14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident cu trei morţi în Caraş Severin

Accident cu trei morţi în Caraş Severin

Un grav accident rutier în care trei persoane au murit a avut loc în această dimineaţă la ieşirea din comuna Mehadia.

În această dimineaţă, la ora 05.07, două echipaje de pompieri, din cadrul  Detaşamentului Orşova, cu  o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD au intervenit la un accident rutier cu victime încarcerate. Accidentul a avut loc pe DN6, la ieşire din comuna Mehadia, zona Valea Bolvaşniţei şi s-a produs între un autotren şi un autoturism. Pompierii mehedinţeni au constatat că, în urma accidentului, trei persoane erau decedate şi alte două rănite. Două dintre persoanele decedate se aflau încarcerate pe locurile din faţă ale autoturismului. Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au acţionat pentru descarcerarea persoanelor. Cele două persoane rănite au fost preluate şi transportate la spital de către SAJ Caraş-Severin.

TIR-ul este înmatriculat în Bulgaria, iar șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii sunt la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.

„Un autoturism a intrat în coliziune cu un TIR. În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care trei persoane au decedat, iar alte două au fost rănite grav, toate aflate în autoturism”, a declarat Ancuța Chețan, purtător de cuvânt al Inspectortaului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS