13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovenii, sclavii Termoficării

Craiovenii, sclavii Termoficării

Termoficarea, soluția impusă craiovenilor
Termoficarea, soluția impusă craiovenilor

Deconectarea de la sistemul centralizat de încălzire a orașului este o misiune aproape imposibilă pentru craiovenii care vor să-și instaleze centrale de apartament. Vedeți mai jos care sunt condițiile și interdicțiile puse de autorități.

Speriate de valul de deconectări de la sistemele centralizate de încălzire, autoritățile au modificat legislația în domeniu, astfel încât astăzi este aproape imposibil pentru un craiovean să renunțe la serviciile SC Termo SRL. Potrivit Legii nr. 325/2006 privind alimentarea cu energie termică (art. 30, alin. 1), deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea a trei condiții cumulative: acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât și pe verticală; acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare a unui sistem individual de încălzire; anunțarea, în scris, a operatorului care are calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte. Deconectările „se efectuează numai de către operatorul care are și calitatea de furnizor, în termen de 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative impuse“ (art. 30, alin. 5).

Cum a fost construită legislația

Legea energiei termice a fost completată (art. 16, alin. 1) de un ordin (nr. 91/2007) al președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), care aprobă regulamentul-cadru de alimentare cu energie termică. Acest regulament stabilește în ce condiții se fac debranșările condominiilor (blocuri), dar și deconectările individuale de la sistemul centralizat. Pentru deconectare trebuie îndeplinite mai multe condiții cumulative: să se modifice contractul de furnizare a energiei termice, prin act adițional, la solicitarea reprezentantului legal al asociației de proprietari/locatari, ca urmare a modificării puterii termice instalate în condominiu, cu acordul furnizorului; să existe acceptul scris al proprietarilor spațiilor cu destinație de locuință cu care cel care dorește debranșarea are pereți comuni sau planșee comune, din care să rezulte că sunt de acord cu debranșarea și cunosc influențele debranșării asupra condițiilor de confort și de mediu; să existe o documentație tehnică; solicitantul să aibă montat un aparat de măsurare a debitului de gaze pe care le consumă, în cazul în care continuă să folosească spațiul pe care îl are în proprietate, după debranșare (art. 246, lit a-d). De asemenea, deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a regulamentului (art. 249). Tot regulamentul introduce și noțiunea de „zonă unitară de încălzire“. Aceasta este definită ca „areal geografic aparținând unei unități administrativ-teritoriale, în interiorul căruia se poate promova o singură soluție tehnică de încălzire“ (art. 4.90). În cuprinsul ordinului ANRSC, o întâlnim la art. 250, care spune că „debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau apă caldă de consum ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiții cumulative: condominiul să nu se afle în zona unitară de încălzire pentru care autoritatea administrației publice locale a stabilit că încălzirea se realizează exclusiv în sistem centralizat; acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale; anunțarea furnizorului și a autorității administrației publice locale cu 30 de zile calendaristice înainte de debranșare“. Așadar, condominiile (blocurile) din zonele unitare de încălzire nu pot fi debranșate de la sistemul centralizat. Ordinul nr. 91/2007 al președintelui ANRSC nu prevede explicit că nu se pot face deconectări individuale. Deconectarea individuală este interzisă în următoarele situații (art. 251): când se intenționează deconectarea numai a unor corpuri de încălzire din cadrul spațiului cu destinație de locuință și nu sunt montate repartitoare de costuri; când nu asigură o sursă alternativă de producere a energiei termice.

CL Craiova a declarat întreg orașul zonă unitară

După apariția legislației în domeniu, Consiliul Local (CL) Craiova a venit și a restricționat și mai mult posibilitățile de deconectare de la sistemul centralizat. Prin HCL nr. 459/2009, CL Craiova a aprobat studiul de fezabilitate (SF) pentru stabilirea zonelor unitare de încălzire în municipiu.
Căldura produsă în oraș provine de la CET Craiova II (Bariera Vâlcii), 16 centrale termice și 27 de centrale pentru clădiri individuale. În municipiu există 105 puncte termice în sistemul centralizat de încălzire. Varianta de SF aprobată de CL Craiova presupune 104 zone unitare de încălzire arondate punctelor termice și 43 de zone arondate centralelor termice. Sunt exceptate zonei unitare doar blocurile în care este debranşată până la 25% inclusiv din suprafaţa totală. Realizatorii SF au recomandat această variantă deoarece „toate centralele termice sunt integral modernizate, iar punctele termice parțial retehnologizate“.
Simplificând, dacă din 20 de apartamente doar cinci sunt debranșate, blocul a fost inclus în zona unitară de încălzire. Conform legii, blocul nu se poate debranșa de la termoficare. Individual însă, ordinul ANRSC interzice deconectarea dacă în blocul respectiv nu s-au făcut deconectări înainte de 23 mai 2007 (data intrării în vigoare a Ordinului nr. 91 al președintelui ANRSC). Ce se întâmplă însă într-un bloc în care a avut loc cel puțin o documentare înainte de 23 mai 2007? Potrivit Regiei Autonome de Termoficare (RATf) Craiova, antecesoarea Termo SRL, „debranșarea de la sistemul de încălzire centralizat este interzisă în condominiile (blocurile) care se află în zona unitară de încălzire. Potrivit art. 250 din Regulamentul serviciului public de alimentare cu energie termică, RATf nu acordă aviz favorabil cererilor de debranșare de la sistemul de încălzire centralizat pentru apartamente din blocurile situate în zona unitară de încălzire“. Art. 250 se referă la „utilizatorii tip condominiu“ din zona unitară, adică din majoritatea zonelor Craiovei.
În ceea ce privește controversatul art. 249, care interzice deconectările în blocurile în care nu s-au executat deconectări înainte de 23 mai 2007, avocații consultați de GdS au opinat că, dacă cineva l-ar ataca în instanță, acesta ar avea putea fi declarat neconstituțional.
Art. 16, alin. (1), din Constituția României spune că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS