiţii. Invest Quest are loc pe platforma BVB ArenaXT, iar condiţiile de tranzacţionare vor replica condiţiile din piaţa reală. Participanţii vor avea la dispoziţie o sumă virtuală de 30.000 lei, pe care o vor putea investi în acţiunile celor mai lichide 15 companii listate la BVB. Timp de două luni, cei care se înscriu la concurs îşi pot testa calităţile de investitori, capacitatea de administrare a portofoliilor, cumpărând şi vânzând cel puţin trei din titlurile disponibile la tranzacţionare în această competiţie. La finalul competiţiei, cele mai bune randamente, chiar dacă sunt doar virtuale, vor aduce investitorilor premii reale.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 9 decembrie 2014

Actualitate

» ASOCIAȚIA „CRAIOVA CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ 2021“ – COMUNICAT DE PRESĂ
» Curtea Constituţională din Republica Moldova a validat rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie
» Silviu Ionescu, fost consul al României în Singapore, a murit în Spitalul Penitenciar Rahova
» Aproape 1.500 de hectare de teren şi sute de gospodării inundate în judeţul Olt
» Sorescu, omagiat la Biblioteca “Aman”
» Apele Tesluiului au blocat un drum la Pieleşti
» Proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă a fost respins
» Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu
» Klaus Iohannis va depune jurământul ca preşedinte al României pe 21 decembrie
» Afaceristul Cătălin Chelu, decedat în Iordania, ar urma să fie înhumat la Craiova
» România, Grecia şi Bulgaria vor să construiască o infrastructură regională de gaze

Publireportaj

» Activitate intensă pentru consiliul judeţean în ultimul trimestru al anului

Local

» Mehedințiul, fără centru de procesare a laptelui
» Cornel Stroescu – preşedinte Asociaţia Producătorilor Agricoli Mehedinţi: Fermierii din Mehedinţi nu au unde să vândă laptele animalelor
» Mehedinţi: 54 de centre pentru efectuarea analizelor la carnea de porc

Dolj

» DNA sapă după retrocedările ilegale de la primărie
» Străzile Craiovei, sub domnia gropilor
» Monografia “Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic in România”, lansată la Craiova
» Turism durabil la Dunărea de Jos
» Alaiul datinilor „din bătrâni, din oameni buni“ sosește în Bănie
» Codul galben de ploi a alertat autoritățile
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Judecat pentru complicitate la fraudarea fondurilor europene
» Un copil de cinci ani şi jumătate are nevoie de sprijinul nostru
» Mergeţi la medic pentru consultaţia preventivă gratuită!
» Reținuți pentru furt de benzină și motorină
» Turism durabil la Dunărea de Jos
» Capcane în bălţile de pe străzile Craiovei
» Comuna Melinești, ocolită de investitori
» Trupa Compact concertează la Craiova şi la Drobeta Turnu Severin

Gorj

» Fost primar condamnat la închisoare cu suspendare
» Soţia suspectului de crimă din Bărbăteşti ameninţă că îşi dă foc
» Spitalul Judeţean Târgu Jiu ar putea pierde o parte din fondurile alocate pentru achiziţia de aparatură medicală
» Gorj: Acuzaţie de viol la interviul de angajare
» Gorj: Târgujienii nu mai caută brazi de Crăciun naturali
» Gorj: Profesor reclamat la Poliţie pentru că ar fi bătut un elev

Sport

» Andreea Cârlig: Locul patru, unul amar
» Campionii Doljului, premiați cu 121.000 de lei
» Tilihoi: Echipa m-a făcut fericit!
» Handbal (f): România – Danemarca, scor 29-29, la EURO
» Fotbal – Pele: Nu mi-a fost teamă că o să mor
» DJST premiază cei mai buni sportivi
» Pomana porcului la CSU Craiova
» Fotbal – Sergiu Jurj şi Cristian Andrei, convocați la naționala Under 17
» Volei (f): România, printre cele 12 echipe calificate la Jocurile Europene
» Fotbal – Dusan Uhrin jr. a renunţat să o preia pe FC Braşov

Bani & Afaceri

» Craiova: Educaţie financiară la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
» Gorj: CEO a ajuns la pierderi de 290 milioane de lei

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top