14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjEchipă nouă de conducere la UCB

Echipă nouă de conducere la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu va avea o echipă nouă de conducere. Proaspătul rector Luminiţa Popescu va face două nominalizări Senatului Universităţii din Târgu Jiu pentru posturile de prorector, care sunt în prezent vacante. Potrivit Luminiţei Popescu, cele două persoane selectate să facă parte din noua conducere a instituţiei de învăţământ superior sunt profesorii Gabriela Babucea şi Sorinel Ghimişi. Profesoara Gabriela Babucea este angajată în instituţie de la înfiinţarea acesteia, în prezent ocupând funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. De asemenea, Sorinel Ghimişi este profesor la Facultatea de Inginerie, unde a fost decan actualul rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi“, Luminiţa Popescu. Prin nominalizarea Gabrielei Babucea pentru un post de prorector, Universitatea „Constantin Brâncuşi“ va avea în conducere, în premieră, două femei.

Se schimbă şi decanii

Rectorul Luminiţa Popescu a declarat că propunerile pentru cele două posturi de prorector trebuie să fie validate de Senatul Universităţii. De asemenea, Luminiţa Popescu doreşte şefi noi şi la facultăţile din componenţa universităţii: „Eu am în atribuţii propunerea către Senat a prorectorilor. Am avut în oferta managerială când am candidat cele două propuneri. Este vorba de domnul profesor Ghimişi Sorinel, angajat ca şi mine, în aceeaşi zi, în această universitate, în urmă cu 21 de ani, şi doamna profesoară Gabriela Babucea, care e mai veche cu un semestru decât noi în această universitate. Domnul Ghimişi va răspunde de învăţământ, cercetare, studenţi, şi doamna Babucea va răspunde de dezvoltare instituţională, baza materială, aspecte economico-financiare. Vor fi schimbări şi în conducerile facultăţilor. Candidaţii trebuie să obţină mai întâi avizul Consiliului Facultăţii. Este necesar să fie un minimum de două persoane care să participe la concurs, după ce oferta managerială a acestora va fi avizată de Consiliul Facultăţii“, a declarat rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS