16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Aproape 90 de şoferi au primit amenzi pentru nerespectarea legislaţiei rutiere

Mehedinţi: Aproape 90 de şoferi au primit amenzi pentru nerespectarea legislaţiei rutiere

În 24 de ore, poliţiştii Serviciului Rutier și Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au acţionat pentru identificarea participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulație și pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave.

Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, depăşirea, acordarea de prioritate dar și depistarea conducătorilor auto care consumă alcool la volan.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii au controlat 75 autovehicule și au legitimat un număr de 93 persoane, constatând 88 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în valoare de 34.470 lei. Au fost sancţionaţi 17 conducători auto care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum şi 11 şoferi care nu purtau centura de siguranţă.

Poliţiştii au mai aplicat 2 sancţiuni contravenţionale pentru defecţiunile tehnice constatate, iar 14 sancţiuni au fost aplicate pietonilor pentru traversări neregulamentare. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS