10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Concert susţinut de Corul Academic "Euphonia" la Filarmonica "Ion Dumitrescu"

Vâlcea: Concert susţinut de Corul Academic „Euphonia” la Filarmonica „Ion Dumitrescu”

Filarmonica „Ion Du­mi­trescu” din Râmnicu Vâlcea prezintă miercuri, 22 octombrie, ora 19.00, în Sala Lahovari, un Concert coral intitulat „Motete şi ma­drigale” susţinut de Co­rul Academic “Euphonia” avându-l la pupitrul dirijoral pe Dirijorul Aurel Poe­naru.
În programul serii veţi asculta motete şi madrigale, forme proeminente ale mu­zicii vocale renascentiste, de Luca Marenzio, Ge­sual­do da Venosa, Lodovico da Vittoria, Orlando di Lasso, Claudio Monteverdi, Phi­lippi de Monte, etc.
Motetul, conform unei teoretizări din secolul al 13-lea „era menit pentru oamenii educaţi şi pentru cei care că­utau rafinamentul în artă”, fiind bazat pe text religios, de cele mai multe ori în limba latină. Eti­mo­logic, denumirea provine din latinul „movere” (a se mişca) – de la mişcarea li­ni­i­lor melodice suprapuse peste cantus firmus şi genul denumea o creaţie muzicală polifonică strict vocală cu text religios.
Madrigalul a apărut ca un răspuns laic la fru­mu­se­ţea ­muzicii polifonice vo­ca­le a motetelor, textul fiind de obicei un poem liric de dimensiuni reduse, ce ex­prima sentimente idilice sau  complimente galante a­dre­sate genului feminin. Am­bele genuri muzicale aparţin perioadei renascentiste, caracterizată de o eliberare crescândă din constrângerile medievale prin amploare, ritm, armonie, formă, notaţie, polifonie şi contrapunct şi au devenit vehicolul unui nou tip de exprimare personală. Com­po­zitorii de genuri au găsit modalităţi noi de a face mu­zica expresivă datorită ale­gerii textelor, muzica lai­că a absorbit tehnicile muzicii sacre şi viceversa astfel am­bele genuri devenind populare în întreaga Europă. Concertul de miercuri 22 octombrie 2014 îşi propune readucerea în prim plan a unei muzici polifonice elevate şi rafinate.
Preţul biletului la acest concert este de 20 de lei, iar elevii, pensionarii, studenţii şi şomerii beneficiază de reducere de 50%, respectiv 10 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS