11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncă un sat de strămutaţi la Târgu Jiu

Încă un sat de strămutaţi la Târgu Jiu

Complexul Energetic Oltenia va construi încă un sat de strămutaţi la Târgu Jiu. Conducerea companiei a solicitat în acest sens municipalităţii aprobarea Planului Urbanistic Zonal al Municipiului Târgu Jiu, pentru strada Narciselor. Aici va fi strămutată o vatră de sat din zona Unităţii Miniere de Cariere de la Pinoasa. Solicitarea de aprobare a Planului Urbanistic Zonal a fost depusă la consiliul local de către Sucursala Divizia Minieră, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Pe strada Narciselor vor fi amplasate câteva zeci de case, pentru cetăţenii care vor fi expropriaţi din calea frontului de lucru al Carierei Pinoasa, dar şi din alte zone care urmează să fie afectate de exploatările miniere ale Complexului Energetic Oltenia. Potrivit documentelor depuse la Primăria Târgu Jiu, planurile vizează construirea unei vetre de sat Artego, cu o suprafaţă totală de 58.897 de metri pătraţi.
Conform reprezentanţilor Primăriei Târgu Jiu, zona are utilizarea în prezent de livadă, fiind lipsită de construcţii de orice fel. Pentru obţinerea autorizaţiei de construire se va scoate terenul din circuitul agricol şi va fi transferat în administrarea Complexului Energetic Oltenia, întrucât în prezent are statutul de proprietate privată.
Amplasamentul studiat pentru amplasarea vetrei de sat este supus opţiunii proprietarului terenului de a construi locuinţe şi funcţiuni complementare. Fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, aflată în prezent în componenţa Complexului Energetic Oltenia, care are sediul în Târgu Jiu, a mai construit în municipiul celebrul cartier Primăverii. O bună parte a persoanelor strămutate din zone afectate de minerit în cartierul târgujian Primăverii sunt aşa-numiţii strămutaţi de lux. Mulţi dintre ei au cumpărat gospodării ţărăneşti care urma să fie demolate, iar în schimbul lor le-au fost reconstruite la Târgu Jiu vile de lux. Între beneficiarii sistemului de exproprieri de lux se află inclusiv politicieni şi potentaţi locali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS