Firmele ar putea plăti mai mulți bani la stat din 2015

Diminuarea contri-buției angajatorului la bugetul asigurărilor sociale (CAS) cu 5 puncte procentuale este privită cu mare interes de către mediul de afaceri craiovean. Relaxarea fiscală chiar se simte în bugetul companiilor cu mulți angajați, care au plătit mai puțini bani la stat în noiembrie. Problema este că executivul va anula efectul scăderii CAS printr-o propunere de hotărâre de guvern de creștere a fiscalității, mascată sub o formă socială: majorarea salariului minim la 975 de lei pe lună, de la 1 ianuarie. Dacă va crește salariul minim, atunci firmele vor plăti impozite mai mari la stat și vor fi descurajate să facă angajări.

Presiunea fiscală asupra firmelor care au angajați a fost redusă din noiembrie, când s-au achitat sumele aferente contribuțiilor la asigurările sociale (CAS) diminuate cu 5 puncte procentuale pentru angajator. Dacă până acum firmele plăteau o contribuție la CAS de 20,8% din salariul fiecărui angajat, de la 1 octombrie, această contribuție s-a redus la 15,8%. 25 noiembrie a fost termenul până la care firmele puteau achita dările către stat, inclusiv contribuțiile la asigurările sociale cu reducerea respectivă de 5 puncte procentuale.

Firmele au plătit mai puțin în noiembrie la stat

Reducerea CAS pentru angajatori s-a simțit în bugetul companiilor, începând de la firmele mici, cu 5-10 angajați, și mai ales la societățile care au sute de oameni pe statele de salarii. „Dacă se menține reducerea aceasta a CAS-ului, atunci am compensa creșterea accizelor la combustibili efectuată anul acesta. La noi se simte reducerea CAS, pentru că avem 800 de salariați pe timpul verii. Avem 450 de angajați permanenți în restul anului și sigur că se simte reducerea CAS. Este o măsură fiscală bună, dacă se menține. Dacă nu se menține și se pun alte taxe în compensație, atunci nu am făcut nimic. Eu mă tem de taxe noi anul viitor, pentru că nu știu de unde se vor acoperi toate cheltuielile acestea (electorale – n.r.)“, a precizat proprietarul companiei Top Gel, producător de înghețată renumit în România.

Cu cât a scăzut efectiv contribuția plătită de angajator la stat

La un salariu minim pe economie de 900 de lei, până acum firma plătea la stat CAS de 20,8%, în cuantum de 187 de lei pe lună. În noiembrie, pentru veniturile salariale realizate pe octombrie, la același salariu minim pe economie s-a plătit CAS de 142 de lei, deci cu 43 de lei mai puțin decât în luna anterioară. Economia făcută la plata contribuției de către o firmă care are zece angajați este de 430 de lei pe lună. O altă firmă care are 100 de angajați plătiți cu salariul minim face o economie de 4.300 de lei pe lună la CAS-ul plătit de angajator. Firmele care au sute de angajați care sunt plătiți cu salarii mai mari decât salariul minim sunt și mai avantajate de decizia de reducere a CAS, pentru condiții normale de muncă. Presiunea fiscală asupra acestor companii scade semnificativ, în condițiile acestei modificări a Codului Fiscal, aprobată prin lege de către parlament la data de 18 septembrie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr. 687.

Efectele scăderii CAS dispar, prin majorarea bruscă a salariului minim

Pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a fost publicat un proiect de hotărâre de guvern prin care se propune majorarea salariului minim pe economie garantat în plată la 975 de lei pe lună, de la 1 ianuarie 2015, față de 900 de lei, cât este acum. Același proiect de act normativ propune încă o majorare a salariului minim de la 1 iulie 2015, la 1.050 de lei brut pe lună. Salariul minim a mai fost crescut forțat în România și anul acesta, când s-a majorat succesiv, de la 800, la 850 de lei pe lună, iar apoi la 900 de lei pe lună. Proiectul de hotărâre de guvern ar fi datat din 18.11.2014, la doar două zile după alegerile prezidențiale și, deși poartă numele primului-ministru în partea de jos a documentului, nu are și semnătura acestuia, el nefiind în țară la acea dată.

În cazul în care se adoptă respectiva hotărâre de guvern, atunci singurii care au de câștigat sunt salariații plătiți cu salariul minim, care vor primi 724 de lei în mână, față de 670 de lei pe lună, cât primesc acum.

Problema este că 65% dintre angajații doljeni sunt plătiți cu salariul minim pe economie, concentrați în societăți foarte mici, cu 2-5-8 sau 10 angajați, potrivit ultimelor date furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj. Ceea ce înseamnă că sunt mii de firme care au angajați plătiți cu salariul minim, deci mii de firme vor fi afectate dacă va crește forțat retribuția minimă pe țară.

De efectele reducerii CAS vor beneficia, în continuare, firmele mari, care au sute de angajați plătiți cu salarii peste minimul pe economie, dacă guvernul nu retrage această măsură fiscală după 1 ianuarie 2015.


„E clar! Va crește munca la negru“

Multe firme nu-și permit majorarea salariului minim pe economie în galop, de patru ori în doi ani, fără o îmbunătățire semnificativă a condițiilor de business, fără o creștere a productivității muncii. Prima reacție a unui antreprenor craiovean care a auzit că guvernul pregătește două noi majorări ale salariului minim pe economie a fost: „Ăștia-s nebuni?“. Craioveanul are o microîntreprindere cu șase angajați, unii dintre ei fiind plătiți cu salariul minim pe economie. „E clar! Va crește iar munca la negru dacă mai măresc salariul minim. Ei nu înțeleg că eu nu am de unde să le dau mai mulți bani la stat? Le voi face oamenilor mei contracte de muncă pe două ore și îi pontez exact cât muncesc. Altă soluție nu am. Este adevărat că oamenii trebuie să aibă salarii mai mari, dar momentan nu se poate. Dacă va crește așa de mult salariul minim, atunci va crește și munca la negru și statul va încasa și mai puțini bani“, a spus proprietarul unei firme craiovene.

La un calcul matematic simplu, dacă la un salariu minim de 900 de lei CAS plătit de angajator este de 142 de lei, la un eventual salariu minim de 975 de lei, contribuția angajatorului la CAS urcă la 154 de lei pentru fiecare angajat. Astfel că reducerea de CAS cu 5 puncte procentuale s-ar estompa și aproape că s-ar anula pentru firmele care plătesc salarii minime angajaților după ce va crește obligatoriu salariul minim, dacă guvernul va aproba această propunere de act normativ postată pe 26 noiembrie, pe site-ul Ministerului Muncii.

Cum au crescut încasările Fiscului după majorarea salariului minim

Noiembrie a fost prima lună în care Fiscul a încasat mai puțini bani din CAS datorat de angajatori pentru angajați. Dar până pe 25 noiembrie sumele declarate la Fisc de către toate firmele din regiunea Oltenia erau în creștere față de sumele declarate în noiembrie anul trecut, de la 380 de milioane de lei, cât se declarase anul trecut, la 381 de milioane de lei declarate până pe 25 noiembrie 2014. În plus, în regiunea Oltenia s-au încasat pe lunile august și septembrie contribuții la asigurările sociale (contribuția angajatului și a angajatorului) mult mai mari decât în 2013, potrivit datelor de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Craiova. Astfel, în august 2013 se plătise CAS la Fisc de 153 de milioane de lei, iar în august 2014 s-au plătit sume de 171 de milioane de lei sub forma acestei contribuții. În septembrie 2013 se achitaseră 155 de milioane de lei sub formă de CAS la Fisc, iar pe septembrie 2014 se plătiseră de către firmele din Oltenia 177 de milioane de lei, deci creșterea a fost substanțială. Fiscul regional nu a contabilizat care este impactul reducerii CAS în încasările pe octombrie (pentru că mai există fluxuri financiare pe circuit, care nu au intrat încă în Trezorerie), dar explică de unde provin creșterile uriașe de CAS din lunile anterioare și nu numai, în condițiile în care nu a crescut numărul angajaților din regiune. Dimpotrivă, în intervalul analizat a scăzut numărul persoanelor care au un loc de muncă. „Motivele pentru care pe lunile anterioare au crescut sumele încasate din CAS față de aceleași luni din 2013 sunt următoarele: au crescut sumele declarate de firmele din regiune, au crescut salariile bugetarilor, în sensul că au fost reconstituite anumite drepturi salariale care s-au acordat în 2014, respectiv s-a majorat salariul minim pe economie în două tranșe în 2014 și de aceea au mai crescut încasările din CAS, plus o mai bună colectare a veniturilor la buget“, a declarat Mihai Antonescu, director executiv al DGRFP Craiova.

Și bugetarii ar beneficia de majorarea salariului minim

Proiectul de act normativ privind majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2015 prevede faptul că bugetarii nu pot avea salarii mai mici decât angajații din sectorul privat. „Art. 1. (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră.

(2) Începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră.

Art. 2. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 1“.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 3 decembrie 2014

Actualitate

» Inspectorii școlari și directorii vor fi sancționați pentru repartizarea posturilor
» Medicii angajaţi ai Ministerului Sănătăţii sunt funcţionari publici
» Germania: Acţiune de protest a piloţilor companiei aeriene Lufthansa
» Preşedintele şi vicepreşedintele CJ Hunedoara, reţinuţi pentru fapte de corupţie
» Departamentul pentru Energie: Gazele naturale pentru consumatorii casnici nu se vor scumpi până la 1 iulie 2015
» La Craiova, arta ne învaţă să râdem
» Ucraina: Accident la centrala nucleară Zaporoje
» Moş Nicolae: Dăruitorul şi Pedepsitorul
» Vom putea afla online cât avem de plătit la stat
» DNA a sechestrat în 2014 bunuri în valoare de 150 de milioane de euro

Publireportaj

» „Moş Nicolae pentru o zi“, la Biblioteca Judeţeană din Craiova

Local

» DSP Olt primeşte o nouă tranşă de vaccin antigripal
» Câine salvat de pompieri

Dolj

» Precizări
» Scandalul Craiova Culturală – Selfie la Bruxelles
» „Donează sânge în spitalele CF“
» Din 2015, persoanele fizice pot afla on-line cât au de plată la Fisc
» Primăria le ia subvenția pentru că au bani în conturi
» Acordul-cadru, minunăția achizițiilor publice: Licitezi la jumătate, dar poți să primești toată suma
» Darurile și poveștile lui Moș Nicolae
» Diplomă de excelență pentru elevul care a înapoiat un portofel cu bani
» Salon Internaţional de Caricatură la Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Paula Seling revine la Craiova cu spectacolul caritabil “ColinDar”
» Campanie de prevenire a violenţei împotriva femeilor, organizată la Craiova
» Șoferul care a avariat șase mașini a fost prins
» Elevul care ne-a dat tuturor o lecție
» Banii pentru căldură înapoi!
» Craiova: Bătrân accidentat pe trecerea de pietoni, pe strada George Enescu
» Taximetriştii şi pietonii, în atenţia poliţiştilor craioveni de la Rutieră

Gorj

» Primele utilaje închiriate pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din Gorj
» Elevii gorjeni au obţinut medalie de aur la Strasboug
» Gorj: Adrian Marciuc, desemnat prim-vicepreşedinte al Federaţiei “Univers”
» Gorj: Program întrerupt la Evidenţa Persoanelor Târgu Jiu
» Gorj: Bibliotecă pentru persoanele cu dizabilităţi inaugurată la Centrul “Christian” din Târgu Jiu
» Service-uri auto din Gorj, amendate de Protecţia Consumatorilor

Sport

» Pandurii lui Grigoraş, eliminaţi din Cupă
» Constantin Bâtlan: Craiova, revelația turului
» CSU, obligatoriu înainte!
» Voleibaliștii craioveni, aproape de sferturile Cupei CEV
» Fetele de aur merită o Polivalentă plină
» Fotbal – Rezultatele meciurilor din sferturile Cupei României
» Fotbal – Alexandru Tudor va arbitra meciul CSU Craiova – Steaua
» Naționala de tineret joacă la Craiova
» Fotbal – Steaua, fără patru jucători importanți în Bănie
» Donose:” Să batem steaua cu 2-1 ca-n 1977″
» Fotbal – CSU II Craiova, campioană de toamnă în Liga a IV-a Dolj

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Portret de Președinte la capăt de mandat

Top