17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalProiect de aproape 10 milioane de euro pentru reabilitarea unui pod feroviar din Olt

Proiect de aproape 10 milioane de euro pentru reabilitarea unui pod feroviar din Olt

(Foto: gazetaoltului.ro)
(Foto: gazetaoltului.ro)

Ministerul Transporturilor vrea să reabiliteze un pod feroviar din judeţul Olt, amplasat între Slatina şi Piatra Olt, proiectul fiind evaluat la 43 milioane lei (9,7 milioane euro), cu TVA, transmite zf.ro.

Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Pod Km 197 + 557, Linia c.f. 101 Chitila – Craiova, între staţiile Slatina şi Piatra Olt” sunt cuprinşi într-un proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Transporturilor.
„La podul de la km 197+557 s-au constatat următoarele deficienţe: degradări ale betonului din infrastructură: ciobituri ale muchiilor banchetei cuzineţilor, zidurilor de gardă şi zidurilor întoarse; pete datorate sărurilor depuse de apele din infiltraţii, zone plane de pe care s-a desprins tencuiala; degradări ale sferturilor de con (taluze burduşite, tasate, pietre dislocate, rosturi degradate); degradări ale protecţiei anticorozive şi coroziuni locale la tablierele metalice; nu este asigurată stabilitatea prismei căii la capetele podului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Proiectul, al cărui beneficiar este CFR SA, include lucrări la infrastructura şi suprastructura podului şi în albie. Investiţia se va face cu fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, şi de la bugetul de stat, prin cel al Ministerului Transporturilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS