7.6 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSentinţă pentru complicii proxenetului Doicaru

Sentinţă pentru complicii proxenetului Doicaru

Trei dintre complicii cunoscutului proxenet Marius Doicaru, care ducea fete să se prostitueze în Londra, au fost condamnaţi de Tribunalul Gorj. Magistraţii gorjeni au făcut publică sentinţa în dosarul în care cele trei persoane, două tinere şi un bărbat, au fost judecate pentru comiterea infracţiunilor de proxenetism, trafic de persoane și mărturie mincinoasă. Complicii au fost acuzaţi că l-ar fi ajutat pe Marius Doicaru să facă bani ilegal din activităţi de proxenetism și să îi introducă în țară. Tribunalul Gorj a decis condamnarea lui Narcis Constantin Tutuleanu la şase ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat și spălare a banilor. Conform anchetatorilor, în perioada 2010 – 5 martie 2013, suspectul ar fi sprijinit grupul lui Doicaru, interval în care, în mod repetat, a schimbat şi transferat sume de bani ori a ascuns şi disimulat adevărata natură a provenienţei unor sume de bani şi bunuri, deși știa că acestea au fost obţinute prin săvârşirea de infracţiuni. Tutuleanu l-ar fi sprijinit pe Doicaru și să deschidă Clubul „Dosama“ de la Bâlteni, unde erau recrutate tinere care, sub diferite promisiuni că vor lucra în străinătate, erau trimise să se prostitueze în Londra. Din activităţile respective au fost obţinute venituri consistente. Cel condamnat se află în prezent sub control judiciar.

A practicat prostituţia

Totodată, Mihaela Iacob, judecată pentru mărturie mincinoasă și spălare de bani, a fost condamnată la patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe o durată de șase ani. Tânăra a fost obligată de instanţa de judecată să anunțe orice deplasare care depăşeşte opt zile, să justifice schimbarea locului de muncă și va rămâne sub control judiciar. Conform anchetatorilor DIICOT Gorj, femeia a fost de acord și să practice prostituția pentru gruparea condusă de Doicaru. De asemenea, Denisa Florentina Drăguț, trimisă în judecată pentru mărturie mincinoasă, trafic de persoane și proxenetism, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de șase ani. Și aceasta a fost de acord cu întreţinerea de acte sexuale cu bărbaţi în schimbul unor sume importante de bani. Cei trei condamnaţi sunt obligați să plătească și cheltuieli judiciare către stat de câte 4.000 de lei fiecare. Decizia Tribunalului Gorj poate fi atacată cu apel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS