16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalNevăzătorii vâlceni şi-au prezentat doleanţele în faţa municipalităţii

Nevăzătorii vâlceni şi-au prezentat doleanţele în faţa municipalităţii

15.10.2014

În contextul marcării Zilei Internaţionale a Bastonului Alb dedicată nevăzătorilor din întreaga lume, reprezentanţii filialei Vâlcea a Asociaţiei Nevăzătorilor din România au avut astăzi o întâlnire la Primărie cu viceprimarul Vasile Cocoş. Cu această ocazie, au fost discutate mai multe aspecte ce privesc direct viaţa acestor persoane cu dizabilităţi din Râmnic, printre care necesitatea suplimentării semaforizărilor sonore existente deja, montarea de covoare tactile la trecerile de pietoni din zona sensurilor giratorii, toaletarea pomilor ce cresc de-a lungul trotuarelor la înălţimea de 2 m, inclusiv a celor de pe proprietăţi private, ale căror crengi sunt pe domeniul public, ridicarea tuturor semnelor rutiere amplasate prea jos, sancţionarea mai drastică a maşinilor parcate neregulamentar pe trotuare, precum şi acordarea de sprijin financiar, în condiţiile legii, pentru evenimetele culturale pe care asociaţia le organizează. La finalul întâlnirii, reprezentanţii nevăzătorilor au apreciat că au avut întotdeauna relaţii bune cu municipalitatea, iar viceprimarul Cocoş s-a angajat că în cel mai scurt timp, o mare parte din doleanţele exprimate îşi vor găsi o rezolvare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS