20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Trei persoane rănite în urma unui accident produs la intrarea în comuna Valea Mare

Olt: Trei persoane rănite în urma unui accident produs la intrarea în comuna Valea Mare

accident

Trei persoane au fost rănite în această dimineaţă, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit pe Drumul European 574, la intrarea în comuna Valea Mare din judeţul Olt. Pompierii din cadrul SMURD Slatina au fost solicitaţi să intervină pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor, după ce prin numărul unic de urgenţă 112 s-a anunţat că o persoană rănită a rămas încarcerată în maşină. La locul accidentului au ajuns o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD şi două autospeciale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt, iar până la sosirea acestora toate cele trei victime fuseseră scoase din maşinile avariate.

Pompierii SMURD l-au preluat și transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina pe şoferul unuia dintre autovehicule, care era conştient şi prezenta dureri în zona toracică și zona cervicală. Şoferul și pasagerul din celălalt autoturism implicat în accident au fost transportaţi de ambulanțele SJA la Spitalul din Slatina, ambele persoane fiind conştiente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS