10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDeszăpezirea la Târgu Jiu costă două milioane de lei

Deszăpezirea la Târgu Jiu costă două milioane de lei

Jumătate din utilaje sunt închiriate
Jumătate din utilaje sunt închiriate

Serviciile de deszăpezire din acest sezon de iarnă la Târgu Jiu vor costa aproximativ două milioane de lei. Tarifele pentru utilajele proprii ale SC Ediliara Public SA şi pentru cele închiriate au fost aprobate în ultima şedinţă a Consiliului Local Târgu Jiu. Potrivit documentaţiilor întocmite de firma Primăriei Târgu Jiu, SC Edilitara Public, costurile estimate pentru serviciile de deszăpezire din acest an se apropie de două milioane de lei. Suma este mai mare decât cea din sezonul precedent, însă estimările au avut în vedere condiţii grele de iarnă. Conform planului de intervenţie pentru deszăpezirea din sezonul rece 2014 – 2015, la dispoziţia autorităţilor locale se vor afla 18 utilaje de bază, care vor acţiona pe străzile din municipiul Târgu Jiu, precum şi în toate localităţile componente. Pe lângă utilaje, au fost achiziţionate şi toate cantităţile de material antiderapant. Este vorba, în principal, de 1.800 de tone de nisip şi 600 de tone de sare. Societatea Edilitara Public a mai cumpărat clorură de calciu pentru deszăpezirea betonului amprentat din centrul oraşului. Nu orice tip de utilaj poate intra în zona respectivă şi nu poate fi folosită sarea sau nisipul.

Edilitara asigură 50% din utilaje

Tot pentru lucrările de deszăpezire din centrul municipiului Târgu Jiu, Edilitara va folosi mai multe ATV-uri care au fost dotate cu lame de mici dimensiuni. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu Jiu, Edilitara a fost nevoită să închirieze jumătate din utilajele necesare pentru deszăpezire.„Toate tarifele au fost aprobate printr-o hotărâre a consiliului local. Unele tarife s-au diminuat datorită cotei de CAS micşorate cu 5%. Cota a influenţat tarifele în a căror componentă predomină manopera. Avem la dispoziţie toată gama de utilaje: tractoare cu lamă, buldoexcavatoare, ATV-uri, sărăriţe şi altele. Sunt 18 utilaje de bază, 50% ale Edilitara şi 50% alte altor societăţi. Costurile cu deszăpezirea la Târgu Jiu sunt de două milioane de lei pentru cele trei luni aferente sezonului, respectiv decembrie, ianuarie şi februarie“, a declarat Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. Dacă vor fi ninsori puternice şi în martie, bugetul ar putea fi suplimentat prin decizia consiliului local. Autorităţile speră să se încadreze însă în suma estimată la începutul sezonului.

Scad taxele pentru pieţari

Dacă anumite tarife pentru deszăpezire au scăzut ca urmare a reducerii cotei CAS, SC Edilitara Public SA va reduce taxele percepute comercianţilor care îşi desfăşoară activitatea în pieţele din municipiul Târgu Jiu. Este vorba, în principal, de Piaţa Centrală şi Piaţa 9 Mai. Ca în fiecare an, taxele percepute pentru fiecare metru pătrat închiriat comercianţilor au fost reduse cu 20%. „Este o reducere de care au beneficiat an de an comercianţii şi pieţarii. Reducerea de taxă de 20% se va aplica numai pentru lunile ianuarie şi februarie, numai dacă beneficiarul este la zi cu plata taxei, respectiv dacă a achitat pe luna decembrie. Reprezentanţii societăţilor comerciale, persoanele fizice şi producătorii agricoli care au contracte de taxare anticipată au depus solicitări atât la Primăria Târgu Jiu, cât şi la sediul Edilitara, pentru a scădea taxa pe lunile ianuarie şi februarie 2015 din cauza frigului, a lipsei fondului de marfă şi a faptului că vânzările nu merg bine în aceste două luni. Consilierii au votat scăderea taxei şi astfel în cele două luni comercianţii vor plăti cu 20% mai puţin pentru taxa de masă. De această diminuare beneficiază, repet, numai comercianţii care au achitat taxele inclusiv pe luna decembrie 2014“, a mai spus Lavinia Truşcă. Va exista, în curând, posibilitatea ca societăţile şi persoanele fizice care vând produse agroalimentare în Piaţa Centrală din Târgu Jiu să poată să îşi vândă produsele în condiţii normale pe timp de iarnă, prin deschiderea unei noi pieţe acoperite. Cel mai probabil că reducerile de taxe pentru lunile ianuarie şi februarie vor fi menţinute an de an, având în vedere că în Piaţa 9 Mai, de exemplu, nu există încă o piaţă agroalimentară acoperită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS