3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj44 de doljeni depistați în octombrie cu BPOC

44 de doljeni depistați în octombrie cu BPOC

Doljenii beneficiază, începând din luna octombrie, de consultații gratuite la plămâni. Până la sfârșitul anului, Societatea Română de Pneumologie desfășoară la nivel național campania de spirometrii gratuite pentru depistarea BPOC (boală obstructivă pulmonară cronică). În luna octombrie, au fost testate 1.920 de persoane la nivel național, iar 540 au fost depistate cu BPOC.
Cele mai multe teste au fost făcute în Dolj. Dr. Daniela Bică este singurul medic primar pneumolog din Dolj la care se poate face testul. „În luna octombrie au fost testate 126 de persoane, iar 44 dintre acestea au fost depistate cu BPOC. Persoanele bolnave sunt îndrumate către medicul de familie, care le dă trimitere și pot merge la orice cabinet medical de specialitate să intre sub supravegherea medicului pneumolog. Iar din acel moment primesc tratament. Sunt foarte mulți oameni interesați să facă aceste teste gratuite. Numai pentru mâine (azi – n.r.) avem programate 19 persoane, iar lista este plină până în decembrie“, a spus dr. Daniela Bică.
Toți doljenii care vor să beneficieze de acest test gratuit trebuie să sune la cabinetul dr. Daniela Bică, la numărul de telefon 0762.269328. Medicul oferă consultații joia și vinerea, între orele 14.00 – 16.30.

Ce este BPOC?

BPOC este o boală respiratorie cronică şi afectează atât bronhiile, cât şi plămânii. Tusea, oboseala, greutatea de a respira sunt doar câteva dintre simptome. Boala are o evoluţie lentă, progresivă şi nu atrage atenţia prin semne majore. De aceea, mulţi pacienţi ajung târziu în cabinetul medical. În general, riscul este mai mare în cazul persoanelor trecute de 40 de ani, care se expun la noxe respiratorii şi, în special la fumători. Testarea pentru depistarea BPOC se numește spirometrie, nu doare, durează câteva minute și măsoară cantitatea de aer inspirată și expirată de o persoană, precum și timpul necesar inspirației și expirației.
Campania de spirometrii gratuite pentru depistarea BPOC  a apărut ca urmare a statisticilor care arată că această boală cauzează anual moartea a trei milioane de oameni la nivel mondial. În România, aproximativ un milion de oameni suferă de BPOC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS