14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorjenii au înfruntat frigul pentru a merge la vot

Gorjenii au înfruntat frigul pentru a merge la vot

Gorjenii au votat pentru un nou preşedinte
Gorjenii au votat pentru un nou preşedinte

Cetăţenii cu drept de vot din Gorj s-au trezit devreme şi au înfruntat frigul şi ceaţa pentru a ajunge în secţiile de votare. Temperaturile sub 5 grade Celsius nu i-au împiedicat pe oameni să vină să stea la coadă înainte de ora 7.00, când a început oficial procesul de votare. Dacă în oraşul Târgu-Cărbuneşti sau la Târgu Jiu, cetăţenii s-au trezit cu o oră, două mai târziu pentru a merge la vot, în mediul rural, localnicii au dorit să își exercite cât mai repede acest drept. Este şi cazul comunei Peştişani, unde, până la ora 11.00, votaseră 15,5% dintre alegătorii cu drept de vot. De asemenea, la Tismana, peste 150 de persoane votaseră până la ora 9.00, la secţia din centrul localităţii cetăţenii stând la coadă pentru a vota. Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Gorj a anunţat că ieri, până la ora 10.00, votaseră 7,06% dintre gorjeni, înregistrându-se o prezenţă mai bună în mediul rural, de 7,53%, faţă de urban, de doar 6,56%. Gorjul se situa la ora 10.00 pe locul 17 la nivel naţional, prezenţa la vot fiind peste media naţională, de 6,54%. De asemenea, la ora 13.00 votaseră 21,30% dintre gorjeni, înregistrându-se o prezenţă mai bună în mediul rural, de 22,20%, faţă de urban, unde au votat 20,35%. Judeţul Gorj se situa la ora 13.00 pe locul 23 la nivel naţional. În Gorj au fost aşteptaţi la vot 304.975 de cetăţeni cu drept de vot, fiind amenajate 327 de secţii, dintre care 56 în Târgu Jiu. Cele mai multe secţii de votare – 210 – au fost în mediul rural, unde sunt şi majoritatea alegătorilor cu drept de vot. Pentru scrutinul de duminică au fost tipărite 335.000 de buletine de vot.

Cereri pentru urna mobilă

Conform BEJ Gorj, în ceea ce priveşte urna mobilă au fost depuse până sâmbătă seară solicitări pentru 1.239 de persoane din tot județul. Cetăţenii cu drept de vot, care, din motive întemeiate, nu au putut vota în secţiile de care aparţineau au solicitat urna mobilă. Este vorba despre persoane din spitale, cămine de bătrâni, persoane netransportabile, cetăţeni aflaţi în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului sau aflaţi în detenţie, în Penitenciarul din Târgu Jiu. La Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu şi în celelalte unităţi medicale din judeţ au solicitat urna mobilă peste 800 de persoane. De asemenea, la Penitenciarul din Târgu Jiu au votat cu ajutorul urnei mobile aproximativ 400 de persoane încarcerate şi care nu şi-au pierdut dreptul de a alege. Nu în ultimul rând, şi-au exprimat ieri opţiunea la vot opt persoane private de libertate din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, dintr-un total de nouă.

Cum au votat politicienii şi autorităţile?

Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu, a votat la ora 7.00
Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu, a votat la ora 7.00

Politicienii şi autorităţile s-au trezit devreme ca să voteze, majoritatea exprimându-şi opţiunea până la ora prânzului. Primii politicieni care au votat au fost primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, respectiv preşedintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu. În ceea ce îl priveşte pe Florin Cârciumaru, şeful PSD Gorj s-a prezentat, alături de soţie, la Secţia de votare amenajată în Şcoala Generală numărul 7, din cartierul Vădeni. Edilul a spus că a venit de la ora 7.00 la vot, având un program încărcat la primărie: „Am venit la ora 7.00. Eu sunt matinal. E bine să fim pe teren, să nu fie probleme. Am votat pentru un om care să reprezinte România cât mai bine pe plan extern și cu care am colaborat foarte bine la nivel local. Sperăm ca România să trimită la Cotroceni un om care să lupte pentru prosperitatea românilor. Am votat un om care ani de zile a ajutat judeţul Gorj. Sper să îl ajute şi din postura de preşedinte al României. Fireşte că am emoţii în privinţa rezultatului de la Gorj. Este totuşi o competiţie şi, ca orice competiţie, fie ea sportivă sau de altă natură, este normal să avem emoţii“, a declarat Florin Cârciumaru, după ce a votat. Dan Vâlceanu, preşedintele PDL Gorj şi copreşedintele ACL, a votat la Secția numărul 17, de la Liceul Teologic din Târgu Jiu. Dan Vâlceanu a declarat la ieșirea de la urne că în Gorj e mai bine să mergi la vot ca să nu voteze alţii în locul tău, referindu-se la incidentele de la referendum, din Bâlteni. „Am votat pentru că am dreptul să votez în România şi pentru că în Gorj e mai bine să mergi la vot ca să nu voteze alţii în locul tău. Avem întâmplări din punctul acesta de vedere. Am votat pentru o Românie europeană și pentru un președinte care să ne facă mândri că suntem români“, a declarat şeful PDL Gorj şi copreşedinte al ACL Gorj.

Călinoiu a votat la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu”

Ion Călinoiu, preşedintele  CJ Gorj
Ion Călinoiu, preşedintele
CJ Gorj

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, care este şi preşedinte executiv al PSD Gorj, a votat la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu“ din Târgu Jiu. „Am votat pentru linişte, bunăstare, garantarea locurilor de muncă de la Complexul Energetic Oltenia, am votat ca să trăim cu toţii mai bine. Am votat pentru o Românie a tuturor, a medicilor, a pensionarilor, a românilor“, a spus Ion Călinoiu.
Prefectul de Gorj, Alin Văcaru, s-a prezentat la vot la ora 11.30, la Secția nr. 44 de la Liceul „Ion Mincu“ din Târgu Jiu. Văcaru a declarat că a votat pentru o Românie europeană și pentru un om care să unească, nu să dezbine. De asemenea, prefectul a făcut apel către gorjeni şi i-a invitat pe toți să vină la urne, să își exprime votul, indiferent de opţiune. „Am votat un om care să construiască, nu să dezbine. Am votat pentru o Românie Europeană. Rog toţi gorjenii să iasă la vot pentru a-şi exercita acest drept câştigat greu, după Revoluţia din 1989“, a declarat prefectul Alin Văcaru. Totodată, subprefectul de Gorj, Sorin Arjoca, a votat la Secţia numărul 40 din Târgu Jiu. Primarul din Târgu-Cărbuneşti, Mihai Mazilu, s-a deplasat mai întâi la biserica din curtea primăriei, după care a votat la Secţia numărul 99 de la Școala Gimnazială „George Uscătescu“. „Am luat această decizie de a merge la biserică înainte de a merge la vot, întrucât Dumnezeu este singurul care nu a fost și nu poate fi politizat. Am votat pentru linişte“, a menţionat Mazilu.

Parlamentarii au mers la vot

Parlamentarii de Gorj au mers şi ei la vot în localităţile de domiciliu. Deputatul de Gorj, pesedista Camelia Khraibani, a votat de dimineaţă, la o secție din Motru. Khraibani a declarat că votează pentru o viață mai bună și pentru copiii din România. Preşedintele PNL Gorj, senatorul Dian Popescu, s-a prezentat la Secția numărul 18 de la Liceul Teologic din Târgu Jiu pentru a vota. Parlamentarul a venit la secţie însoţit de fiică şi soţie şi a spus că a votat pentru ca tot circul de pe scena politică din România să se încheie. „Este un vot foarte important, nu aş vrea să folosesc cuvinte mari, dar cred că a venit momentul ca în politica românească, de la centru spre teritoriu, să oprim circul politic şi sper ca acela pe care l-am votat azi să dea semnalul că circarii au locul lor la circ, iar oamenii politici au locul lor în programe, programe care trebuie bine făcute, care trebuie implementate şi care într-adevăr să unească românii, pentru că este prea multă vrajbă“, a declarat Dian Popescu la ieşirea de la urnele de votare.
Deputatul PSD, Vasile Popeangă, a fost nevoit să aştepte în faţa Secţiei de la Şcoala Generală numărul 8 pentru a vota, întrucât la ora respectivă erau prea mulţi alegători. Deputatul PSD, Mihai Weber, s-a prezentat la Secția nr. 6 din Târgu Jiu pentru a vota. La ieșirea de la urne, Weber a spus că a votat pentru un președinte care a unit românii. Deputatul PDL, Niculina Mocioi, a mers la vot la Secția nr. 16, de la Palatul Copiilor. Mocioi a declarat că a votat pentru o țară în care viitorul tinerilor să nu mai fie incert. „Am votat pentru o Românie în care generaţia copilului meu să nu mai fie considerată generaţie de sacrificiu. Am votat pentru o Românie în care să se muncească mult şi să se facă mai puţină gălăgie. Mi-aş dori ca în această ţară tinerii să îşi găsească şi un viitor. Pentru această Românie am votat“, a declarat Niculina Mocioi.

Incidente de natură penală

Preşedintele Secţiei de votare numărul 166 din comuna gorjeană Bumbeşti-Piţic, Mihai Gustea, este anchetat penal de poliţie pentru neglijenţă în serviciu, după ce sâmbătă a pierdut ştampila de control. Mihai Gustea a anunţat pierderea ştampilei în cursul zilei de sâmbătă, însă aceasta nu a fost de găsit până la ora începerii scrutinului, motiv pentru care Prefectura Gorj a eliberat altă ştampilă de control. „Avem trei secţii în comună, iar preşedintele de la 166 are experienţă, el mai conducând şi alte secţii de votare în ultimii ani. De data aceasta a dat însă dovadă de neglijenţă şi a pierdut ştampila de control. Poliţiştii veniţi în secţie i-au întocmit dosar penal“, a menţionat primarul din Bumbeşti-Piţic, Michi Nioaţă. În cele din urmă, ştampila de control pierdută a fost găsită ieri-dimineaţă într-un sac în care se aflau materiale folosite în secţie. Totodată, PDL Gorj a depus o plângere la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, în care era semnalat faptul că un reprezentant din echipa de campanie a lui Victor Ponta a continuat campania electorală, solicitându-le telefonic mai multor persoane să meargă la vot, după ce în prealabil se recomanda ca fiind membru în echipa de campanie a candidatului PSD.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS