13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltchim a intrat pe profit

Oltchim a intrat pe profit

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi scos din nou la privatizare pe 15 decembrie
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi scos din nou la privatizare pe 15 decembrie

Octombrie a fost prima lună cu EBITDA pozitiv pentru Oltchim, după o lungă perioadă de timp. Conducerea fabricii încearcă să găsească soluţii pentru funcţionarea în continuare a fabricii, chiar şi dacă privatizarea de luna viitoare eşuează, potrivit economica.net.

Luna octombrie a fost prima cu profit pentru Oltchim, companie în insolvenţă, după ani de zile de pierdere continuă. Potrivit lui Gheorghe Piperea, administrator judiciar al combinatului vâlcean, Oltchim a înregistrat un EBITDA (profit înainte de plata taxelor) de 336.000 de euro, după ce, în vară, pierderea lunară se cifra la peste 1 milion de euro.

Gradul de încărcare al combinatului a urcat şi el până la 27%, de la 22% în primul semestru, cu ţinta 36% în martie. „Lucrurile s-au desfăşurat în bine, din vară şi până în prezent. Factorii externi au primat, pentru că o fabrică chimică din Scandinavia de-a BASF a ars, aşa că cererea pentru polioli a crescut foarte mult”, a spus Piperea.
Oltchim Râmnicu Vâlcea este, de doi ani, în insolvenţă, cu datorii de 700 de milioane de euro şi cu pierderi de zeci de milioane de euro. Ministerul Economiei, în numele acţionarului majoritar – statul, vrea să privatizeze activele viabile ale Oltchim în 15 decembrie. De combinatul vâlcean s-au declarat interesaţi consorţiul chinezesc Baota Petrochemical – Junlun Petroleum, SIF Transilvania, grupul Chimcomplex al omului de afaceri Ştefan Vuza, precum şi o companie din Turcia al cărei numei nu a fost dezvăluit de Piperea.
Chinezii şi SIF Transilvania ar fi interesaţi doar de preluarea la pachet a Oltchim cu rafinăria Arpechim Piteşti, ce aparţine Petrom.
Preţul ţintă pentru pachetul Oltchim-Arpechim este de circa 300 de milioane de euro, iar investitorul ar urma să preia şi obligaţiile de mediu aferente Arpechim. În plus, ar trebui să mai investească alte sute de milioane de euro în repornirea tuturor instalaţiilor din cele două unităţi.
Dacă privatizarea Oltchim eşuează, conducerea combinatului merge în continuare cu planul de reorganizare, care, speră administratorul judiciar, va fi aprobat de creditori până la 15 martie 2015. Continuarea activităţii la Oltchim presupune o strategie prin care clienţii să plătească o parte din marfă în avans, obţinerea energiei direct de la sursă şi deschiderea unor noi secţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS