10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: AJOFM organizează cursuri de calificare pentru trei meserii

Olt: AJOFM organizează cursuri de calificare pentru trei meserii

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt recrutează în aceste zile personal pentru cursuri de formare profesională în meseriile de coafor, frizer şi operator confecţioner industrial, transmite gazetanoua.ro. Grupul ţintă îl reprezintă femeile, persoane cu dizabilităţi, persoane care trăiesc din venitul minim garantat, membri ai familiilor monoparentale, membri întreţinători ai familiilor care au mai mult de doi copii. Termenul limită pentru selecţie este 28 noiembrie 2014.

AJOFM Olt este în această perioadă implicată în calitate de partener în două proiecte care au drept scop integrarea tinerilor pe piaţa muncii. Cele două proiecte cu finanţare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 sunt derulate de către Federaţia Patronatelor din Regiunea Oltenia. Astfel, AJOFM, în calitate de partener, va derula, pe o perioadă de 12 luni, proiectul strategic: „Economia socială – o alternativă viabilă pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile”.
Parteneri în acest proiect, alături AJOFM Olt, sunt Centrul de Excelenţă pentru Tineri Craiova şi Craipack Commercial Craiova. Obiectivul general al proiectul îl reprezintă dezvoltarea structurilor economiei sociale prin implementarea unui mecanism pentru înfiinţarea şi dezvoltarea a cinci întreprinderi sociale în Regiunea Sud – Vest Oltenia, din care trei în mediul urban (cabinet kinetoterapie, atelier confecţionat lenjerii/confecţii, salon cosmetică) şi două în rural (atelier huse saltele şi atelier confecţionat cutii carton).

Cel de-al doilea proiect intitulat: „Parteneriate pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi sociale”, care se derulează tot pe o perioadă de 12 luni, începând cu 15 octombrie, vizează înfiinţarea şi dezvoltarea a cinci întreprinderi sociale în Regiunea S-V Oltenia, din care trei în mediul urban (fast-food, frizerie/coafură, croitorie) şi două în rural (atelier tapiţerie, atelier cartonaj).
„Ca urmare a înfiinţării şi dezvoltării acestor întreprinderi sociale, proiectul contribuie, pe termen lung, la dezvoltarea comunităţilor locale din regiune, iar efectele pozitive pe termen lung vor fi cu atât mai importante cu cât vizează şi comunităţile locale rurale, zone în care antreprenoriatul şi incluziunea socială sunt cvasinecunoscute, iar implementarea, în proiect, a unor modele sustenabile de afaceri economice – SES, vor contribui pe termen lung la promovarea schimbărilor de mentalitate şi combaterea stereotipurilor privind grupurile vulnerabile în societate şi în piaţa muncii”, a precizat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt.

Ambele proiecte sunt cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!”, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.1., „Dezvoltarea economiei sociale”.
Persoanele care vor frecventa programele de formare profesională vor beneficia de o subvenţie acordată la absolvire. Pentru informaţii suplimentare persoanele interesate se pot adresa AJOFM Olt, persoană de contact Maria Puşcaş, coordonator proiect sau la telefoanele 0249.438.595 şi 0249.438.531.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS